Ave amoris

(o analiza subiectiva)
Cred ca datorita iubirii m-am convins ca sufletul nu este o notiune abstracta. El exista cu adevarat si se imbolnaveste, ca orice organ si doare… Sufletul nu mi s-a relevat cand am muncit si nici cand am invatat. Nici macar cand m-am infuriat teribil. I-am simtit existenta numai cand am iubit.
De ce nu apare niciodata “tu” in viata mea cu instructiuni de folosire?
Cand doi oameni se iubesc, dreptatea exista pentru amandoi, dar nu este niciodata aceeasi. Dreptatea fiecaruia este atat de evidenta pentru el incat nici nu trebuie explicata, in timp ce dreptatea celuilalt este doar o mare nedreptate.
Dragostea este ridiculizata. Dar, are totusi o putere aparte. Se manifesta in timp de holera, de criza, de nebunie, de concediere, de razboi. Asta ar trebui sa spuna ceva.
Daca ma gandesc bine, aproape nimic nu se ocupa de ea: matematica n-are nicio tangenta cu acest domeniu, ne invata doar ca unu si cu unu fac doi, in timp ce in iubire de spune ca unu si cu unu fac tot unu sau uneori, trei; fizica ne invata cate ceva despre atractie, chimia se amesteca si ea putin cu numele, arta ne insufla putina sensibilitate, dar nu ne-o descifreaza, psihologia se ocupa mai mult de problemele pe care le atrage, pana si filosofia a neglijat-o constant. Singura care i-a acordat mereu atentie a fost poezia.
Imi pare totusi a fi un sentiment amuzant de paradoxal…
Dintre toate notiunile “cu greutate” numai iubirea nu a suferit transformari. Dreptatea, adevarul si binele nu mai inseamna azi ce insemnau ieri, nu reprezinta in est ceea ce reprezinta in vest, in schimb iubirea da.
Iubirea a sfidat jocul lui Dumnezeu. Acesta ne-a disociat religios, rasial, sexual si lingvistic. Singura capabila sa transceada aceste bariere este iubirea.
Oricum, iubirea opereaza in moduri absolut inexplicabile. In primul rand, cand te indragostesti, simti ca nimeni nu te-a inteles sau perceput mai bine decat persoana iubita. In timp, simti ca doar persoana in cauza nu te mai intelege. Asta functioneaza si invers: la inceput ai senzatia ca doar tu il intelegi pe cel iubit. Dupa o vreme, desi se presupune ca il cunosti mai bine, paradoxal, doar tu nu il mai poti intelege.
Apoi, iubirea creeaza cele mai inexplicabile distante intre persoane: la inceput, desi, fizic pot exista continente intre cei doi indragostiti, aceste distante pur si simplu se dizolva pentru ca iti simti aproapele extrem de… aproape. In timp insa, chiar si la distante fizice de cativa centimetri, cei doi indragostiti se percep ca fiind de pe alte planete.
Iubirea actioneaza paradoxal si in planul fonic. Intodeauna inceputurile de iubire sunt marcate de soapte, in timp ce ulterior intervin si manifestari mai…accentuate, perceptibile de la distante de cateva etaje.
Din iubire esti capabil de cel mai mare altruism, dar si de cea mai apriga cruzime. Dragostea sfideaza fizica si anihileaza gravitatia. Toti indragostitii “plutesc”. Desigur, ulterior, tot din iubire, poti ajunge sa dialoghezi cu subiectul iubirii tale si la modul: “ma bagi in pamant”.
Iubirea opereaza foarte des cu expresia “nu pot trai”, notiune urmata la inceputul relatiei de termenul “fara” si ulterior, de cele mai multe ori, de cuvantul “cu”…
Dragostea distorsioneaza notiunea de spatiu. Iubesti pana la luna si inapoi sau chiar pana la Dumnezeu sau, de cele mai multe ori, pana la infinit. Niciodata nu iubesti pana in Bangladesh si eventual, inapoi. De fapt, orice reper geografic de pe planeta pamant ti se pare insuficient cand e vorba de exprimarea prin raportare spatiala a iubirii.
Pe langa spatiu, iubirea afecteaza si notiunea de timp la fel de devastator. In iubire se opereaza cel mai des cu expresii de genul “intotdeauna”, “mereu”, “niciodata”, “vesnic”. E jignitor sa spui “te voi iubi 3 luni”, desi uneori chiar asa se intampla. Deoarece cateodata ni se pare prea scurta viata in sine, ne declaram iubirea care urmeaza sa dainuiasca intreaga viata si, ca bonus, ne luam angajamentul ca vom iubi si dincolo de moarte. Nimeni nu stie ce se intampla din momentul in care s-a epuizat ultima suflare, stii doar ca vei iubi si atunci. Nu spui niciodata ca vei respecta sau admira pe cineva si dupa moarte, ca vei uri si dupa moarte, de obicei urasti doar “pana la moarte”. Dupa moarte in schimb, vei iubi. Si chiar iti asumi asta, cu tarie si in deplina necunostinta de situatie. E absolut genial.
Iubirea are nevoie de vesnicie si de infinit pentru a fi exprimata. Si noi radem de ea!
Paradoxul se manifesta si in ceea ce priveste notinea de intelegere. Cu cat iubesti mai mult, cu atat intelegi mai putin. De exemplu, usor, nu mai intelegi sentimentele: “nu inteleg de ce te iubesc” (!!), “nu inteleg de ce ma iubesti”, “nu inteleg de ce te-ai suparat“, pe urma incepi sa nu mai intelegi fapte si actiuni in sine: “nu inteleg de ce ai facut asta” si in final, ajungi sa nu mai intelegi cuvinte simple ale vocabularului tau matern: “nu inteleg ce vrei sa spui”. Dupa ce iubirea trece, incepe sa revina capacitatea de intelegere: “abia acum inteleg de ce…”
Sintetizand, dragostea este, in acelasi timp, ras si plans, boala si leac, infern si eden, daruire si egoism, agonie si extaz, inaltare si cadere. Nu stie nimeni ce o provoaca, nu poate nimeni sa o explice, se manifesta in mod diferit de la persoana la persoana, dar in limite universal valabile, nu stie nimeni cand apare, toata lumea o recunoaste, nu are o definitie general acceptata, ataca intreaga personalitate, in special sufletul si inima, creeaza dependenta, aduce prejudicii grave capacitatii de intelegere si in general functionarii optime a creierului, alimenteaza, in schimb, imaginatia si atentia, stimuleaza excelent memoria, in special pe cea de lunga durata si poate dezvolta paranoia si obsesivitatea.
Dragostea este extrem de energica. Iti vine sa tipi, sa fugi, sa sari, sa dansezi, sau sa te manifesti in multe alte diverse forme, motiv pentru care se poate confunda usor cu o boala psihica.
Este reprezentata grafic, in general, sub forma unei sageti care strapunge o inima ceea ce, practic vorbind, inseamna moarte sigura. Nu degeaba spunea Tristan Bernard ca “iubirile sunt precum ciupercile, cand descoperim ca sunt otravitoare e prea tarziu”.
Totodata, determina grave tulburari de personalitate, cauza pentru care majoritatea indragostitilor “nu se mai recunosc pe ei insisi”. In acelasi timp dezvolta diverse manifestari sau dorinte absolut dubioase si detasate de normal, reliefate exemplificativ prin expresii de genul: “imi place sa aud cum respiri”, “imi vine sa urlu in gura mare”, “ador sa te privesc cum dormi”, “te-as privi toata viata” sau “te-as lega de mine”, expresii care se folosesc exclusiv in dialogul indragostitilor si niciodata in diverse relatii sociale sau profesionale.
Dragostea se situeaza la polul opus logicii, determinand manifestari neintelese nici macar de cei care le savarsesc: “nu stiu de ce am facut asta”.
De asemenea, are o coloristica extrema: incepe intodeauna in alb si se incheie in negru.
Iubirea are paradoxalul rol de a scoate la iveala resursele extreme ale omului, de a-i releva acele fete ascunse, pozitive si negative deopotriva. Din iubire esti “cel mai bun” si tot din iubire devii “cel mai rau”.
Dintre toate sentimentele, iubirea este aceea care atenteaza cel mai mult la viata. Insasi viata in sine isi pierde orice sens atunci cand esti lovit din iubire. Este absolut incredibil: viata inseamna tot ce este in si prin tine, de la fiecare respiratie, la fiecare gand, conceptie, realizare, esec, amintire. Si pe toate le poate acapara iubirea…
Acest fenomen numit iubire nu are nicio tangenta cu calea de mijloc. Se manifesta la limita tuturor extremelor, de la mic la mare, de la putin la mult, de la luminos de intuneric, de la cald la rece. De la alb la negru. Niciodata dragostea nu este gri. Ea lucreaza numai cu superlative si sfideaza tot ce tine de timp, spatiu sau ratiune. Pe cat e de benefica, pe atat poate fi de distrugatoare.
Daca ar fi un fruct, in mod sigur ar fi un fruct mare, impunator, bombat, greoi, de o culoare stridenta si probabil ca ar avea un gust dulce-amarui…
Daca ar fi o persoana, nu ar intelege nimic din expresia “fii rezonabila”…
Cine daca nu dragostea da cel mai puternic nuanta sentimentului de implinire si, in acelasi timp, celui de ratare?!
Iubirea are rolul de a da o aura cu totul aparte umanului si asta deoarece este singura posibilitate a omului de a iesi din egoism. Ca se place sau nu, ca se intelege cu el insusi sau nu, omul nu se poate abandona personal decat din iubire. Niciun alt sentiment nu te poate determina sa iti pierzi interesul fata de tine. Tot ce conteaza este ca persoanei fata de care traiesti acest sentiment, sa ii fie bine. Binele sau da masura binelui tau.
Nu am inteles niciodata de ce daca se foloseste notiunea de “iubire” (care spune tot prin ea insasi) se mai adauga termenul de “adevarata”. Percep asta ca pe un pleonasm grosolan. Chiar nu inteleg ce vrea sa insemne. E opusul cui? A iubirii “false”? Daca nu este “adevarata” nu mai este iubire. E pasiune, atractie, mila, respect, interes sau altceva, dar nu este iubire. Iubirea nu poate fi decat “adevarata”.
Iubirea nu vine la pachet cu niciun fel de promisiune: nici a fericirii, nici a intelegerii, nici a vesniciei, vine insa cu o certitudine, aceea ca exclude falsul. Este poate singurul sentiment care scoate ce este mai adevarat din omul pe care a pus stapanire. Si nu este mult spus, ea chiar pune stapanire. E un sentiment cu gura mare, extrem de capricios si care adora centrul atentiei. Ca dureaza o zi sau o viata, este intotdeauna adevarata, aceasta fiind in fond si cea mai mare calitate pe care o detine.
Cred ca acest sentiment aduce cu el o putere aparte, dar experienta mi-a dovedit ca nu este suficient prin el insusi. De cate ori am avut acest sentiment intr-o relatie care nu era suta la suta functionala mi-am spus ca “daca este iubire, va rezista”, dar ma intreb, asa sa fie oare?
Unele relatii mai si esueaza. Ce pot sa spun…De fapt, cele mai multe dintre ele esueaza.
Cum am putea invata sa nu esuam? Cine poate sa vina cu vreo sugestie: Cezar si Cleopatra, Ariadna si Tezeu, Odiseu si Penelopa, Sheba si Solomon? Sa fim seriosi, niciunul nu detine argumente convingatoare.
Intram si noi, cu toate problemele noastre, in acelasi sir de ratati sentimental. Cele mai celebre cupluri ale lumii nu reusesc sa ne invete mare lucru.
Cine se poate multumi cu rolul Penelopei, al Evei, al Ariadnei, al Cleopatrei, al Ofeliei sau al Annei Boleyn?! Cine si-ar dori, sub aspectul relatiei de cuplu, sa fie in locul lui Napoleon, Adam sau Socrate? Sufletul fiecaruia este mutilat intr-un fel sau altul de acel “tu” corespondent.
Da, e cert, cuplurile reale nu ne pot invata mare lucru. Poate cele inchipuite? Ma intristeaza ca, daca ma gandesc bine, nici macar povestile nu ma pot incuraja. O Cenusareasa inteligenta nu isi scapa papucii din picioare si nici nu isi doreste un barbat care sa o alega in raport de dimensiunea piciorului. Identic, un print destept nu se lasa cucerit de o femeie care nu e capabila sa manance un mar fara sa ii ramana in gat.
Iubirea nu se invata, se simte, dar a fi parte dintr-un cuplu se si invata si din pacate pentru noi, nu prea avem de la cine… Daca nici macar Zeus si Hera nu aveau o relatie functionala, cu ce sanse plecam noi?
Relatia de cuplu este acel domeniu in care fie ca ti-e impus partenerul, fie ca ti-l alegi, consecintele pot fi identice. Este una dintre putinele sfere in care dreptul de optiune iti poate exploda in fata ulterior pe de o parte, iar pe de alta nu dovedeste cine stie ce superioritate castigata pentru ca desi vociferezi ca altul nu poate sti mai bine decat tine, reusesti sa demonstrezi magna cum laude ca tu poti oricand avea o idee si mai palida despre ce inseamna bine pentru tine.
Nici povestile, miturile, nici realitatea, stiinta sau Dumnezeu nu vor sa ne ajute sa ne rezolvam problemele.
Poate ca pana la urma nici nu avem nevoie de ei. Poate ca depinde doar de noi sa stabilim ce cantareste mai mult: tot ce ne uneste sau tot ce ne separa…
Ce este iubirea? Simplu, iubirea este Taj Mahal.
Intr-un fel, prima iubire este unica. Din alte puncte de vedere, fiecare dintre iubiri este, la timpul sau, prima. Cert este insa ca, pentru fiecare, cel mai mare interes il prezinta ultima…
Am unele momente in care mi-as dori sa pot deschide ochii pentru a te putea vedea si nu invers…

De Dinu Sermona

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 2 votes)
Ave amoris, 8.0 out of 10 based on 1 rating
  • gabriela

    E o bijuterie de text ! Eu m-am îndrăgostit de el !

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)