Interviu cu castigatorul lunii ianuarie

Castigatorulu lunii ianuarie,Laur Cavachi, a avut placerea sa ne raspunda la cateva intrebari. Cititi mai departe ce a avut de zis.

-Numele, varsta si locul nasterii/oras de resedinta?
Cavachi Ovidiu Laurenţiu. Am 21 de ani şi sunt din Constanţa iar momentan locuiesc în Bucureşti.

-Cu ce te ocupi?
Student la ASE în Bucureşti.

-Cum ai aflat de noi?
A fost, pe de o parte, încercarea de a evita un blog personal (pe care doar prietenii l-ar citi) pentru a publica ceva online, iar pe de altă parte dorinţa de a retrăi senzaţia efervescentă a competiţiei, în cadrul unui concurs de această dată literar, adică ceva nou pentru mine. Citeşteasta s-a dovedit a fi reţeta perfectă în noaptea în care am încercat să caut asta pe internet.

-Cum te-ai gandit la articolul tau, ce te-a inspirat sa scrii?
Mie încă mi se pare incredibil cum poţi scăpa de sub control o scriere. Şi dacă nu aş fi aflat din jurnalele, memoriile sau interviurile adevăraţilor scriitori că asta li se întâmplă tuturor, probabil mi-aş fi spus că sunt un idiot în noaptea în care am pus punctul final acestei povestioare care, de fapt, încolţise în gândul meu pentru a se dezvolta în cu totul şi cu totul altceva. La origini era cam aşa: cunosc o fată Raluca şi este atât de frumoasă încât mi s-a părut just să creez un personaj după ea însă fără a-i descrie trăsăturile deloc, ca şi când oricum aş face-o, ar fi o descriere sortită eşecului. Aşa că în loc să caut să o descriu pe ea, am încercat să exprim ce rămâne după trecerea ei (Tudor) şi ce este înainte ca ea să apară, măcar ipotetic, în viaţa unui băiat (personajul meu central). Amândoi băieţii care îi flancau imaginea se aflau în pericolul de a o visa la infinit, indiferent dacă stăteau de o parte sau de cealaltă a ei. Îmi imaginam, deci, trei puncte coliniare pe o dreaptă şi mi-am zis că dacă îi mai dau şi un bobârnac într-un capăt, pentru a porni o rotaţie, obţin imaginea perfectă pentru a descrie o fată atât de frumoasă, şi anume un fel de perpetuum mobile. Lipsa de experienţă, însă, se observă la tot pasul, şi poate chiar şi naivitatea de a crede că poţi descrie un personaj fără a-l descrie, cu atât mai mult cu cât nu m-am putut abţine şi la un moment dat am spus, referitor la Raluca, „Dacă e frumoasă? Da, este, şi acest lucru contează mai mult decât s-ar crede fiindcă frumuseţea este singura enigmă în jurul căreia merită să te roteşti toată viaţa.”. Mare greşeală; îmi propusesem să nu fac asta. Şi m-am rătăcit din ce în ce mai mult până când povestirea care trebuia să creeze imaginea unei fete a devenit o povestire despre doi băieţi, mult mai sigur conturaţi decât ea, şi dacă nu aş fi scris fraza de mai sus probabil nimeni nu ar fi înţeles că avem de-a face cu o fată foarte frumoasă, ci din păcate, doar cu o fată simplă, oarecare. Legătura strânsă dintre cei doi băieţi a luat, în cele din urmă, şi din fericire aş zice, locul pentru un perpetuum mobile. Aşa trebuie să fie o prietenie, după părerea mea. Iar dacă aţi sta la câte o bere cu mine şi prietenii mei, aţi vedea că motivul matematicianului nu avea cum să nu apară şi el.

-Mai scrii?
Sigur că da. Chiar dacă asta înseamnă de multe ori să ştergi ce ai scris, se pune, nu-i aşa?

-Ai o imagine cheie, o metafora care sa iti defineasca stilul?
Nu sunt scriitor, dar scriu. Asta înseamnă că încă mai caut acea imagine, metaforă. Nu pot să vă răspund.

-Poti sa calatoresti oriunde, care ar fi destinatia ideala ?
Dacă chiar pot să călătoresc oriunde, ar putea să însemne că banii nu mai reprezintă o problemă şi atunci aş încerca experienţa Las Vegas. O singură dată şi aş vrea să rămân cu o poveste frumoasă. Căci locul în care m-aş învârti eu neîncetat rămâne Europa.

-Cel mai tare autor literar ever si ultima carte citita?
Gabriel Garcia Marquez. Dar probabil că mă întrebaţi de un autor de pe lumea asta, iar el nu e de aici; nu ştiu de unde este şi cum de a ajuns pe la noi. Aşa că o să răspund Hermann Hesse. Ultima carte citită: „Geniul şi zeiţa” – Aldous Huxley.

-Cea mai mare nebunie pe care ai facut-o pana acum? (da, normal ca vrem detalii picante 🙂 )
Poate voi înţelegeţi altceva prin „nebunie”, dar o să vă spun şi eu una. Tatăl meu este matematician. De când am învăţat cele patru operaţii aritmetice de bază şi până în ziua de azi, fără să fi obţinut niciun premiu la concursurile sau olimpiadele de matematică, fără prea multe medii de zece la matematică în liceu, fără să fi rezolvat, lipsit de ajutor, vreo problemă cu adevărat dificilă într-o manieră originală sau orice alt rezultat cât de cât remarcabil în domeniu, am fost numit matematician, talentat, băiatul care e bun la mate sau – îmi vine să râd – olimpic, doar pentru simpla participare, ce-i drept, constantă, dar gratuită, la olimpiadele şcolare. Pentru mine asta e o nebunie, iar o nebunie mi se pare cu adevărat serioasă când, iată, devine atât de molipsitoare.

-Evenimentul/intamplarea care te-a marcat cel mai mult de cand te stii tu?
Scurta perioadă în care am fost student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Niciodată nu m-am simţit mai înstrăinat de lumea din jurul meu.

-Avem o noua rubrica pe site se cheama “Casa de cultura”, e ceva pentru noi tinerii sa ne mai aducem aminte niste valori adevarate. Despre ce te-ar interesa sa citesti acolo?
Mi-ar plăcea să citesc din când în când review-uri de cărţi sau albume muzicale.

-Ce parere ai despre Romania?
Cred că multe dintre persoanele pe care le vedem la televizor, non-modelele care devin modele, nu cunosc nici măcar poziţia exactă a României pe continent, o noţiune elementară din prima lecţie de geografie. Şi s-ar putea ca ei să trăiască cu impresia că România este mai la Vest decât în realitate. O falsă impresie pe care o capătă şi atunci când ies afară din casă, acolo unde se rostesc cuvinte mari. Poate ei nu aud că tot acolo se şi urlă, în stradă. România se află în partea este europeană a continentului, la intersecţia paralelei de 45 N cu meridianul 25 E, şi acolo rămâne. Singurii care se schimbă sunt oamenii, cei ale căror vieţi sunt îmbâcsite de astfel de iluzii sau de gravele deziluzii ce nu întârzie să vină. Lor, adică nouă, nu ne lipseşte inteligenţa care ar declanşa schimbarea. Acelaşi manual de geografie dacă l-am (re)deschide, am constata repede că trăim într-o ţară minunată, pe care natura o fericeşte. În băncile liceelor prin care nu demult am trecut şi eu, acolo stă speranţa României. În cancelarie, însă, ea nu mai există. România mi se pare un câmp de luptă unde au fost recrutaţi în disperare oameni din toate categoriile, iar profesorii sunt cei care stau în linia întâi şi privesc neputincioşi în ochii marelui inamic: sărăcia. Există savanţi români în străinătate care apar pe posturile noastre naţionale doar în situaţii extraordinare, cum ar fi decesul lor. Lotul României a obţinut în 2005 cel mai bun rezultat la Olimpiada Internaţională de Matematică din Cancun, Mexic, acelaşi an în care Steaua îşi începea cel mai bun sezon european din ultimele două decenii după care încă se mai plânge şi astăzi. Numele românilor medaliaţi cu aur în Mexic îl ştim? Uneori aş vinde televizoarele din casă. Pentru efectul tembelizării multor tineri o să dau vina pe ele şi pe strâmba folosire a şansei Google în căutarea disperată a unui vedetism pe cât de ieftin ca valoare, pe atât de scump ca reflexie bănească, preţ. Cu părere de rău constat că şi eu alunec în capcană uneori. Pe mine, mai mult decât marketingul de geniu al gigantului Apple, România a fost cea care m-a făcut să îmi doresc un iPhone şi să nu ştiu de ce. Probabil că în războiul ăsta, în rândul tinerilor, o luptă oi vrea şi eu să o câştig cu iPhone-ul în mână. Că doar nu cu un Dostoievski sau cu un dicţionar, nu-i aşa? Dar este o luptă pe care aş câştiga-o cu arma perfectă, ceea ce nu mi-ar aduce niciun merit. Da, arma perfectă din ziua de azi, căci am descoperit în ziar profilul adolescentului român: are iPhone, ţine cu Steaua şi vrea să plece din ţară. Cei care nu corespund, restul, înseamnă că sunt învinşii, dar despre ei eu aleg să cred că se vor scutura de umilinţă, nu vor pleca din ţară, se vor întoarce la ce ştiu ei mai bine să facă şi în cele din urmă vor câştiga războiul. Există şi aceştia la noi în ţară, şi credeţi-mă că îi văd de aproape, sunt suficient de mulţi. Vedeta clasei mele nu a fost un adolescent cu bani, ci un mare olimpic sărac. Aceluiaşi profil corespunde şi vedeta casei mele, tata. Vă spun că primul şi-ar da vedetismul pe un plus de valoare, iar al doilea l-ar da pe nimic, mi l-ar pasa, fireşte, mie. Vedetismul nu trebuie să mai fie scopul între tinerii români. Ei pot să schimbe ceva prin alte mijloace, căci trăiesc într-o ţară din care au învăţat multe. Crescând în România, am cele mai mari şanse ca atunci când o să vizitez o ţară străină, oriunde voi ajunge voi şti să mă întovărăşesc şi cu omul simplu şi cu deşteptul neliniştit, şi cu prostul şi cu şmecherul, şi cu boschetarul din gară şi sigur că şi cu filosoful, căci în asta ne transformă pe noi sărăcia. Asta, însă, numai dacă nu îmi va da un pumn în faţă când va auzi că sunt din România.

-Ce ai schimba la lumea de azi daca ai avea puterea sa o faci ?
Nu am curaj să răspund la o astfel de întrebare. Asta poate să însemne că nu aş schimba absolut nimic, dar nu o spun eu.

-Daca ar fi sa te caracterizezi printr-un citat, care ar fi acela?
„Nu putem vedea toti cerul ca un astronom, pamantul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, pasarile ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, sa existe pe lume si diletanti, a caror singura specialitate e melancolia. Si, evident, eu fac parte din ei.” – Octavian Paler

-Mai vrei sa adaugi ceva ? Un mesaj de final pentru cititorii nostri ?
Mulţumesc celor care mi-au votat articolul, atât celor care mi-au dat o notă mare cât şi celorlalţi pentru că au avut curiozitatea şi răbdarea de a finaliza lectura unui începător. Şi vouă vă mulţumesc pentru premiu şi apreciez proiectul vostru. Iar celor care scriu, scrieţi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.2/10 (24 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +14 (from 16 votes)
Interviu cu castigatorul lunii ianuarie, 9.2 out of 10 based on 24 ratings