Floarea de cais

A apărut întâia floare de cais amar.
Timidă, înălțându și cu uimire capul ,
privind cu ochii larg deschiși,
visând sub razele de cer albastru…

E mică …o minune ne- nsemnată
crescută, într o lume fără flori,
un bob de perlă roză ,argintată
o pată de lumină într-un pom

Alături a-nceput să se ițească
prin ramuri de cireș,un pițigoi
gălăgios și plin de sine,
cam neserios,chiar neserios ,în fond!

A ignorat micuța floare,
frumoasa pată de culoare,
ce din iubire s- a născut sub soare,
ce îi striga cu încântare:

-Privește-mă! cât sunt de mică…
O scamă albă,delicată,pură….
o lacrimă vărsată de natură!

Tu nu mă vezi! De ce nu vrei?_
…Să fii un curcubeu pe cerul meu?

Eu vreau ca să trăiesc și vreau să cânt
Să umplu lumea aceasta de parfum!
și să dansez, pe vânt să zbor
Să mă transform într- un izvor.

Să fiu un gând ,să fiu un dor
s- ajung la oameni în pridvor.!

Dar pițigoiul veșnic egoist
n- a auzit, sau n–a voit…
suavul glas ce i- a vorbit,
nici n- a văzut durerea ei,
a cristalinei flori …micuțe de cais
și- a zburat ,pierzând în drumul său
parfum și visul roz ,al unei flori.

De Blajan Livia