O poză pe pervaz

Eram ca niște zmei cu foc în privire,
cu fălcile străbătute de gânduri nesecate,
cu speranța în sufletul vechi.
E prăfuit, săracul, și n-are habar unde l-am ascuns.

Mai știi când îmi spuneai că fulgii zboară?
Când aripile mi le desfăceam în zare?
Când anotimpul îmi veghea chemare
și tu zambeai la pași de seară?

Mai știi pe-atunci cum cântau norii
și cerul era biet poznaș?
Cum se mirau toți trecătorii
la vis zburdalnic pe imaș?

Au fost atunci îngeri în ploaie
și pastelatul lor refren
e umbra nesecată de imagini
a unui mic fuior de pas etern.

Stau acum, doar pe-un pervaz în zare
și mă gândesc cum de-am ajuns
trecător în propria-mi cale
sub faldul greu, de nerăpus…

De Iza Diaconescu