Alina se plimba pe străziile oraşului Tokio .Părea mulţumită , încă un obiectiv  cucerit ! Să fi in parcul Inokashira tocmai când sunt înfloriţi cireşii , să admiri Sakura , asta da şansă ! Vizitase  deja  Palatul Imperial şi  cel mai mare centru de afaceri japonez ,  faimosul district Marunonchi. Acum se plimba fără vreo  ţintă  şi se opri obosită în dreptul unui magazin cu jucării. Vitrina era plină de maşinuţe , păpuşele , roboţei şi tot felul de jocuri. Îşi aminti de păpuşa ei preferată , de prietena ei de nadejde  . Obişnuia sa se joace  cu ea ore întregi şi asta pentru că nu avea fraţi sau surori.

Era singură !

Da, acesta era şi simţamântul care îi dădea acum târcoale  . Oare de ce ?

Alina  era unicul copil al mamei şi purta numele acesta dintr-un motiv bine întemeiat. Mama , studentă  fiind se îndrăgosti  nebuneşte de colegul ei de grupă .Urmă o poveste scurtă dar intensă de dragoste , după care află că este însarcinată . Reacţia lui fusese una radicală , nu era pregătit să fie tată , nu aveau casă  şi în concluzie nu putea să îşi ia responsabilitatea de a creşte un copil. În numele iubirii , mama însa îşi luase în serios  rolul , înfruntând cu mult  curaj viaţa.

Aşa că atunci când născu o  fetiţă a hotărât să îi pună numele de Alina .

Alina , nume predestinat  pentru a alina durerea şi singurătatea din sufletul mamei.

În vitrina frumos aranjată îi atrase atenţia  un ursuleţ .Se hotărâ să îl cumpere. Intră în magazin şi o rugă pe vânzatoare  să i-l arate . Vroia să îl ia în braţe şi să îl simtă .

Era  moale , pufos  şi părea  că se uită cu multă indulgenţă la ea . Oare de ce ?

Deodată  îşi ridică lăbuţa şi începu să o mângăie. Făcu un pas înapoi , buimăcită  de întâmplarea neprevăzută.  Vânzatoare veni cu  explicaţa, ursuleţul era defapt ultima invenţie  în materie de jucării a japonezilor. Acesta a fost creat special pentru copiii orfani sau bătrânii singuri , mai exact pentru toţi oamenii lipsiti  de afecţiune. Datorită unei telecamere instalate în nasul jucăriei, ursuleţul reuseste să descifreze stările oamenilor . Aceasta înregistrează variaţiuniile stărilor care mai apoi sunt analizate într-un computer, astfel ursuleţul este capabil să recunoască ce simte stăpânul lui şi să îl consoleze. Uimitor!

Gestul tandru o făcu să conştietizeze cât de mult tânjea după mângăiere.

Cum de cei din jurul ei nu observaseră  !

Ne-am pierdut noi oamenii orice capacitate de a detecta starea emoţională a confraţiilor noştri?. Sau poate feţele noastre devin măşti impenetrabile . Oare nu este omenesc să

simţi nevoia de a fi îmbrăţişat, mângăiat, alintat ?. Să te laşi din când în când în voia răsfăţului , să poţi să te relaxezi în braţe iubitoare?. Sau poate devenim atât de egoişti încât nu mai sesizăm semnalele ce vin de la alţii.

Copilul mic ştie instinctiv când mama este supărată şi vine să o împace lipindu-se drăgăstos de ea . De câte ori nu făcuse acest gest înduioşată de tristeţea mamei !

Acum , că era matură îşi ascundea cu dibăcie sentimentele. Îi era greu să îşi recunoască dorinţa  arzătoare de a-l avea pe Doru lânga ea .

Adeverirea  înseamnă slăbiciune !

A fost învăţată cum să fie puternică , cum să fie competitivă , cum să reuşească în carieră , cum să răzbată singură .

Cuvintele mamei îi răsunau vi în urechi:

–          Oamenii sunt nestatornici , profită de slăbiciuniile tale , de dărnicia  şi de bunătatea ta. Nu te încrede în ei  ! Nu îi lăsa să se aproprie prea mult de tine , te pot răni !

Mama, nu reuşise să oprească sângerarea produsă de faptul că fusese părăsită .Pierdea de bună voie picătură cu picătură încrederea în oameni .Hotărârea ei de a nu ierta îi menţinea rana deschisă. De ar putea să ierte!

Să ierte , să ia viaţa în piept aşa cum o mai făcuse odată , de ar putea  să îşi folosească din nou inima . Inima pe care mintea ei o învinuia de trădare . Să poată să ignore şuşotelii care nu o lăsau în pace. Numai iertarea deplină venită din adâncul sufletului ar putea să o elibereze . Aşa gândea Alina privind la ursuleţul creat să confere consolare fără a cere ceva în schimb.

Renunta la hotararea ei de a cumpara ursuletul. Ea nu vroia să primeasca fără să dea .

Alina ieşi ganditoare din magazin , acum se  îndrepta spre parcul Inokashira .Dorea  să  îndrepte greşeala pe care o făcuse faţă de cireşii în floare . Atunci când i-a văzut prima oară nu reusise  să împărtăşească cu ei bucuria de ai vedea , de ai admira.

Nu le dăduse vre un semn de recunoştinţă pentru parfumul fin cu care o învaluiseră!

Acum se uita cu iubire şi plină de gratitudine la florile care păreau mai roz, mai mari , mai delicate . Se uita la aleiile minunat îngrijite şi avu impresia că este pentru prima oară atentă la viaţă . Acum aparţinea vieţii. Era conştientă de persoana ei , de locul în care se găsea , de tot ce o înconjura.

Alina se simtea plina de viata , plina de iubire de daruit !

De daruit din inima, neconditionat , din simpla bucurie de a trai.

 

Andreea de Luca