Promisiuni

Asfaltul era ud, curat, lucind ca o oglindă în luminile oraşului împodobit cu mii de beculeţe viu colorate, toate îmbiindu-te să poposeşti măcar o clipă în faţa vitrinelor atât de pline de promisiuni. Ici colo, câte un moş Crăciun voios (în ciuda bărbii albe!), brazi împodobiţi, colindători cu chitare, clopoţei de argint, arome de cozonaci, sacoşe pline, lume grăbită, maşini claxonând…
Ea, însă, era mult prea obosită s` mai ia în seamă toate astea, chiar frumoase laolaltă!: ca întotdeauna la sfârşit de lună şi de an, avea foarte mult de lucru şi, de cele mai multe ori, peste program. Şeful nu-i acordase nici măcar o zi de concediu şi, cum rămăsese omul de bază al firmei (colega răcise, colegul pleca să-şi viziteze fiica stabilită departe), ea abia dacă mai simţea că vin sărbătorile, darămite să se mai bucure de tradiţii, obiceiuri, de ritualul şi farmecul lor!
“Eşti tânără, mai ai timp!“ – era replica cu care era  ,,consolată” de fiecare dată. Prea tânără să-şi ia liber, prea tânără să se distreze, prea tânără pentru una, prea tânără pentru alta, nimeni neluând în seamă că, între timp, îmbătrânea şi ea (uite că că acest drept îl dobândise deopotrivă cu ceilalţi!). Asta, încă, n-ar fi fost nimic dacă singurătatea nu i-ar fi fost o umbră atât de fidelă!
În vreme ce copiii colegelor de vârsta ei se pregăteau de primele examene de treaptă, sau, cel puţin, învăţau să facă primii paşi, iar acum îl aşteptau – indiferent de vârstă! – pe moş Crăciun, pe ea nu o aştepta nimeni acasă, şi nici ea, la rândul ei, nu aştepta pe nimeni. Uite, chiar acum, când va deschide uşa, nu va fi luată la rost că a întârziat atât de mult; nu va fi întâmpinată cu “Ce-ai făcut azi?“, “Vrei un ceai?“, “Ce frumoasă eşti!“ ori “Mi-a fost dor de tine!…“
…Şi semaforul ăsta nesuferit, care arată “interzis” tocmai acum, când să traverseze şi ea, şi… Şi tipul ăsta, care stă atât de zvelt şi degajat, ca desprins din revistă şi, pe deasupra, mai şi zâmbeşte frumos către… către ea?! Da, o priveşte insistent, cu ochi vrăjiţi şi pătrunzători, descurajant de pătrunzători, de parcă i-ar fi citit într-o străfulgerare de moment toate gândurile, toate grijile şi visele de iubire din ultimii ani şi, mai mult ca oricând, din ultimele zile! Ba nu, din ultimele minute – mai exact!
La început, avu impresia că se înşeală. Poate că zâmbetul acela nu-i era adresat ei. Poate că acele săgeţi ascuţite, pe care le simţea direct în inimă, îşi greşiseră ţinta! Poate că individul nu era decât o nălucă, – rodul oboselii şi imaginaţiei ei!; poate că…, dar poate că…? Aşa că se asigură în stânga şi-n dreapta, însă nu zări decât doi bărbaţi, apoi o bătrână şi un copil care ’’ieşiră’’ pe rând din temerile ei. Cu certitudine, tânărul acela înalt, elegant, cu umeri laţi şi trăsături fine, cu mers elastic şi sigur, aşa cum observa acum, când se apropie de ea, odată ce culoarea semaforului se schimbă în verde, nu era o glumă. “Te-aştept de-o viaţă!“ – i-ar fi spus (se şi vedea sărind în braţele lui, ca într-o secvenţă de film cu actorul ei preferat. {n urm`toarele clipe, aproape uitând să se urnească din loc, emoţionată, fermecată, se îmbujoră uşor, încercând [ns` să nu trădeze surpriza acestui nesperat moment (“coup de foudre“ – spun francezii, nu-i aşa?). Şi când ajunseră faţă-n faţă, umăr lângă umăr, atât cât să-şi atingă braţele din mers, atât cât să-şi adulmece parfumul, amestecat cu cel al iernii, rece, în acel moment el îi strecură în palma stângă un bilet. Prinse între gene, ca din zbor, un ultim surâs, misterios şi plin de promisiuni, încercând să-l strângă pentru câteva secunde, fără să clipească, ca şi cum i-ar fi fost teamă să nu-l scape, să-l piardă cumva.
Cu inima cât un purice, bătându-i acum într-un ritm alert, urcă treptele celui de-al treilea etaj ca în transă, deschise şi închise rapid uşa, aprinse lumina, îşi aruncă mănuşile, pantofii, fularul, despături bileţelul, cu răsuflarea tăiată, simţind cum se îmbujorează şi mai tare, arzând de nerăbdare să citească mesajul ce avea să-i schimbe – poate? – viaţa:

“FIRMA «SUBLIM» unic distribuitor al produsului 100 % natural, «SLĂBIRE RAPIDĂ» – fără riscuri, fără efort, efect garantat, preţ avantajos, primeşte comenzi la telefon 728532…
Nu uitaţi să fiţi sublime prin… «SUBLIM»!“

De Jeanina Georgeta Tenea

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (6 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 4 votes)
Promisiuni, 7.0 out of 10 based on 6 ratings
  • Oana

    Ana, cred ca esti invidioasa!! Probabil ai postat si tu aici ceva si discreditezi pe ceilalti concurenti… Nu cred ca ai fost in stare in clasa a opta sa scrii ceva la nivelul asta!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • gabriela

    Ce-ai zice tu că este literatura, Ana? Nu ştiu de ce cred că n-ai să-mi răspunzi!:)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • ana

    asta e literatura ?! parca ar fi compunere de clasa a opta !!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • Belinda

    E super! Cred ca nimeni nu se astepta la un asa final! Pe mine m-a surprins si cred ca asta e ceea ce trebuie ca un text sa aiba savoare, sa placa, sa incite, sa starneasca, intr-un cuvant, sa merite interesul!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 4.0/10 (1 vote cast)
  • Flo

    LIKE !

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
  • gabriela

    Povestea e scrisa in crescendo si cu un final surprinzator! Merita o continuare – asa, de dragul actiunii ! – in care personajele sa treaca printr-un fel de conversie de trairi, pastrand cumva si prima amintire a intalnirii lor. Eventual cu un sfarsit de genul: si au trait fericiti….
    E trendy (acesta e un compliment) si are si clasic in ea !

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 9.5/10 (2 votes cast)