De ce plângi? de Mihaela Suciu

– Salut! Ha! ha! ha! Am trăit s-o văd și pe asta! Tuuu!, cu ce ocazie pe strada mea?

– Aha! Știam că ai casa aici, dar nu știam că ai cumpărat strada toată. Auzi!… Strada mea!… Ha! ha! ha! Dar mai știi?

– Hai pe bune! Să nu-mi spui că ți-a fost dor de mecla mea…  dar mai știi?

– Păiii… am avut ceva treabă prin oraș, pe urmă, m-am gândit să-l văd – la pas, am ajuns pe aici și, mi-am zis că dacă te zăresc o să te informez – personal, c-am intrat în posesia scrisorii tale. Mi-a adus-o Matei și am rămas uimită fiindcă știam că-l cunoști doar din ceea ce ți-am povestit eu despre el. Am vrut să-ți spun la telefon de scrisoare, dar de câte ori sunam, o voce feminină mă informa: ”momentan destinatarul nu este disponibil”. Inițial am crezut că nu ai acoperire – pentru semnal, că s-a descărcat telefonul sau de draci l-ai închis, dar după o oră, două, trei… ”n” ore, vocea feminină m-a convins că n-o să mai fii disponibil niciodată pentru mine, mai ales că ți-ai șters și adresa de mail. M-am enervat! Vorbește dacă ai cu cine!… iar tu… habar n-ai cum e: să-ți dorești să dispari, să te evapori, să-ți dorești să te târăști – precum râma, să-ți urli singurătatea… să simți că incertitudinea se prăbușește peste tine și apasă, apasă… orgoliul se revoltă, te răscolește… gândurile nu-ți dau pace, te macină, ai doar vidul interior, simți că nu ai aer… și nu poți face nimic, nimic! Păi tu, știai ce simt eu?… Of! iar al dracului de telefon nu vroia decât să-mi confirme că nu ești disponibil. De ce naiba, toate chestiile – astea electronice, sunt setate să-ți răspundă cu voce feminină?

– Nu mai am telefon!

– Ceee?

– Era martorul deciziei să nu te mai caut și mereu mă îndemna: Dă-i telefon! Dă-i telefon! Sun-o! Sun-o!… Doar gândul că există o cale de comunicare – când îmi propusesem să tac, mă scotea din pepeni… l-am trântit de i-a zburat cât colo: carcasa, cartela și acumulatorul. Stătea dezmembrat, cu toate părticelele împrăștiate și râdea (muțește) de nervii mei, așa că, l-am făcut bucăți-bucățele, apoi l-am dus la gunoi. Pe moment mi-a fulgerat gândul: Bine bă, dar cu ceilalți din memoria telefonului, ce-ai avut? M-am liniștit rapid. Oricum nu mă mai interesa niciunul, iar de le sunt – așa drag, sigur o să mă caute ei. Ascultam melodia cu: ”Puștoaico, tu ai sânge de viperă… puștoaico, îți zic adio și te las…”  Aveam în minte doar tăcere… tăcere.

– Mutulică… știi tu, oare?… cum e să ai tot timpul din lume și să nu poți face nimic, nimic? Am mai trăit asta când eram la școală… Ne antrenam luni de zile, venea concursul, trăiam la maximum, ne întorceam cu sau fără lauri și urma pauza. Tâmpită perioadă! Pauza aia mă enerva la maximum, fiindcă în orele când ar fi trebuit să am antrenament nu reușeam să fac nimic, nu-mi găseam locul, mă învârteam în jurul cozii, așa, ca o mâță beată.

– Da! mi-ai povestit… eram pe autostradă, stăteai în dreapta mea, motorul și vocea ta rulau plăcut, la unison, iar eu uitasem că sunt la volan. Pe urmă mi-ai arătat indicatorul din intersecție – cu degetul -, în vocea ta era revoltă, nostalgie, teamă: – Aș merge până acolo, încă trei sute de kilometri, numai să nu ajung acasă!

Ți-am spus că nu-i frumos să arăți cu degetul, ai râs, iar eu mă gândeam deja c-o să spui: ”azi nu mă mai duc acasă, potop e-napoi și-nainte”… și pe urmă, ai început să fredonezi exact cântecul la care mă gândisem, m-a pufnit râsul, iar tu te-ai molipsit. Râdeam și nu ne mai păsa de nimic…

Acum ai venit să mă informezi sau să admiri peisajul? Apropo de peisaj, știu că ești o ”maaare” admiratoare a naturii, dar…

– S-o ia naiba de scrisoare, ce?… n-am voie să mă plimb? N-am văzut nici măcar un semn, mare sau mic, pe stradă, cu ”interzisă circulația pietonilor”, așa că… ăăă…

Dar mai bine îți povestesc ce am pățit!…

Urcam și număram, firește în gând, fiecare intersecție: prima – Castrat unu, a doua – Castrat doi, a treia – Castrat trei, și, m-am intersectat cu un moșneag. ‘Mnealui mi-a zâmbit cu subînțeles și m-a atins, așa, din mers cu degetele, dar m-am prefăcut că nu-l bag în seamă – pe hodorog, și nici gestul lui – tâmp. Lângă trotuar un măturător își făcea de lucru, netotul! – că altfel nu pot să-i zic – nici măcar nu s-a sinchisit să se oprească din măturat; m-a umplut de praf. La următoarea intersecție, prin dreptul casei cu etaj și gard din fier forjat, aia cu aer boieresc, m-a hămăit un câine; să-mi sară inima din loc, avea un glas gros, gros – fioros!

– Era cumva poarta deschisă? A sărit la tine, te-a mușcat, ai pățit ceva?

– Ei, lasă nu te mai îngrijora. Ce să pățesc? Sunt majoră! Să continui… La a nu știu câta tură pe stradă – în susul ei și în josul ei – știam deja toate casele, culorile caselor și a gardurilor, câinii, pomii, etc… deja, intrasem și în vizorul locatarilor; câte o femeie ieșea să studieze starea pavajului – hi! hi!, se uita în lungul străzii privindu-mă cu interes, că de! să aibă ce toca – la o vorbă, cu amicele… până și măturătorul acum, se oprea când ajungeam în dreptul lui, punea mătura cu nuielele în sus și-mi dădea onorul… nu zicea nimic, eu zâmbeam – el zâmbea… așa ca doi… și, plimbându-mă; când sus – când jos, m-am întâlnit cu moșneagul, care, iar mi-a zâmbit aiurea, dar când mi-a atins mâna, nu m-am mai putut abține, i-am zis vreo două: Ce-ai moșule, ți s-au trezit hormonii și au început să urle? și mi-am continuat drumul… am zâmbit măturătorului, am ocolit casa cu javra… și număram: Castrat patru, Castrat cinci…

– Stai! Poate vrei să spui Calistrat!… Calistrat Hogaș… numai că strada aceasta, nu se numește așa.

– Ave Cezar! Evrika! Parcă am fi într-o scenetă tragi-comică… Spun cum vreau, urc și cobor strada de câte ori vreau eu, admir ce vreau, fac ce vreau… și… și… tu nu pricepi?… am mers o zi cu trenul, doar ca să te văd!…  și, și, și, și… hî!hî!hî!… să mă ia naiba, plâââng!

– Proasto! Hai să te îmbrățișez! Îmi ești dragă, dragă… De ce plângi, puștoaico?

– Hî-hî-hî… de, de, de… bu-bu-cu-rie!


de Mihaela Suciu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/10 (6 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: -1 (from 5 votes)
De ce plângi? de Mihaela Suciu, 5.0 out of 10 based on 6 ratings
  • Mihaela Suciu

    Flo și Iasmina mă bucur!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • iasmina

    Minunata poveastea asta, mi-a placut mult :* Felicitari!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/10 (2 votes cast)
  • Flo

    Frumusica 😀

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)