Interviu cu castigatorul lunii februarie

Cristu Georgi, castigatorul lunii februarie a avut placearea sa ne raspunda la cateva intrebari, iata ca a avut de zis:

Numele, vârsta și locul nașterii/oraș de reședință? 
Cristu Georgi, 54 ani, născut în Măcin, județul Tulcea, stabilit în Galați.

Cu ce te ocupi?
Sunt inginer navalist. În ultima perioadă am avut ocazia să am și alte ocupații. Uneori, în timpul liber, scriu.

Cum ai aflat de noi?
Mi-ați fost recomandați de un membru al site-ului cu puțin timp în urmă.

Cum te-ai gândit la articolul tău, ce te-a inspirat să scrii?
Am observat că textul meu a generat o adevarată dispută pe care nu doresc să o reiterez. M-am gândit la Velentine’s Day și la Cupidonul acestor meleaguri – Dragobete.

Mai scrii?
Da, când reușesc să-mi fac timp.

 Ai o imagine cheie, o metafora care să îți definească stilul?
Îmi place scriitura scurtă, succintă care poate fi citită dintr-o suflare. Aș fi fericit dacă mi-ar ieși chestia asta. Dar, exersez!

Poți să călătorești oriunde, care ar fi destinația ideală ?
Probabil Los Angeles.

Cel mai bun autor literar din toate timpurile si ultima carte citită?
Nu știu, am citit foarte puțin ca să pot face o asemenea apreciere.
Călătorii cu Charley, John Steinbeck.

Cea mai mare realizare a ta de până acum?
Băiatul meu.

Evenimentul/întamplarea care te-a marcat cel mai mult de când te știi tu?
Nașterea copilului.

Avem o nouă rubrica pe site se cheama “Casa de cultura”. Despre ce te-ar interesa să citești acolo?
În opinia mea, articolele de până acum sunt interesante. Poate și anumite lucruri inedite despre autori români din afara programei școlare ar putea suscita interes.

Ce părere ai despre România?
O părere foarte bună. Este țara în care m-am născut fără voia mea, trăiesc cu voia mea și, cel mai probabil, voi muri fără voia mea. Sunt mândru că fac parte dintr-un popor unic în simțire și etern.

 Ce ai schimba la lumea de azi dacă ai avea puterea să o faci ?
Refuz să mă gândesc la așa ceva. Nu am puterea să mă schimb pe mine, lumea nici atât!

Ce le lipsește tinerilor de azi?
Cred că au tot ceea ce-și pot dori, dacă sunt nemulțumiri, e perfect – evoluăm.

Dacă ar fi să te caracterizezi printr-un citat, care ar fi acela?
„Îmi doresc ceea ce am.”

Mai vrei să adaugi ceva ? Un mesaj de final pentru cititorii noștri ?
Pe cei care publică, îi admir pentru talent, curajul de a publica și spiritul de competiție. Pe cei care doar citesc, îi avertizez că tot ceea ce se întâmplă pe site-ul vostru este contagios.