Soldatul de piatră

străbate aerul vertical, de jos în sus,

cocoţat pe un soclu de piatră,

fixat pe un covor de piatră,

întins pe pământul

al cărui punct de sprijin este Nimicul.

 

Soldatul de piatră

nu a putut fi niciodată mângâiat.

El a fost doar şlefuit

de ochii bunicilor noştrii,

de ochii părinţilor noştrii,

de ochii noştrii,

de ochii lor,

de ochii voştrii.

 

Soldatul de piatră

nu are sentimente,

are în schimb o privire rece

cu care scrutează moartea fiecărei viitoare secunde

chiar înainte ca aceasta să se fi născut.

 

Soldatul de piatră

nu are nevoie de saluturi,

el însuşi salutând trecerea timpului

salutându-i pe bunicii noştrii,

salutându-i pe părinţii noştrii,

salutându-ne pe noi,

salutându-i pe ei,

salutându-vă pe voi…

…salutând:

 

– SĂ TRĂIŢI!

 

de Victor Ciobanu