Cuprum Metallicum. Cupri Metallica. de Ioana Roxana

          “…Aceasta era Dana. Sau Cupri, poreclă provenită de la obsesia fetei pentru      

                                      culoarea cuprului?…”

Era a treisprezecea zi a lunii Mai. Nu era doar atât. Era şi Joi, era şi ora cinci după-amiază, era înorat şi era şi ea. De fapt asta era cel mai important: era ea.

Jocul de poker s-a sfârşit doar atunci când proprietarul restaurantului japonez i-a atenţionat că va pune lacătul pe uşă în cinci minute, la treizeci de minute după miezul nopţii. Domnul Nobu Kitsune era familiarizat cu întâlnirea lunară a tinerilor şi nu îl deranja să stea cu două ore după program, atât timp cât cei cinci jucători vor consuma sake şi osechi ryori la un preţ cu zece la sută mai mare decât în mod obişnuit. Era o afacere echitabilă: un loc liniştit în schimbul unui bacşiş de până la cinci milioane de lei. Denumirea banilor s-a schimbat cu mulţi ani în urmă, însă amestecul de RON şi ROL era derutant, mai ales la acea oră.

–          Du-te naiba, Ivane! Iar ai trişat!

–          Iar începi? Recunoaşte doar că ţi-ai ieşit din mână! Auzi la tine… un as şi un zecar… alţii ar ucide pentru o asemenea mână!

–          “Alţii ar ucide pentru bla, bla, bla… .” A spus fata imitându-l, pe un ton pueril, pe bărbatul de lângă ea.Gestul fetei a stârnit un val de râsete din partea celorlalţi tineri, dar şi din partea domnului Kitsune, care râdea înfundat după un paravan.

–          Recunoaşte Dana, ai avut o zi mai proastă! Poate e de la brăţara aia din cupru. De fiecare dată când ai purtat-o ai pierdut! A intervenit vesel un jucător de pe partea opusă a mesei.

–          Tu să nu te amesteci domnule Eu-am-două-dame. De fapt, Ştefane, asta cred că e o compensaţie sau o ironie subtilă la numărul partenerelor tale… .

–          Cupri, taci! A sărit  Ştefan încercând să oprească şirul de insulte şi secrete pe care era evident că fata le va face dacă pierde jocul. Sau dacă se îmbată. Sau dacă le face pe ambele. În ultima vreme a devenit policalificată!

–          Taciii tuuu! I-a răspuns Dana strâmbându-se într-un mod pervers, ţuguindu-şi buzele şi dând lasciv din gene. Aşa, deci, partenerele tale….câte să fi fost? Una, două, trei…a stai! Iar am uitat, ai doar două mâini…doar două palme. A accentuat fata ridicandu-se după rogojină.

Râsetele au continuat cât timp cei cinci se îmbrăcau şi îl salutau pe Nobu. Era un grup de tineri libertini, toţi făcând la un moment dat parte dintr-o formaţie Punk. Amestecul lor între “Sex Pistols” şi “The Clash” a prins pentru o vreme la public însă, atunci când muzica modernă – de club – a început să fie promovată în exces, ei şi-au pierdut din fani şi inevitabilul s-a produs: s-au despărţit. De fapt, doar trupa a fost divizată, prietenia lor fiind mai strânsă ca oricând. Au hotărât să se întâlnească pe data de treisprezece a fiecărei luni, într-un loc retras şi să facă tot ce le plăcea mai mult: să joace poker, să bea şi să râdă.

Ivan era cel mai tânăr din grup. Avea doar şaisprezece ani, însă adesea lua deciziile mult mai bine decât toţi ceilalţi, la un loc. Nu a părăsit şcoala deoarece ştia că va avea nevoie de diplomă, însă pentru a obţine diploma de absolvent nu era nevoie să fie premiant. O medie peste şase era perfectă! De fapt, judecând după timpul alocat studiului, se putea spune că Ivan era de-a dreptul genial. Ştefan avea douăzeci şi patru de ani şi tot universul sau se învârtea în jurul muzicii. Mai precis, în jurul tobelor. A absolvit liceul de artă şi a fost membru în diferite formaţii de muzică. Acum lucra singur la un album şi a deschis, cu bani împrumutaţi şi nereturnaţi, un atelier de reparaţii muzicale. Cristi şi Dragoş erau gemeni. Şi asta era tot ce se putea spune despre ei: aceeaşi înfăţişare, aceleaşi tabieturi, aceleaşi ticuri, aceeaşi specializare: chitara. Dana, în vârstă de douăzeci şi doi de ani, râdea adesea de cei doi şi le spunea că, oricât de mult ar semăna, şi judecând modul de o laşitate teribilă pe care mama lor l-a avut atunci cand i-a abandonat într-un centru de plasament, putea să jure ca Dragoş şi Cristi aveau taţi diferiţi.

Aceasta era Dana. Sau Dana Larisa –mai nou, schimbandu-şi numele de “Larisa” în “Metallica”, numele formaţiei de muzică preferată- . Sau Cupri, poreclă provenită de la obsesia fetei pentru culoarea cuprului. Purta gablonţuri care erau sau imitau culoarea cuprului, îşi alegea hainele după acest criteriu cromatic şi, pentru a nu se abate de la regulă, consuma băuturi a căror culoare era specifică: whisky, bere brună şi coniac.

          “…Aceasta era Dana. Sau Cupri, poreclă provenită de la obsesia fetei pentru      

                            puritatea de peste 99% a cuprului?…”

Grupul mergea până în Gara de Nord. De acolo, cei doi fraţi aşteptau trenul pentru Braşov iar Ivan mergea spre centrul oraşului. Cupri şi Ştefan locuiau în acelaşi cartier. De fapt, pentru cei din grup şi ceilalţi prieteni – al căror număr se calcula pe degetele de la o mână – ei locuiau în acelaşi cartier. Adevărul era că locuiau în acelaşi apartament. Povestea lor de dragoste a fost una banală: ea alerga să prindă autobuzul iar el mergea, din sens opus, liniştit, cu ochii pe jumătate închişi, ascultând “Sex on fire” a trupei Kings Of Leon. Fata a sperat că băiatul se va feri din calea ei, însă el nici nu a observat-o. A observat-o, de fapt, doar atunci când ea l-a lovit şi a picat peste el. Dana a început să îl înjure iar el a început sa o ironizeze:

–          Nu vezi pe unde mergi?

–          Încă văd. Şi te văd pe tine deasupra mea.

Fata a roşit.

–          Asta pentru că intri în oameni! Era atât de preocupată de ceartă încât nu s-a ridicat de pe Ştefan. Trecătorii mergeau pe lângă ei dar nimeni nu-i observa.

–          Eu aş vrea să intru altundeva.

Fata a roşit din nou.

–          Eşti un idiot cu gusturi oribile – ea a încercat o replică sarcastică ,ţinta fiind tricoul imprimat cu logo-ul trupei “Nirvana” ,o formaţie pe care fata a detestat-o întotdeauna-.

–          Şi tu încă eşti deasupra mea şi ai gusturi delicioase. Adică, frumoase. Şi s-a uitat insistent spre pieptul fetei. Atunci Cupri a observat că breteaua de la sutien s-a desprins iar acum plinul bustului făcea deliciul vizual al celui pe care l-a lovit.

Au urmat câteva complimente rostite cu un remarcabil spirit psihologic, din partea lui Ştefan, şi treptat au devenit prieteni. Se făceau astfel trei ani de relaţie şi doi ani de locuit împreună. Cât timp a trecut de la renegarea purităţii carnale rămâne un mister, chiar şi pentru ei. Cei doi au preferat să nu le zică celorlalţi de relaţie, deoarece era –în opinia celor doi- de neconceput ca ea să nu mai fie “fata rea” iar el “băiatul ignorant”.

Era ora unu dimineaţa iar cuplul se îndrepta spre apartament. Seara de poker era cel mai aşteptat moment al lunii, dacă nu şi al anului. Puteau renunţa cu uşurinţă la Crăciun sau Paşte pentru o altă seară de poker.

Mergeau unul lângă altul, ţinându-se de mână. Deşi membri unui colectiv nonconformist, libertin şi cu filozofii de viaţă desprinse din versurile punk şi rock, cei doi erau mult mai respectabili decât cei consideraţi “normali”. Acesta era principalul lor atu: respectul. Desigur, se îmbătau mai mereu, dar o făceau doar atunci când erau toţi, când erau într-un loc în care ştiau că puteau face tot ce doresc – un alt lucru surprinzător fiind nonviolenţa de care dădeau dovadă-. Se şi drogau, ăsta era un adevăr şi o realitate. Până la urmă, câţi în ziua de azi nu o fac? Dar mizau pe faptul că lucrurile acestea le consolidează caracterul şi îi inspiră atunci când mai crează una-două melodii pentru formaţiile din suburbi. Serios: câţi cântăreţi au ajuns în legendă bând suc de mere?!

Ştefan a răsucit cheia în broască şi a apăsat uşor pe clanţă. A lăsat-o pe Dana să intre prima şi a închis uşa în urma ei. Ar fi vrut să aprindă lumina, să vadă unde şi-a pus sistemul audio, însă degetele lungi ale fetei au pus mâna înainte pe întrerupător. Bărbatul nu şi-a dat seama de acest lucru şi, prin golul dintre degetul mare şi cel arătător a apăsat pe buton. Ea a fost receptivă şi dintr-un gest a închis lumina, lăsând tubul de neon să clipească de câteva ori, asemeni unui fluture de noapte ce îşi mişcă frenetic aripile. Ştefan a înţeles, printre fulgerele de lumină, că Dana era lângă el. Credea că sake-ul o va răpune iar şi va adormi imediat ce intră pe uşă.

Draperiile erau trase iar geamurile închise. Camera era minimalistă: Un pat dublu aflat la mijlocul unui perete, paralel cu el se afla, pe peretele opus, un televizor, un sistem audio şi două scaune în jurul unei mese mici, dreptunghiulare. Lângă fereastră se afla un dulap iar pe ultimul perete se afla uşa. Golul pereţilor era acoperit de postere cu trupe punk iar pe jos rătăceau doze goale şi pline de bere şi energizante.

Bărbatul a întins mâna după cea a fetei. A gasit-o molcomă lângă întrerupător şi a prins-o de încheietură, încercând să o tragă spre el. Ea s-a eliberat din strânsoarea lejeră a mâinii lui Ştefan şi s-a îndreptat spre fereastră. A tras draperiile şi a deschis geamurile. Aerul închis din încăpere a fost imediat înlocuit de adieri reci şi pure. Se simţea un uşor miros ud iar acest lucru a fost doar semnalul unei ploi torenţiale. Dana nu a închis însă fereastra. Îi plăcea să vadă razele albastre ale lunii fragmentându-se prin stropii denşi de ploaie. Poate era din cauza băuturii, poate era din cauza orei târzii sau poate din cauza celui ce o aştepta câţiva paşi mai în spate, însă picăturile de ploaie păreau lipicioase, asemeni unui lac de unghii transparent ce se scurge din neant. S-a întors cu faţa spre uşă, cu faţa spre locul în care l-a lăsat pe el şi unde, de asemenea, l-a găsit. Stătea acolo, în faţa ei, purtând acelaşi tricou negru cu “Nirvana”. Doar pantalonii erau diferiţi: erau lungi şi drepţi de culoare kaki. Îi plăcea să îl vadă în lumina fluorescentă a lunii. Acum, părul său blond şi creţ căpătase o aura albăstruie, aceeaşi aură care îi mângâia atât de delicat trăsăturile armonioase ale feţei: avea ochii albaştrii, nasul uşor acvilin care însă, împreună cu buzele subţiri şi bărbia uşor pătrată îi conferea o imagine atletică.

Ştefan s-a îndreptat către Dana şi i-a prins palmele între ale sale. Şi-a apropiat uşor faţa de chipul fetei şi i-a alintat, cu buzele, urechea dreaptă:

– Spune-mi. Îţi place tricoul meu? Am văzut că toată seara nu ai spus nimic despre el.

Fata a chicotit încet şi i-a luat faţa în palme:

–          Nu am spus nimic pentru că nu l-am remarcat…dar acum că ai adus asta în discuţie, trebuie să scapi de el imediat. E hidos!

Ştefan a zâmbit apropiindu-şi buzele de gura întredeschisă a fetei. Spera la un răspuns pozitiv…şi l-a primit.

“…Aceasta era Dana. Sau Cupri, poreclă provenită de la obsesia fetei pentru 

                  proprietatea de prefacere în abur, la o temperatură de peste 1055

                                          de grade Celsius, a  cuprului?…”

Buzele lui Ştefan le tatonau pe cele ale fetei. A insistat pentru o clipă şi şi-a presat limba pe buza inferioară apoi a căutat să penetreze printre ele. Ea l-a primit iar acum vâltoarea limbii lui a atras-o şi pe a ei. Mâinile ei au coborât încet, după umeri, pe talia lui. A prins uşor, superficial, cu buricele degetelor materialul negru al tricoului şi l-a ridicat, conştientizând că el şi-l va da jos:

–          Eşti fericită? Acum Nirvana mea e călcată în picioare…

Ea zambea în timp ce se aşeza pe marginea patului. Ar fi încercat o ironie însă buzele întredeschise i-au fost acoperite cu valuri magnetice de săruturi. Nu dorea să oprească acest joc erotic nici măcar în momentul în care Ştefan s-a îndepărtat de pat, apropiindu-se de sistemul audio. S-a uitat în spate, spre Dana, şi cu un zâmbet înfundat a apăsat butonul de pornire al sistemului. Ecranul s-a făcut albastru – asemeni razelor care se zbăteau printre stropii de ploaie – şi a indicat melodia a treisprezecea.

–          “Buzele moi sunt deschise

Articulaţiile au pălit;

Te simţi ca şi cum ai muri…

Mori.”

Fata a încercat o interpretare guturală a versurilor. I-ar fi plăcut să ajungă la refren… la esenţă. Iubea acest cântec. De fapt, iubea tot ce iubea el, de la melodia “Sex on Fire” – care ulterior a devenit preludiul anterior atingerilor – până la Nirvana. Melodia se derula în surdină iar Ştefan înainta narcotic până în dreptul patului.

Fata s-a lăsat pe spate, sub greutatea trupului acoperit cu fire scurte şi creţe de păr blond. Ştefan respira sacadat. Ar fi crezut că după atâţia ani de iubire pură şi necondiţionată, nu mai exista ceva care să-l facă să se simtă pierdut…ameţit. Şi-a plimbat degetele lungi de-a lungul spatelui fetei până când a simţit, pe sub materialul subţire, strânsoarea sutienului. Nu dorea să îl desfacă, dorea să se chinuie. Atât el, cât şi ea. O săruta îmbrăţişând-o în acelaşi timp apoi, încet, şi-a îndreptat buzele spre gât, cobornâd încet până când în adâncitura lui a simţit nodul de extaz al fetei.

Melodia se repata încontinuu de mai mult de zece minute iar ploaia continua să cadă, formând un duet primitiv cu versurile vulgare. Era o înglobare erotică al celor mai pure lucruri: zgomotul ploii, muzica în surdină şi lumina lunii care intra în cameră, purtată de stropi imperceptibili de apă, precum un val de abur. Încăperea era cufundată într-un aer rece, însă tensiunea acumulată între cele două trupuri emana o căldură asemănătoare unei pleicule incolore de lavă incandescentă. Cureau de la panaloni, împreună cu materialul pe care îl susţinea, a alunecat pe podea, lovindu-se de una din doze. Sunetul, asemeni unui clinchet, a fost amplificat de închizătoarea sutienului care a fost ciupită –şi mai apoi desfăcută- de degetele băiatului. Formele sinuoase ale fetei erau dezmierdate de buzele şi degetele lui Ştefan, urmând ca mai apoi Dana să îl necăjească.

Ea s-a rostogolit de sub el şi, dintr-un gest, şi-a sprijinit spatele pe genunchii arcuiţi ai băiatului. Şi-a desfăcut uşor picioarele şi i-a prins, tachinându-l, pulpa dreaptă între genunchii ei. Ştefan a scos un oftat înfundat, semn al unei dureri mai mult decât carnale. Îmbrăţişările celor doi s-au produs pe un fundal de muzică, ploaie iar acum şi geamăte guturale, apogeul lor începând în momentul în care Cupri îşi împletea degetele în părul creţ al băiatului, trăgând uşor atunci când acesta dezmierda ,cu buzele umede şi respiraţia mistuitoare, globurile fierbinţi ale fetei. Atingerile jucăuşe, zgârieturile şi mângâierile au devenit mult mai profunde în momentul în care mocheta de pe podea a fost camuflată de toate obiectele vestimentare purtate nu cu mult timp în urmă. Căldura dintre buzele ei era absorbită ca într-un ritual păgân, de forţa barbară a lui Ştefan, urmând ca buzele înfierbântate de căutări să alunece pe braţe şi pulpe, în căutarea dulceţii pielii.

Trupurile celor doi erau tensionate, asemeni unor arcuri pregătite să plesnească, iar destinderea acestei stări atât de plăcute s-a produs doar în momentul în care zvâcnirile lui au culminat cu un suspin camuflat de zona întunecată a feminităţii ei.

          “…Aceasta era Dana. Sau Cupri, poreclă provenită de la obsesia fetei pentru      

                        denumirea de Venus, dată de către alchimişti, cuprului?

–          Ai mai slăbit?

–          Nu.

–          Te-ai mai îngrăşat?

–          Nu.

Fata a meditat câteva secunde la vorbele celui căruia îi prepara cafeaua, apoi s-a întors pe vârfuri, privindu-l încurcată:

–          De ce mă întrebi? Am păţit ceva? Arăt…cumva?

–          Of.

Vocea băiatului era descumpănită.

–          Arăţi atât de bine!

Fata a zâmbit şi s-a uitat spre patul în care băiatul stătea întins,complet dezbrăcat, acoperit de la brâu în jos cu un colţ de cearşaf.

–          Crezi asta?

–          Nu. Nu cred asta. O ştiu, o văd, o simt!

Bucuria fetei era nemărginită, acest compliment făcând-o să uite de faptul că pe zi ce trece se transformă mai mult într-o soţie decât într-o iubită.

–          Uită-te la tine! A excalamat Ştefan luând de pe podea o doză neîncepută de energizant. Eşti perfectă! Sâni plini, talie perfectă, abdomen plat şi – şi-a lăsat capul într-o parte, dând impresia că o vede într-o lumină diferită- şi ai un spate… .

Ea s-a îndreptat, toată numai un zâmbet, cu ceaşca de cafea spre pat şi s-a aşezat pe pieptul bărbatului.

–          Eşti aşa un nesuferit!

–          Iar tu eşti perfectă!

–          Eşti irecuperabil!

–          Eşti Venus a mea!

–          Eşti iremediabil!

–          Eşti Venus a mea!

–          Eşti… .

–          Lasă-mă să te iubesc!

Cu un zâmbet ştrengăresc Ştefan a deschis doza de energizant, doză care, din cauza presiunii a lăsat conţinutul să ţâşnească pe întreaga faţă şi pieptul băiatului. Cupri a început să râdă şi, punând ceşcuţa pe podea, s-a ridicat să caute un prosop de hârtie. S-a întors cu o rolă de şerveţele de unică folosinţă, însă în spatele ei stătea Ştefan, complet dezbrăcat. Distanţa dintre ei era atât de mică încât era neglijabilă:

–          Sărută-mă!

–          Dar eşti lipicios!

–          Şi ce? Sărută-mă!

Ştefan a împins-o spre perete iar fata nu s-a opus. Nu s-a împotrivit mângâierii lui, săruturilor lui, extazului şi magiei lui.

          “…Aceasta era Dana. Sau Cupri, poreclă provenită de la obsesia fetei pentru      

                      cele trei boli rare: Boala Wilson, Boala Menkes şi Toxicoza

                                  prin cupru, produse de neasimilarea în mare

măsură, în organism, a cuprului?…”

A sărutat-o atât de puternic încât îi simţea sângele pe buzele sale. Dorea să o sărute chiar dacă avea un puternic sentiment de repulsie. De fapt, nu era o dorinţă, era doar…nici el nu ştia ce este. Era conştient că de la o prostituată nu te poţi aştepta la sentimente şi iubire, iar acea gură era mult mai mizerabilă decât locul pentru care a cumpărat-o pe fată. Ivan nu era mândru de el. Ştia că dându-ţi banii de ţigări şi bere pentru mai puţin de o oră în compania unei persoane ingrate – preţul era pentru două ore, însă imediat ce se destindea i se făcea atât de scârbă de el şi de cea de lângă el, încât ar fi putut face moarte de om- era imposibil să se termine cu bine. Putea urma exemplul altor persoane de vârsta lui – şi nu numai – şi să se ocupe personal…manual, de acele constrângeri.

–          Aşa? A întrebat fata strângându-l de cămaşă.

–          Da. Da.

–          Mmm… . Ah! Suspinul era la unison.

În mai puţin de o oră a plecat spre casă. Dorea să doarmă, poate chiar să se îmbete singur înainte de somn. Măcar aşa s-ar fi trezit a doua zi preocupat de o problemă curată – o migrenă – decât de… altceva.

*     *     *

Cupri râdea atât de zgomotos încât clienţii de la masa alăturată s-au ridiat să plece, de teama unui scandal.

–          Bube?

–          Taci! Nu te-am chemat aici să mă sâcâi. Doar d-aia există mama… .

–          I-ai zis mă-tii că ai luat bube de la o cur… . Fata nu a reuşit să termine propoziţia deoarece Ivan i-a dus, stânjenit, hamburgerul la gură.

–          Evident că nu i-am zis!

–          Păi, şi atunci de ce m-ai chemat? A spus fata privind încruntată la hamburgerul ei… ar fi preferat să fie cheeseburger. Sau poate ceva cu peşte?

–          Tu eşti femeie! Tu şti problemele… . Băiatul a rămas cu fraza neterminată când a văzut faţa iritată a Danei.

–          Paraşutelor? Crezi că sunt o paraşuta?

–          Femeile. La dracu’, vroiam să zic “femeile”! Ce naiba eşti aşa?

Cupri a privit in jos, prefacandu-se ca se concentreaza la portia de cartofi prajiti. Ar fi trebuit, totusi, sa isi ia un sandwich cu peste.

–          Ascultă. Fata şi-a dres vocea. Singura chestie naşpa pe care o poţi lua de la o tipă’ dintr-asta este SIDA. Dar cazurile astea sunt mici, nule, nema, nein, nada.

Ivan a pălit pentru o clipă. Cupri i-a văzut îngrijorarea şi, zâmbind asemeni unei mame, l-a liniştit spunându-i că nu are nimic.

–          Poate ai luat lecţii de frecţie de la Ştefan şi da-aia eşti bubos.

Au început amândoi să râdă, făcând glume pe seama problemei lui Ivan. Doar, câte şanse erau să fie o boală rară?!

          “…Aceasta era Dana. Sau Cupri, poreclă provenită de la obsesia fetei pentru      

                       proprietatea de a forma compuşi de culoarea verde, neagră sau

                                        albastră a cuprului?…”

Durerile erau din ce în ce mai puternice, însă nu asta îi îngrijora. Puteau să trăiască tot restul vieţii cu aceste dureri atât timp cât plăgile nu se extindeau. Se întindeau, asemeni unei cangrene, pe braţe şi picioare. Culoarea de verde, dar şi albastru-mucegai şi negru îi făceau să se simta adevărate cadaver mişcătoare. Era însă o certitudine: atât timp cât îi vor avea, pe cei la care ţin, aproape – Cupri, Ivan şi Ştefan – ,moartea va veni mai târziu şi nu la fel de dureroasă.

Dragoş şi Cristi au aflat de boală în urmă cu doi ani. Doctorul le-a spus ca este vorba despre ceva foarte rar, genetic. Nu aveau însă pe cine să întrebe de ce sau de la cine, deoarece au fost abandonaţi la naştere. De atunci s-au avut doar unul pe celalalt iar, mai târziu, şi-au mărit grupul de încredere cu Ştefan, Dana şi Ivan. Întâlnirile lunare erau un adevărat balsam sufletesc, iar după acele seri pierdute împreună, durerile dispăreau chiar şi până la trei-patru zile.

Dar apoi apăreau iar…mai puternice ca oricând.

                        “…Aceasta era Dana. Sau Cupri…?

Era a douăzeci şi şasea zi a lunii Iulie. Nu era doar atât. Era şi Marţi, era ţi ora treisprezece, era înnorat şi nu era ea. De fapt, asta era cel mai important: nu era ea.

–          Două’şase! Băga-mi-aş!

–          Ce e, Ivane?

–          Cum ce e?! Necazurile de pe treişpe’ se dublează. Şi mai e şi Marţi. E de două ori Marţi treişpe’!

–          Doar nu crezi în chestii d-astea, nu?! Aşteaptă doar să vină Cupri şi să vezi ce te pune la punct!

Dragoş a început să râdă, urmărind dialogul dintre fratele său şi Ivan. Au reprogramat întâlnirea de pe treisprezece datorită unor planuri ce nu puteau fi amânate de către Ivan, iar acum s-au întâlnit din nou, în restaurantul japonez. Erau toţi cu excepţia Danei. Fata i-a spus lui Ştefan că va întârzia puţin deoarece are “puţina treabă”.

Telefonul a sunat:

“The KKK took my baby away

They took her away

Away from me

The KKK took my baby away

They took her away

Away from me”

–          Oooo… Ivane, te-ai dat pe Ramones?

Ivan nu a răspuns provocării lui Dragoş. De fapt, nici nu a auzit-o. Era preocupat de numele ce îi apărea pe ecranul verde al telefonului:

–          A…da. Cum zici tu Cristi.

Ivan s-a îndreptat palid, cu telefonul sunând în mână, către toaletă:

–          Mâca-mi-ai! Sunt Dragoşi, idiotule! S-a răstit băiatul nervos peste măsură de confuziile frecvente făcute de Ivan.

Ştefan stătea rezemat de fereastră. Încerca să o găsească pe Dana printre umbrele de pe stradă, dar ea nu apărea.

Nu a apărut.

Era a douăzeci şi şasea zi a lunii August. Nu era doar atât. Era şi Marţi, era şi ora treisprezece, era înnorat şi nu era ea. De fapt asta era cel mai important: nu era ea, iar acum nu mai era nici el.

“ Cu mila ta, primeşte-l pe robul tau…”

Rugăciunile sunau seci, fade. În jurul gropii erau Ivan, Dragoş, Cristi şi Nobu. Preotul şi-a terminat cuvântările, după care le-a strâns mâna fiecărui membru ce a participat la festivitate. Nu obişnuia să facă acest gest, dar, având în vedere ca erau numai patru persoane, putea fi prietenos, spernâd chiar la o bacnotă aruncată în buzunar.

Pământul a început să cadă peste cavou asemeni unei cascade:

–          Ar fi trebuit incinerat. Ivan a oftat profound. I se puteau ghici lacrimile în ochi şi de aceea a ales să-şi lase capul plecat.

–          Taci Ivane. A intervenit Dragoş.

–          Nu, are dreptate. Oricum era ateu. A completat Cristi.

Domnul Nobu s-a retras. Era evident afectat de acest tragic incident.

–          Eu, când voi muri, să mă incineraţi. A zâmbit, printre lacrimi şi dinţii încleştaţi, Ivan.

–          Nu fi retard! Eşti tânăr, nu ai cum să mori…aşa…din nimic.

–          Dar nu o să fie nimic. A completat Ivan îndreptându-şi capul.

Acum mergeau toţi trei spre restaurantul japonez. Chiar dacă li se părea un gest mişel să mearga doar trei dintre ei, nu aveau cum să-i aducă înapoi pe ceilalţi doi.

Era a douăzeci a lunii Octombrie. Nu era doar atât. Erau doar doi.

–          Am rămas doar doi.

–          Da.

Liniştea i-a învăluit.

–          Ce vom face acum? A întrebat Cristi.

–          Mai întâi, hai să aruncăm cenuşa undeva…undeva unde i-a plăcut.

–          Nu cred că Nobu va fi de acord să răsturnăm cenuşa în sticlele lui cu sake. Cristi a încercat o remarcă amuzantă. A stârnit un zâmbet, însă acesta era de milă.

–          Şti că nu o s-o mai ducem mult.

–          Ştiu.

–          Şi mă doare atât de tare! Uite, chiar aici! A spus Dragoş arătând spre crusta, asemeni unei pelicule de mucegai, de pe abdomen.

–          Şi pe mine mă doare. Iar acum e de un million de ori mai rău! Cristi s-a uitat spre recipientul în care avea cenuşa.

Au hotărât, de comun acord, să o împrăştie prin oraş. Nu conta zona, doar să meargă de la un capăt la altul al oraşului cu o pungă ruptă la un colţ, din interiorul căreia să se scurgă cenuşa. Restul va fi făcut de vânt.

Era a douăzeci şi cincea a lunii Noiembrie. Era doar atât.

Nobu a fost cel care a semnat documentele din spital. Dragoş şi Cristi nu mai aveau încredere în nimeni altcineva, aşa că Nobu s-a simţit dator, măcar cu o semnătură, faţă de cei doi. A înmânat fişele unor gardieni care-l aşteptau la ieşire şi s-a urcat în maşina acestora, alături de cele două cadavre. Înmormântarea a avut loc în aceeaşi zi.

*     *     *

–          Ce moarte tragică! Ce moarte tragică!

–          Da. E întradevăr trist.

–          Trist? Este chiar pe douăzeci şi cinci! Noiembrie douăzeci şi cinci! Atunci a fost răpită Junko Furuta!

Discuţia se desfăşura la masa la care obişnuiau cei cinci să mănânce. Astăzi restaurantul a fost închis, ca un ultim omagiu adus lor. Nobu Stătea la masă, iar pe partea opusă stătea soţia acestuia, Yakushi.

–          Povesteşte! Cum s-a întâmplat totul?

–          Totul. A repetat Nobu încercând să-şi aducă aminte. Totul e din vina ei!

–          A ei? A îngânat surprinsă femeia. Care “ea”?

–          Ea! Ea, Dana. Sau Cupri! Ea e de vină!

Bărbatul a început să-şi aducă aminte toate întâmplările petrecute după acea zi faţidică de douăzeci şi şase Iulie:

–          Toţi stăteau la masa aceasta, aşteptând-o pe Dana. Au trecut mai bine de două ceasuri de aşteptare până când liniştea încăperii a fost întreruptă. Ivan a primit un telefon de la doctorul clinicii la care şi-a făcut analizele şi s-a dus la toaletă să vorbească. Părea ceva grav, dar nu a insistat nimeni. Au trecut câteva zile – două, dacă nu mă înşel – până când s-au primit veşti despre Dana. Un inspector de la poliţie a luat legătura cu Ştefan şi i-a spus ca Dana a fost ucisă de un client nesatisfăcut.

–          “Un client nesatisfăcut”? Femeia era şocată.

–          Da, da! Exact aşa. Şi noi am fost uimiţi! Se pare că Dana presta servicii intime în oraşul vecin. Adică, mai exact, era prostituată. Era prostituată acolo, deoarece aici îi era teamă să nu fie recunoscută. Bărbatul a început să povestească pe un ritm rapid, sperând să evite întreruperile soţiei: Şi bietul Ştefan! A fost şocat când a aflat, îţi dai seama! Nu i-a venit a crede, l-a ameninţat şi chiar i-a dat inspectorului un pumn în faţă. S-a convins doar atunci când a fost luat la secţia de medicină legistă. Acolo… . Acolo adevarul l-a terminat! Era ea, chiar ea, Dana sau Cupri sau cum-naiba o chema, întinsa pe o targă, cu ochii închişi. Medicul legist i-a spus că fata a fost strangulată dupa ce, în prealabil, a făcut sex cu domnul respectiv. Nu s-a cunoscut cauza furiei acelei persoane, însă medicul legist a spus că bănuia ce era.

–          Ce era? Glasul era o rugă după continuare.

–          Fata avea SIDA.

Camera a fost cufundată într-un amestec morbid de linişte, melancolie, şoc şi memorii. Acele memorii…pe rogojina domnului Nobu stătea, cândva, Ivan. Iar pe cea a lui Yakushi stătea Ştefan.

–          Şi de aici a început totul. De fapt, s-a sfârşit totul! Din cauza ei. Nobu a izbucnit, asemeni unui copil, în lacrimi. Însă acest lucru nu l-a oprit din a povesti. Macar o persoană trebuia să ştie tot adevărul. Aşa ar fi fost corect pentru toţi. Ştefan, evident, avea şi el SIDA. Dar nu asta l-a doborât. Nu. Boala lui Ştefan a fost iubirea. Iubirea faţă de Cupri.  Ar fi murit dacă lucrul acesta ar fi ajutat-o pe ea să trăiască, dar ea nu a aperciat nimic. Nu pot spune eu dacă s-au iubit sau nu. Cert e că din cauza ei Ştefan s-a sinucis. Şi-a pus ştreangul de gât şi a fost găsit, a doua dimineaţă, în apartamentul său. Mort. Ulterior s-a aflat că împărţea acel apartament, acel pat, cu Dana.

–          Păi, şi ceilalţi trei?

–          Ivan… . A oftat profund. Biet copil! El…şi el a luat SIDA.

–          De la Dana?

–          Nu. De la o altă prostituată. Acea prostituată presta în acelaşi loc cu Dana. A fost o chestiune de câteva secunde între maşina care a luat-o pe Dana şi Ivan care a găsit-o doar pe cealaltă prosituată. Cel mai sigur, atunci când se plictiseau – Dana si cealaltă fată – experimentau între ele. Aşa s-a îmbogăţit fata respectivă cu SIDA şi l-a “înveselit”şi pe Ivan. Totul din cauza Danei. Apoi, după cum şti, Ivan a murit…hai să-i spunem strict…da, a murit strict de SIDA. Boala lui Ivan a fost SIDA. Boală luată, indirect, de la Cupri.

–          Şi…

Fata nu şi-a terminat fraza. Nobu era indignat de întreruperile soţiei aşa că şi-a continuat istorisirea ignorând-o:

–          Cristi şi Dragoş sufereau de o boală rară. Se pare că ei, oricum ar fi murit. Dar nu acum. Peste zece ani, dacă s-ar fi ţinut de tratament, poate cincisprezece. Dar, pentru a reuşi, aveau nevoie de prieteni. Dana i-a luat şi pe Ştefan şi pe Ivan în mormânt, aşa că Dragoş şi Cristi au rămas singuri. Mai ales, după moartea lui Ivan – care în ultima vreme le-a devenit din ce în ce mai apropiat – au suferit un şoc. Au murit amândoi, în aceeaşi zi, dar la o diferenţă mistuitoare de cinci ore. Primul care s-a dus a fost Dragoş. Boala lui Cristi şi Dragoş a fost una genetica. Agravată peste măsură de Cupri.

–          Fata asta! A exclamat femeia.

–          Da. Fata aia… .

Aceasta era Dana. Sau Cupri, poreclă provenită de la capacitatea cameleonică a fetei de-ai păcăli pe toţi din jurul ei… fără o culoare, făă o raţiune, fărăo identitate. Şi tot ea era cea care şi-a pierdut puritatea înainte de a o avea, asemeni cuprului care prin simpla atingere a aerului se oxidează. Toate vorbele ei, toate promisiunile şi secretele au fost prefăcute în abur: doar minciuni şi solzi care să o camufleze şi mai bine! Se poate spune că era o Venus. Forme perfecte, minte perfectă… totul era perfect când de fapt totul era o iluzie. Era doar un trup mucegăit pe interior. Era un cadavru verde, albastru şi negru, de la sporii infiltraţi în ea prin penetrarea atâtor minciuni. Într-un final, acest lucru a dus la boli letale, curmate, într-un final, de moarte.

*     *     *

A apăsat cu putere pe butonul de volum al telecomenzii. Reporterul citea prompterul cu seriozitate:

“Morţile din această parte a oraşului se pare că nu se mai termină. În această dimineaţă, proprietarul restaurantului japonez, domnul Nobu Kitsune, a fost găsit de către soţia acestuia, zăcând pe podea. Se pare că bărbatul s-a sinucis înghiţind o doză letală de “Verde de Paris”, substanţă toxică a cărei denumiri ştiinţifice este “acetoarsenit de cupru”… .”

Asistenta medicală a intrat în salon şi a închis televizorul:

–          Doamnă Kitsune, ştiţi că ştirile acestea vă fac rău! În curând veţi intra în sala de operaţie. Se pare că naşterea pe cale naturală este imposibilă în condiţiile date, aşa că vom apela la cezariană. V-aţi gândit la numele fetiţei?

–          Da.

–          Care?

–          Cupri Metallica.

Aceasta era Cupri Metallica.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.4/10 (10 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 7 votes)
Cuprum Metallicum. Cupri Metallica. de Ioana Roxana, 5.4 out of 10 based on 10 ratings
  • “Creatiile in proza trebuie sa se incadreze in 500-1000 cuvinte”

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)