De dragoste şi dor

Au făcut nuntă împărătească şi satul a petrecut mai bine de-o săptămână la nunta lor. Şi vinul curgea în ulcioare şi bucatele încărcau mesele neîncetat! Feciorii jucau fetele în hore de demult..Şi mirii? Mirii erau purtaţi cu fală de-ai lor părinţi, iar când se regăseau îşi prindeau mâinile înfriguraţi: nu se cunoscuseră şi aşteptau sperioşi momentul cuvenit, căci obiceiul nunţii era strict şi nu se făcea să calce rânduiala!
Ionică era fecior de negustor de vite. Ileana fată de ceea ce satul numea „om cu stare”, aşa li se zicea în sat celor ce aveau vii, şi pământ, şi vite. Nunta lor era potrivită şi bucura tot satul, rare erau prilejurile de sărbătoare şi nici daruri nu se prea cereau la aşa părinţi înstăriţi!
Nunta a trecut şi Ion s-a mutat acasă la socru-său unde erau multe de îngrijit şi de făcut ..Doar că nu s-a aşternut el bine pe treabă, că s-a-ntâmplat de l-au chemat la cătănie. Nu făcea să te pui rău cu-mpărăţia, a lăsat nevasta, familia şi gospodăria şi-a plecat.
Trei ani de zile! Se răcesc multe inimi în atâţia ani…S-a întors Ion din armată, avea gânduri de schimbare, planuri mari, dar casa era a socrului şi o singură supărare cu acesta a fost de ajuns a-l hotărî:
– Eu plec! Mă mut la oraş să muncesc în fabrică. Se plăteşte bine şi munca e puţină! Tu vii cu mine ! îi zice nevestei.
Nu l-a urmat. Ce i-a venit? El a plecat. Nu s-a uitat în urmă.
L-a aşteptat! Se-ntoarce el!
L-a aşteptat…De vis, să vină, n-a venit!
De la o vreme lăsă Ileana grija casei în seama părinţilor, îşi lua o pătură şi-o carte şi se aşeza la umbra nucului din mijlocul grădinii. Cartea-i era pretext, paginile rămâneau necitite, pentru că privirea ei se pierdea undeva, în zare…Ce-o fi gândind, ce-o fi privind doar ea şi bunul Dumnezeu au rămas să ştie, se-nstrăinase de ceea ce avusese timp să cunoască din lume!
Şi poate nici umbra nucului nu i-a priit, nici zarea, întrucât la ceva timp părinţii i-au făcut o înmormântare la fel de mare şi frumoasă pe cât îi fusese nunta.

de Gabriela Ocneanu