Un mugur de speranţă

O cameră, un birou cu un calculator, în faţa căruia se află un tânăr.
EL (în faţa calculatorului): Ia te uită, mare concurs mare!… Proză scurtă S.F. Şi ce premiu barosan! N-ar fi rău să înhaţ eu lovelele astea! O să le trag o poveste ca-n basme, că – de! – talent am cu ghiotura! Sper că v-aţi dat seama de proverbiala mea modestie! Ia să văd, ce-au scris alţi hămesiţi?… Ehei, dar asta-i tare, pe bune. Auziţi, creştinilor, hal de titlu: Originea mea extraterestră. Văd că are şi numărul de mobil al autorului… Ce-ar mai fi să-l sun şi să-l scarpin cu o felicitare tip periuţă, poate se lasă c-un whisky, mai ştii…
Se sting luminile; când se reaprind, scena prezintă o cameră şi o tânără doamnă, cu braţele împreunate a rugăciune, care imploră Divinitatea: „Dă, Doamne, să câştig eu premiul şi-ţi aprind un lighean de lumânări!” Se aude sunând telefonul…
EA (răscolind prin poşetă): Alo, da?!
EL (ca pentru sine): S-a dus dracului vizikiul! (Tare:) Sărut mâna! V-am citit lucrarea – este nemaipomenită! În mod cert, premiul va fi al dumneavoastră. Felicitări!
EA: Bună ziua; Mulţumesc mult, sunteţi tare drăguţ.
EL (sotto voce): Adio, whisky! (Tare:) De ce ziceţi asta, mă cunoaşteţi?
EA: Nu, dar gestul acesta de-a mă felicita, deşi, într-un fel, suntem rivali, denotă un om sensibil şi educat. …Spuneţi-mi, aveţi o schiţă sau o nuvelă, ceva cu care participaţi la concurs?
EL: Da, dar nu este un text minunat ca al dumneavoastră. (Ca pentru sine:) S-o întreb de unde l-a copiat? Şi dacă nu l-a copiat, mă fac de băcănie?!
EA: Ei, lăsaţi, fără exagerări, nu-şi au rostul.
EL: Zău, îmi place textul!… N-aţi vrea să ne cunoaştem?
EA(ofuscată): Dar sunt măritată, domnule!
EL: Excelent! Cu cine?
EA: Cu bărbatul meu, fireşte!
EL: Hm! Şi ce legătură are asta cu faptul că vreau să vă cunosc?
EA: O.K., atunci voi veni cu soţul!
EL: Dar eu nu pe el vreau să-l cunosc!
EA: Ah, bărbaţii!… Toţi sunteţi la fel, încăpăţânaţi ca nişte asini.
EL (vexat): Există o diferenţă totuşi între mine şi un asin, doamnă!
EA: Oare? Şi care credeţi că ar fi aceea, mă rog?
EL: Asinul are urechile mai lungi!
EA: (chicotind): Cum aşa?
EL: Când o să ne cunoaştem, vă veţi convinge!
EA: Bine, dar cu soţul meu cum rămâne?
EL: Asta vă priveşte; eu nu mă chiorăsc pe ferestrele oamenilor seara, ca să văd ce fac ei în dreptul oglinzii, cu lumina aprinsă…
EA: Bărbatul meu este aşa fericit cu mine!
EL: Oare de ce n-aş avea parte şi eu de-un strop de fericire?
EA: Nu sunteţi căsătorit?
EL: Eu? Doamne păzeşte! Bunică-mea, fie-i ţărâna uşoară, zicea: „Maică, nu m-aş căsători cu o femeie pentru nimic în lume!”
EA: Cum să nu te căsătoreşti cu o femeie?!
EL: Uite-aşa!
EA: Nu cumva eşti de-ăla?!
EL: Aaa… Nuuu…Nici vorbă!
EA: Păi, atunci, cunoşti vreun om normal care nu s-a căsătorit cu o femeie?
EL: Da, ştiu chiar mai mulţi.
EA: Pe cine? Dă-mi un exemplu, te rog.
EL: Sora mea, Ina, ea s-a căsătorit cu un bărbat, nu cu o femeie. Şi nici mătuşă-mea, tanti Coca, nu s-a căsătorit cu o femeie, ci cu pramatia aia de unchiul George, un scârţan fără egal şi un beţiv notoriu.
EA: Faci mişto de mine?!
EL: Nu, ferit-a Sfântul! Dacă eu fac mişto de dumneavoastră, mişto să mă facă Dumnezeu pe mine! Vedeţi, m-am jurat cum e mai rău…
EA: Bine, atunci ne întâlnim la ora 17, la cinema Patria.
EL: Ba nu, la o cafenea; sunt destule prin zonă.
EA: Da, cred că ai dreptate. Atunci, la cafeneaua din Piaţa Amzei, la aceeaşi oră.
EL: Perfect!
EA: Promite-mi că n-ai să te superi dacă voi întârzia un pic. Să mă aştepţi, da?! Nu uita, ai promis!
EL: Se înţelege, dar să ştii că nu voi sta în bar, cu dinaintea goală, toată după-amiaza.
EA: Acum este 13,30. La ora 17 promit să fiu acolo! Dar cum ne vom recunoaşte?
EL: După voce!
EA: Bine, dar telefonul schimbă vocea, şi atunci?!
EL: Daa? Nici nu mi-am dat seama! Îmbracă-te în lila sau ia-ţi nişte pantaloni. Ţie nu-ţi place să umbli în blugi?
EA: Oh, ba da, chiar mult de tot! Era să uit! Cum te cheamă, dragă?
EL: Coto.
EA: Coto? Ce nume mai e şi ăsta? Eşti cumva rudă cu parfumul Coto Şanel sau cu Baba Cloanţa-Cotoroanţa?
EL: E numele meu.
EA: Ţie îţi plac pisicile?
EL: Da, la cuptor, nu prea rumenite şi fără usturoi.
EA: Eşti diliu?
EL: Nu, doar puţin sărit!
EA: Pe bune?
EL: Da, pe bune!
EA: Ştii, soţul meu este plecat în cursă lungă… A mers şi directorul cel mare cu el, că şi aşa, încurca intelectualii prin firmă. De revenit vor reveni tocmai joi…
EL: Aoleuuu! Te pomeneşti c-or fi de-ăia!
EA: Ţi-am spus eu că eşti lovit!
EL: Hai să ne întoarcem la pisică.
EA: Ce-i cu pisica?
EL: Am uitat-o în cuptor, cred că s-a făcut scrum!… Ce ghinion, Doamne, ce ghinion…
EA: Pentru ce aveai nevoie de o mâţă friptă!?
EL: Voiam să-i fac o surpriză prietenului meu, care-i internat de două luni la spitalul 8+1, secţia Psihiatrie. Lui îi plac tare mult delicatesurile exotice, sărmanul băiat, şi cum nu are pe nimeni… friptura i-ar fi ridicat moralul!
EA: Ei hai, nu mai fi necăjit, o să-l frigi mâine pe Bil.
EL: Cine-i Bil?
EA: E motanul vecinei. Îşi face mereu nevoile in jardiniere, peste florile mele, care acum nu mai miros – acum put de te trăzneşte… Ţi-l dau cu mare plăcere. Te-ai liniştit?
EL: Auzi tu, dar cine o să-l taie? Eu, în niciun caz, sunt tare milos!
EA: Atunci bagă-l întreg la cuptor!
EL: Nici nu mă gândesc! Doar sadica aceea de Silvia, nepoata mamei, a copt pisica de vie…
EA: Era grăbită, avea pe cineva internat, sau de ce a procedat astfel? Fă-mă să înţeleg! Murea de foame?
EL: Nu avea pe nimeni internat; mai degrabă ea cu frate-său şi cu urâta aia de soră-sa îşi au locul la balamuc, anormalii dracului! Edilii oraşului şi autorităţile ar trebui să se sesizeze de la sine şi să ia măsuri împotriva unor astfel de specimene care umblă pe străzi singure, fără botniţă şi zgardă, constituind, în orice clipă, un real pericol public!
EA: Nu te mai enerva degeaba; nu poţi schimba nimic, şi ţine minte: nu este adevărat că omul bun primeşte de la viaţă numai lucruri bune!
EL: Bine dar pisica, pisica pentru prietenul meu…
EA: Las-o dracului de pisică! O să clămpănim ceva în oraş, apoi mai vedem noi. Acum, mă duc să mă fac frumoasă, nu vreau să întârzii la întâlnire. Pa! Pa! Pa!

De Horia Criosteanu