Ora 7 l-a surprins în braţele Alinei. O priveşte cum doarme şi pentru moment şi-ar fi dorit să fie altcineva în locul ei, oricine altcineva. Parcă de prea mult timp a fost numai Alina, dar ceva sau cineva parcă i-ar spune că nu poate fi alta decât ea. Uneori amintirile îi oferă singura libertate de care poate avea parte. Imaginile cu celelalte iubite îi vin în minte dar nu stau mult timp. Nu o urăşte, chiar dacă a ajuns să nu o mai iubească. Uneori i se pare imposibilă o asemenea fiinţă, cu aerele ei de prima donnă, de muză a vreunui sculptor ce caută perfecţiunea în trupurile nud pe care nu se sfieşte să le sculpteze toată ziua în atelierul lui, de femeie care refuză cu o încăpăţânare dusă la limita umanului să devină şi altceva decât femeie. Şi-ar fi dorit ca măcar o dată Alina să fie şi prietenă, să poate discuta cu ea şi lucrurile obişnuite pe care un om simte nevoia dar şi necesitatea să le spună unei fiinţe, să-i spună acele idei nebuneşti pe care le avea în adolescenţă şi care o făceau pe Edina să râdă cu aşa poftă că uneori se întreba dacă acestea sunt singurele lucruri bune pe care ea l-a găsit la el. De multe ori şi-ar fi dorit ca timpul petrecut cu Alina să aibe parte de acele lucruri comune cu alte cupluri, acele mici certuri care fac şi mai dulce împăcarea, alteori şi-ar dori ca ea să vină cu propuneri mai mult sau mai puţin subtile despre vre-o rochie de mireasă sau măcar odată să deschidă o discuţie cu subiectul familie, deşi erau împreună de 4 ani.
Dar nu, nimic din toate acestea nu se regăsesc la Alina şi la relaţia lor. Şi totuşi nu poate renunţa la ea. Când s-au cunoscut aveau un lucru în comun şi doar acela a rămas de-a lungul timpului. Acel lucru a fost singura verigă ce i-a legat şi în acelaşi timp e veriga lanţului ce l-a legat pentru totdeauna de ea. Şi înainte îi plăcea foarte mult să facă dragoste cu o fată, chiar dacă se întâmpla ca în cazul unor fete relaţia lor să se rezume doar la atât, dar acuma e altceva. Atracţia fizică dintre ei a apărut în prima secundă de când privirile lor s-au întâlnit şi atât a fost suficient. O singură secundă ca trupurile să ieie la cunoştiinţă de existenţa celuilalt şi verdictul a fost dat. Toate celelalte simţuri, toate celelate reguli şi norme, toată raţiunea şi toată conştiiţa au tăcut umile când trupurile celor doi au declarat că victoria le aparţine lor şi toate celelalte se vor supune şi vor asculta întocmai. Şi aşa a şi fost de la prima noapte petrecută împreună până acuma toate acestea s-au supus hotărârilor celor două trupuri.
Seară de seară când cei doi erau împreună, cuvintele nu îşi aveau locul, şoaptele de amor lipseau cu desăvârşire, orice gest, orice faptă erau de la sine înţelese de parcă trupurile lor comunicau printr-un altfel de limbaj, imposibil de înţeles. Era suficient, ca şi în prima seară, o secundă ca trupurile lor să declare amor total. Deşi era posesorul unui trup invidiat de ceilalţi bărbaţi şi deplin conştient că acesta era argumentul principal cu care reuşea să cucerească o fată, niciodată nu a crezut că poate exista cineva pentru care acest trup să fie unica atracţie, cu toate că un gând îi spune că nu Alina e cea care hotărăşte acest lucru ci trupul ei. Acel trup care îl caută neîncetat pe al lui. Acel trup suplu şi parcă prea bine conturat de parcă ar fi încarnarea Afroditei, acea formă desăvârşită a materiei a fost şi va fi mereu a lui, acest minunat dar al naturii se află aici lângă el şi se va afla mereu. Acei sâni perfecţi pe care buzele lui nu încetau să-i sărute îl chemau mereu şi mereu. Nici acea mică aluniţă pe care trupul ei nu o dezvăluie celorlalţi nu a rămas necunoscută pentru el, nici o porţiune care odată atinsă sau sărutată nu ar fi făcut-o să tresare mai mult şi mai mult nu a rămas necartografiată pentru căpitanul din trupul său.
Acum priveşte dinou trupul Alinei, ar fi vrut să aibe puterea să-i reziste şi măcar odată să nu întârzie la job, dar îşi dă seamă că nu are nici o sansă. A fost suficient ca ea să se trezească şi odată cu ea parcă întregu-i trup s-a trezit dintr-o stare de refacere, că deja trupurile lor se aflau într-o căutare febrilă unul pe celălat. Ar vrea să îşi deie seama ce a declanşat dinou această stare, era privirea ei, era mesajul ascuns al trupului, era vraja rămasă în aer de aseară, dar raţiunea parcă nu mai vrea să-l asculte. Dinou acestă luptă îşi cheamă adevăratul câştigător, trupul lui care se împreunează cu al ei, buzele lor uită de rolul lor obişnuit şi încep să se caute frenetic. Nu a mai rămas nimic din trupurile lor care să nu fi trecut testul buzelor, nici o porţiune din pielea ei catifelată nu a rămas străină buzelor lui, nici un suspin nu a fost rostit aevea între cei doi, nici o mângâiere a lui pe trupul ei nu a rămas nepedepsită şi precum o felină îşi sfâşie prada cu colţii aşa şi ea pune stăpânire pe trupul lui lăsându-i semne adânci în piele. Iarăşi el devine el şi ea devine ea, iarăşi cei doi devin unul singur şi unul singur a devenit din cei doi. Şi tot acest mister se întâmplă acuma aşa cum s-a mai întâmplat şi cum se va mai întâmpla de acuma încolo, pentru că nu e nimic ce poate fi catalogat sau analizat de vre-o minte umană, e doar mister, mister a cărui taină doar zeul Eros o deţine şi care nu lasă niciodată ca acest secret al lui să fie făcut cunoscut oamenilor, doar trupurile sunt cele care îl deţin.

De Mihai Cosmin