Privesc spre ceru-ncununat mereu de stele,
Inspir mireasma dulce-a lunii grele,
Și îți șoptesc cu vorbe line-n cânt,
Iubitul meu, mă întorc iarăși în mormânt.

În ochii tăi citesc descumpănirea,
Ochi cenușii, ce-mi aduc fericirea,
Miros de violete e purtat în vânt,
Iubitul meu, mă întorc iarăși în mormânt.

Pe cerul negru, încet se-adună nori,
Iar noi sub ei stăm, mereu neștiutori.
Un sunet groaznic, un licăr ca de sfânt,
Iubitul meu, mă întorc iarăși în mormânt!

Privesc spre ceru-ncununat acum de nori,
Privesc spre zgribulite, dezgustătoare ciori.
Și îți șoptesc cu vorbe triste-n vânt,
Iubitul meu, azi ne întoarcem în mormânt.

De Potcoava Alexandra