Poate într-o zi va
fi Cineva
Care va-ntreba de
Camera Mea,
Eu încep de-acum să
vă spun şi Vouă
De Camera Mea, Cea Veche, Cea Nouă…
Trebuie întâi să
treci Drumul Drept
Până vei zări un
Palat Perfect
Treptele să-i urci, Uşănu va fi,
Totul e Deschis,
numai ca să vii…
După ce-ai intrat,
tu să nu te miri
Că te înconjoară
Divine Priviri,
Şi să nu te-ntrebi
din ce e Palatul,
E din Piatră Vie,
Ca el nu e Altul…
Şi cu mult curaj să
înaintezi
Căci mai e Ceva:
Camera s-o vezi,
Mai ai mult de
mers, multe de privit
Camera mea e chiar
la infinit…
Dar tu să nu crezi
că nu poţi ajunge,
Zâmbeşte mereu,
chiar şi de vei plânge,
Şi nu renunţa,
infinitul nu e chiar departe
Slăbiciunea ta,
doar ea vă desparte…
Ia-ţi Puterea-Acum
şi nu te opri,
Caută-ntreg Palatul
până vei zări
O Fereastră care
Suflă şi Suspină
Prin care priveşti o Vie Grădină…
Lasă-te Purtat de
Perdeaua Aurie
Căci Ea Te va duce
unde Bine ştie
C-ai s-atingi păşind
Îngerii şi Cerul
Unde poţi vorbi cu
Întreg Misterul…
Poţi să te opreşti
în Grădina Mea
Dar să nu iei
Flori, căci vei stinge-o Stea,
Şi când vei ajunge
şi la o Fântână…
Să nu te-ndoieşti,
să Mă iei de Mână…
Te voi învăţa cum să-mbrăţişezi
Şi făcând aşa…
Binecuvintezi…
Priveşte cu Mine,
în Fântână, Vântul
Cum deschide Poarta
spre Întreg Pământul…
Poţi să stai
oricât, până îţi e sete
Aici toate sunt:
Vieţi, Inimi, Planete,
Poţi Cunoaşte-orice
prin Apa Fântânii
Şi ce nu a fost şi
ce ştiu Străbunii…
Dar îţi amintesc
spre a nu uita
Că tu ai Pornit
spre Camera Mea,
Chiar de e Divin,
Tu să nu te Pierzi
Să nu Te opreşti,
dacă vrei s-o vezi…
Lasă-acum Grădina
şi Fântâna Ei
Uită-Te în Faţă spre
Frumoşii Zei…
Dumnezei cu
Tronuri, poţi să le Vorbeşti !
Dar orice ar fi, să
nu te opreşti…
Ei sunt Dumnezei,
şi au Tronul Lor
Tu nu ai Nimic, un
Căutător…
Deci să iei aminte:
Timpul e Preţios
Să nu te-ameţească
tot ce e frumos !
Ei au Tronul Lor
căci au Învăţat
Şi n-au stat deloc,
mereu s-au Mişcat,
Iar Mişcarea Lor
Ceruri au făcut…
Acum s-au oprit…
Acum au Tăcut…
Hai, înaintează şi
urcă în Zbor
Până-n Faţa Sa:
Tatăl Tuturor…
Nu îngenunchea,
pune-te în Braţe,
Pe Haina din Suflet
nu din fir şi aţe…
El e Ultimul… Toate
sunt din El,
Şi tot El e Primul…
El în orice fel…
Stai puţin aşa…
strâns la Pieptulsău,
Şi întreabă-ncet şi
de Drumul Tău…
El te va-ndruma
spre Camera Mea
Uită-te în Sus,
Crede, nu visa !
Chiar e şi mai Sus, unde nu se zboară…
Tu numai să Crezi
şi vei primi Scară…
E o Scară-n Ceruri
Aurii…
Urcă-ncet căci mai Susdorm Copii,
Şi-odihneşte-te şi
tu, că ai mers destul,
Vezi cât de Aproape
e şi Infinitul !
Acum ai ajuns… eşti
cam derutat…
Ştiu că la atâtea
nu te-ai aşteptat…
Credeai că e Una…
acum vezi mai multe,
Sunt Copiii mei,
Atinge-i, hai, du-te!
Dacă Ei vor vrea,
ei te vor purta
Şi te vor aduce
chiar la UşaMea…
Uite, Te aud, intră
fără frică !
Lasă-te mai jos,
Uşa Mea e Mică…
Bine ai venit,
priveşte în Zare…
Şi nu înapoi, spre
Uşa Cea Mare…
Pune-te în pat până
trag Perdeaua,
Să vezi şi Afară
cum se naşte Steaua…
Ce frumos zâmbeşti…
mă Bucur că-ţi place,
Să vezi cum de-aici
Sufletul se Face…
Cum se naşte Viaţa
nu vei mai uita,
Şi nici c-ai ajuns
în Camera Mea…
Eu îţi mulţumesc
c-ai Crezut în Mine,
Şi te-aştept de
Azi… te aştept pe Tine,
Să-nţelegi că tot
ce cauţi e-n Camera Ta,
Dar să nu-ţi doreşti
să fie Ca a Mea…
Să nu îţi doreşti
că vei pierde tot !
Caută ce-i al tău
şi nu ce eu Pot…
Ai văzut Cum Totul
e-n Camera Mea…
Dar nu te opri…
Caut-o pe a Ta…
de Ana-Maria Socaciu