În Camera Mea

   Poate într-o zi va

fi Cineva
   Care va-ntreba de
Camera Mea,
   Eu încep de-acum să
vă spun şi Vouă
   De Camera Mea, Cea Veche, Cea Nouă…

   Trebuie întâi să
treci Drumul Drept
   Până vei zări un
Palat Perfect
   Treptele să-i urci, Uşănu va fi,
   Totul e Deschis,
numai ca să vii…

   După ce-ai intrat,
tu să nu te miri
   Că te înconjoară
Divine Priviri, 
   Şi să nu te-ntrebi
din ce e Palatul,
   E din Piatră Vie,
Ca el nu e Altul…

   Şi cu mult curaj să
înaintezi
   Căci mai e Ceva:
Camera s-o vezi,
   Mai ai mult de
mers, multe de privit
   Camera mea e chiar
la infinit…

   Dar tu să nu crezi
că nu poţi ajunge,
   Zâmbeşte mereu,
chiar şi de vei plânge,
   Şi nu renunţa,
infinitul nu e chiar departe
   Slăbiciunea ta,
doar ea vă desparte…

   Ia-ţi Puterea-Acum
şi nu te opri,
   Caută-ntreg Palatul
până vei zări
   O Fereastră care
Suflă şi Suspină
   Prin care priveşti o Vie Grădină…

   Lasă-te Purtat de
Perdeaua Aurie
   Căci Ea Te va duce
unde Bine ştie
   C-ai s-atingi păşind
Îngerii şi Cerul
   Unde poţi vorbi cu
Întreg Misterul…

   Poţi să te opreşti
în Grădina Mea
   Dar să nu iei
Flori, căci vei stinge-o Stea,
   Şi când vei ajunge
şi la o Fântână…
   Să nu te-ndoieşti,
să Mă iei de Mână…

   Te voi învăţa cum să-mbrăţişezi
   Şi făcând aşa…
Binecuvintezi…
   Priveşte cu Mine,
în Fântână, Vântul
   Cum deschide Poarta
spre Întreg Pământul…

   Poţi să stai
oricât, până îţi e sete
   Aici toate sunt:
Vieţi, Inimi, Planete,
   Poţi Cunoaşte-orice
prin Apa Fântânii
   Şi ce nu a fost şi
ce ştiu Străbunii…

   Dar îţi amintesc
spre a nu uita
   Că tu ai Pornit
spre Camera Mea,
   Chiar de e Divin,
Tu să nu te Pierzi
   Să nu Te opreşti,
dacă vrei s-o vezi…

   Lasă-acum Grădina
şi Fântâna Ei
   Uită-Te în Faţă spre
Frumoşii Zei…
   Dumnezei cu
Tronuri, poţi să le Vorbeşti !
   Dar orice ar fi, să
nu te opreşti…

   Ei sunt Dumnezei,
şi au Tronul Lor
   Tu nu ai Nimic, un
Căutător…
   Deci să iei aminte:
Timpul e Preţios
   Să nu te-ameţească
tot ce e frumos !

   Ei au Tronul Lor
căci au Învăţat
   Şi n-au stat deloc,
mereu s-au Mişcat,
   Iar Mişcarea Lor
Ceruri au făcut…
   Acum s-au oprit…
Acum au Tăcut…

   Hai, înaintează şi
urcă în Zbor
   Până-n Faţa Sa:
Tatăl Tuturor…
   Nu îngenunchea,
pune-te în Braţe,
   Pe Haina din Suflet
nu din fir şi aţe…

   El e Ultimul… Toate
sunt din El,
   Şi tot El e Primul…
El în orice fel…
   Stai puţin aşa…
strâns la Pieptulsău,
   Şi întreabă-ncet şi
de Drumul Tău…

   El te va-ndruma
spre Camera Mea
   Uită-te în Sus,
Crede, nu visa !
   Chiar e şi mai Sus, unde nu se zboară…
   Tu numai să Crezi
şi vei primi Scară…

   E o Scară-n Ceruri
Aurii…
   Urcă-ncet căci mai Susdorm Copii,
   Şi-odihneşte-te şi
tu, că ai mers destul,
   Vezi cât de Aproape
e şi Infinitul !

   Acum ai ajuns… eşti
cam derutat…
   Ştiu că la atâtea
nu te-ai aşteptat…
   Credeai că e Una…
acum vezi mai multe,
   Sunt Copiii mei,
Atinge-i, hai, du-te!

   Dacă Ei vor vrea,
ei te vor purta
   Şi te vor aduce
chiar la UşaMea…
   Uite, Te aud, intră
fără frică !
   Lasă-te mai jos,
Uşa Mea e Mică…

   Bine ai venit,
priveşte în Zare…
   Şi nu înapoi, spre
Uşa Cea Mare…
   Pune-te în pat până
trag Perdeaua,
   Să vezi şi Afară
cum se naşte Steaua…

   Ce frumos zâmbeşti…
mă Bucur că-ţi place,
   Să vezi cum de-aici
Sufletul se Face…
   Cum se naşte Viaţa
nu vei mai uita,
   Şi nici c-ai ajuns
în Camera Mea…

   Eu îţi mulţumesc
c-ai Crezut în Mine,
   Şi te-aştept de
Azi… te aştept pe Tine,
   Să-nţelegi că tot
ce cauţi e-n Camera Ta,
   Dar să nu-ţi doreşti
să fie Ca a Mea…

   Să nu îţi doreşti
că vei pierde tot !
   Caută ce-i al tău
şi nu ce eu Pot…
   Ai văzut Cum Totul
e-n Camera Mea…
   Dar nu te opri…
Caut-o pe a Ta… 

de Ana-Maria Socaciu