Am fost foarte uimită când am văzut la geamul meu o bufnița albă ca zapada.

Curioasă de fel, am deschis fereastra și am dezlegat scrisoarea ce era legată de piciorul superbei bunițe. M-am așezat la loc pe canapea, bufnița venind în urma mea. Nu știa că e periculos pentru ea să stea in preajma mea. Totuși nu am putut să-i fac nimic, plăcându-mi foarte multe animalele foarte frumoase si draguțe. Bufnița s-a așezat lin pe umarul meu. Oare ce iși dorea? M-am dus in bucatărie, întorcându-mă la ea cu niste biscuiți si un bol cu lapte. Nu știam ce-i place, dar presupun ca i-a plăcut văzând-o că manancă. Gata! Timpul adevărului! Ce era cu scrisoarea misterioasă? Am deschis-o… Era o invitație la școala Veritons, mă invitau să fiu … profesoară. Îmi doream mult să mă întorc în tinerețea mea, așa că am scris o scrisoare prin care îi spuneam directorului școlii, George, că mă voi alătura lor drept profesoară de Vajthaț. Am legat scrisoarea de picioarul bufniței și am trimis-o. Ce repede trecuse o lună, acum fiind in Castelul Veritons, unde iubisem prima dată, unde devenisem cu adevărat vrajitoare, unde crescusem, undemi-am trăit adolescența si copilaria, puteam spune cu mâna pe inimă că eram … ACASĂ. Dar și cel mai frumos vis are părți rele: eram înconjurată de oameni si întrebarările pe care mi le tot puneam de când primisem scrisoarea deveneau din ce in ce mai puternice: Pot să-mi stăpânesc instinctele de vânator? Pot să nu gust niciun strop din sângele care clocotește în venele acestor copiii nevinovați? Pot să nu mai fiu vampir?. Îmi raspundeam la toate aceste întrebări cu DA-uri hotărâte, altcineva avusese încredere în mine, nu puteam să-i trădez încrederea lui George. Am intrat în Sala Mare: nimic nu se schimbase, era exact la fel. Cât iubisem, și încă îl iubeam, locul acesta! Majoritatea profesoriilor erau aceiași, bucurându-se să mă revadă după atâta amar de vreme, însa erau și profesori pe care nu-i cunoșteam, făcând cunoștiință cu toți. Încă din prima clipă m-am înțeles foarte bine cu George și verișoara acestuia, Maria. Amândoi erau niște oameni încântători, cu personalități diferite, dar la fel. Erau oameni cu suflet curat, care ajutau mereu, pe orice aflat în nevoie. Au fost cei mai buni prieteni ai mei. Timpul trecea, iar eu, George si Maria am devenit inseperabili, ceea ce am știut că se va întâmpla. Într-o seara de aprilie, eram cu George în biroul lui, Maria plimbându-se puțin pe malul lacului. Astăzi fusese finala la Campionatul de Vajthaț așa că subiectul principal de discuție din aceea seara era meciul uimitor câstigat de ghosteri, meciul final dâdu-se între Ghoster si Serpent, casele rivale, care nu s-au inteles niciodata. În mijlocul discuției se auzira țipete dinspre pădure. Eu si George ne grabirăm intr-acolo, unde o găsiram pe Maria luptându-se cu un monstru înfiorător, dar fiind obosita cedă. Eu si George reușiram sa izgonim monstrul, însă Maria era grav afectata de raniile cauzate de monstru. Am dus-o imediat în Aripa Spitalului, unde asistenta ne-a spus cu părere de rău că ea nu a mai văzut astfel de răni si nu le poate trata, Maria neputând face nimic, fiind vie, dar moarta pe dinauntru atâta timp cat nu se gasea remediul. Eu si George am căutat mult remediul pentru ceea ce avea Maria. Era aproape sfârșitul anului, fiind luna iunie, când George mi-a spus: -Gata! Nu exista alt remediu! Dora vreau să faci schimb de sânge cu Maria! Îi dai destul sânge cât sa se transforme în vampir si dupa aceea o să rupem vrăjile ce o țin în viața! -Nu fac asta! Viața unui vampir e mizerabila! Nu ar alege niciodată asta! -E tânără! Ar alege viața, Dora! -Dar o să se sature de o viață de nemurire te asigur! -Faci ce vrei, eu te rog să faci asta în numele ei și pentru mine, este singura mea verișoara! -Lasă-mă sa reflectez. O să-ți spun mâine! În următoarea zi îl chemai de urgența pe George în Aripa Spitalului, unde camera Mariei avea toate draperiile trase, și ii spuse: -Să o facem! -Dora! Îți mulțumesc foarte mult, din suflet, și sper ca într-o zi să te pot răsplăti! -Ești prietenul meu, e prietena mea, sunteți prietenii mei, nu am nevoie de nimic în afară de voi în viață! Am făcut schimb de sânge cu Maria. Am rupt vrăjile ce o țineau în viață și după cinci minute s-a trezit … ca vampir.Mi-am spus atunci: Proasto! Ce ai făcut? O să te urască toată viața ei nesfârșită pentru asta! George îi povestea cum am readus-o la viață. Maria a venit la mine și mi-a spus: -Mulțumesc! Îmi doresc viața, chiar dacă acum sunt nemuritoare, vreau să trăiesc! -Oricând, Maria! Mi-am dat atunci seama că vom fi prieteni mereu și pe vecie! de criscris99 criscris99