Fantasticul de Potcoava Alexandra

Pe pereții sălii principale erau agățate capete de animale, iar deasupra ferestrelor ce luminau locul unde scara se despica și capetele sale o luau pe direcții diferite, se găsea tabloul unui bărbat… un bărbat cu adevărat superb, pe care Sofia îl ghici ca fiind însuși ducele Astaroth.

Tabloul arăta un bărbat tânăr cu păr de abanos și pielea albă ca marmura; cu un corp bine făcut de om aflat aproape de douăzeci-douăzeci și cinci de ani, îmbrăcat într-un costum de mătase neagră, cu broderie argintie cu model și un trandafir roșu în mână… singura bucată colorată de pictură, era reprezentată de ochii acestuia, impresionați prin minunata lor culoare mistuitoare de roșu carmin.

Sofia vedea în ei o uriașă tristețe, dar nu putea înțelege de ce în acei ochi în care probabil toți cei ce îi văzuseră găsiseră neîndurare diabolică,  ea înțelegea o umbră strașnică de sfâșiere sufletească…

Fata rămase blocată cu privirea asupra tabloului și Baelus zâmbi trist; știind probabil ce gândea la vederea unui bărbat atât de frumos.

–         Baelus… spuse ea, însă fără să părăsească ochii bărbatului de pe pânză.

–         Da? Răspunse acesta surprins.

–         De ce trebuie să mă devoreze pe mine? Întrebă ea, întorcându-se către drăcușor.

–         Ei bine…

–         Este pentru că – se auzi o voce și Sofia văzu pe cineva ieșind prin arcada din stânga.

–         Ducele consumă doar – continuă o altă voce, iar Sofia se întoarse repede și constată cu uimire că aceeași persoană ieșea și prin arcada din dreapta.

–         Suflete care-i sunt desemnate, ziseră vocile la unison, când cele două siluete se întâlniră chiar în fața Sofiei, unul rezemându-se cu brațul stâng de umărul celuilalt.

Sofia îi privi confuză, neînțelegând nici despre ce vorbeau, dar nici cum de erau doi tineri ce arătau exact lafel unul lângă celălalt; cu toate acestea, se calmă repede amintindu-și că este în Iad, unde probabil orice lucru este posibil.

Îi privi cu grijă și așteptă ca ei să se prezinte, sau să-i introducă Baelus; oricum ar fi fost și oricine ar fi vorbit primul, fata avea să afle cine erau cei doi.

–         Ea este fata? Întrebă cel din stânga.

–         Da, răspunse Baelus oftând iritat.

–         Oh, Baelus, se poate să fi început deja să simpatizezi cu sufletul ăsta? Întrebă cel din dreapta, ce stătea cu brațele încrucișate, egalându-și tovarășul în șarm.

–         Te credeam mai tare, ziseră ei la unison, privindu-se în ochi și zâmbind ghiduș.

–         Dar bine, presupun că este destul de frumoasă, zise cel din stânga, măsurând-o pe Sofia din priviri.

–         Chiar foarte frumoasă, continuă celălalt, plimbându-și limba peste buze într-un mod foarte senzual.

–         Păcat că este o cauză pierdută, ziseră ei, întorcându-se cu spatele la cei doi, ridicând din umeri cu exact aceleași gesturi.

–         Dar voi cine sunteți? Întrebă Sofia.

–         Noi? Ziseră ei la unison, privind-o cu zâmbete intrigate pe față.

–         Noi suntem molima care a mistuit pământul în antichitate, zise cel din stânga.

–         Noi suntem vocile care au îndemnat poporul să-și omoare monarhii, contiuă celălalt.

–         Suntem toți criminalii care au existat până acum… spuse cel din stânga cu un zâmbet vizibil mai întunecat pe față.

–         Suntem toate catastrofele naturale care au fost până acum, completă cel din dreapta, cu un zâmbet ce-l egala în răceală pe al camaradului său.

–         Am avut multe nume noi doi… ziseră ei, uitâdu-se unul la celălalt și apoi din nou la Sofia.

–         Bo, spuse unul.

–         Om, spuse celălalt.

–         Mir, zise din nou stângaciul.

–         Ror, continuă dreptaciul.

–         Dar ne plac lucrurile noi, așa că ne poți spune cum dorești, zâmbiră cei doi, atât de fermecător încât pentru o clipă, Sofia aproape că se lăsă păcălită de șarmul lor. Oricum nu ar conta, sfârșitul tău se apropie cu repeziciune, ziseră ei, ducându-și fiecare câte un braț în jurul gâtului fetei, doar pentru a-l retrage lafel de repede.

Cei doi se priviră uimiți și puțin iritați în timp ce-și frecau brațul ce atinsese umărul fetei și o priviră pe aceasta mai serioși, iar pentru prima dată de când ea îi întâlnise, acum câteva minute, le văzu în sfârșit natura demonică scoasă la suprafață.

Cu toate că aveau același chip, ce era incredibil de încântător, menit cel mai probabil pentru a atrage omul; trademark-ul diavolilor devenise cât se putea de evident pentru Sofia, ce privi mirată către imaginea din fața ei…

Doi tineri băieți ce arătau ca la șaptesprezece-optsprezece ani; puțin mai înalți decât ea, cu trăsăturile feței ceva mai feminine decât ale bărbaților obișnuiți, dar atât de frumoase încât te făceau să te topești… o priveau cu ochi galbeni aprinși, atât de intenși încât ai fi crezut că flacăra lor parcă ruptă din soare te-ar fi putut face scrum.

Pielea lor era de o nuanță rozalie-deschisă, iar buzele semisubțiri și apetisant întredeschise, lăsau să se vadă doi colți albi ca perlele; pe capetele lor împodobite de un păr asemănător cu flacăra arzândă, portocaliu-roșiatic și ondulat până puțin peste umeri, se găsea câte o pereche de coarne întoarse… dar nu foarte lungi.

Ei nu aveau picioare de animal, dar asta nu o încălzea cu nimic pe Sofia, ce începuse să se sature să vadă coarne și gheare; lucrurile acestea o îngrozeau la culme și cu toate că reușea să-și păstreze calmul și atitudinea întreagă, și-ar fi dorit să nu mai vadă înfățișările lor reale…

Cât ai clipi, coarnele, ghearele și strălucirea înfricoșătoare din ochii lor dispăru; iar ei arătau din nou ca doi oameni înfiorător de identici, ca două reflexii într-o oglindă cu zâmbete reci pe buze.

–         Noi trebuie să ne întoarcem la treabă, zise cel din stânga.

–         Da, avem multe de făcut, continuă cel din dreapta.

–         Multă baftă, urară amândoi plecând fiecare pe unde venise.

Sofia se întoarse către Baelus și îl privi puțin confuză, neînțelegând ce îi făcuse să-și schimbe atitudinea atât de subit; iar după privirea drăcușorului, fata își dădu seama că ceea ce se întâmplase nu era tocmai normal… nici măcar în Iad.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.9/10 (10 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: -2 (from 6 votes)
Fantasticul de Potcoava Alexandra, 5.9 out of 10 based on 10 ratings
  • Alexandra Potcoava

    Horia, vreau sa termin o lucrare cat mai repede, dar am decis sa ma conformez la opinia majoritara si sa scriu ceva realist. Cu toate acestea, am nevoie sa fiu ‘lovita cu ceva in cap si adusa la realitate’ deoarece intotdeauna ma opresc si raman fara inspiratie :/

    Flo, imi pare rau ca nu ti-a placut, se pare ca stilul fantastic pur si simplu nu mi se potriveste. Dar nu-i nevoie de duritate ‘verbala’, nu am mai avut niciodata pe cineva care sa-mi citeasca lucrarile, asa ca nu am cum sa stiu cum este corect si cum nu… acesta este motivul pentru care acest site mi-a parut atat de atractiv.

    Catalin, multumesc.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • horia crios

      Orice experienţă inedită poate fi … fantastică ! Lumea cititorilor mai cârâie dar gura lumii o acoperă pământul; joacă-te-n vorbe şi vei afla ciudăţenii grămezi! Un exemplu:
      Descrie acţiunea unui vis şi intercalează acolo o inepţie de genul: se făcea că m-am întâlnit cu Shakespeare în tramvaiul 41, pe la Obor. Mulţi vor sări să-ţi spună că tramvaiul 41 nu circulă pe la Obor. De aici încolo, dezvoltă singură, nu-i chiar aşa de greu !
      Baftă!!!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
  • Catalin

    Flo, uite ca, legandu-te de greselile altora, ai facut si tu una. “a sti” la persoana a II-a se scrie cu doi “i”.
    In ceea ce priveste lucrarea Alexandrei, am observat o gresala repetitiva: “lafel”. Creatia in sine mi se pare usor ambiuga… daca tot te preocupa subiectul ai putea citi, daca nu ai facut-o inca, “Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar” de C.S. Lewis.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Flo

      Catalin te iei de mine pentru un “i” … – “ambiuga” ce inseamna? =))

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Flo

    O lucrare defecta. Multe greseli… !!! Tu sti sa folosesti linia de dialog?? Nici povestea nu am inteles-o. Este ceva in van. Nu stiu cum ai intrat in finala pentru ca nu mi-a placut nimic la aceasta proza… poate doar descrierile.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Alexandra Potcoava

    Nu ma supar, iubesc fantasticul intr-adevar, dar aceasta este pur si simplu una dintre scrierile mai neinspirate. Am alte cateva lcrari fantastice care cred ca ti-ar placea 🙂

    P.S. criticile le accept cu mult mai mult drag decat parerile bune, daca oamenii nu mi-ar spune unde gresesc, cum as putea sa ma imbunatatesc? 😀

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
    • horia crios

      Şi pe când vrei să-ţi editezi cartea? Eu am o editură decentă şi nu scumpă!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • Alexandra Potcoava

    Andora, aceasta este un extras dintr-o carticica la care lucrez momentan si iti multumesc din suflet pentru opinie, chiar eram curioasa de pareri cu privire la ea.

    Horia, stiu ca in latina “ae” se citeste “e”, am studiat intr-o masura decenta latina inainte sa ma apuc sa scriu, am citit de asemenea si cateva carti despre demonologie pentru inspiratie 🙂 Iti multumesc pentru urare si pentru pareri. Apreciez.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
    • andorakiss

      Imi placi, accepti si parerea buna, dar si criticile. Asta conteaza enorm! Bafta in continuare. Eu am scris ani intregi poezie, pana mi-am dat seama ca de fapt ma pricep la proza. Sper sa nu te superi ca iti zic, iti place fantasticul, insa scrii mult mai frumos despre lucrurile ce ti s-au intamplat in realitate.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • horia crios

    Ştii , în limba latină AE se citeşte E. Multă inspiraţie!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 8.0/10 (1 vote cast)
  • andorakiss

    Idei ai multe, dar opera in totalitate e slaba raportata la prima, care mi-a placut enorm. Stii ce mi-a placut la prima? Faptul ca are fluiditate, asta are idei, dar parca nu curge in suflet.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/10 (1 vote cast)
  • Alexandra Potcoava

    negru este o nonculoare, argintiu este copilul a doua nonculori, in consecinta, tot o nonculoare. despre trandafirul rosu ai dreptate, greseala mea, neatentia este umana.
    ”fiecare pe unde venise” suna a injuratura mascata, dar sincera sa fiu, nici nu m-am gandit la asta pentru ca cei doi sunt personajele mele favorite.
    Baelus este fiul demonului rege Bael, nu are nici o legatura cu cimitirul Belu.
    Cat despre maresalul Antonescu, nici nu mi-a trecut prin gand cand am scris asta, este bine sa mai invat cateva lucruri.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • horia crios

    Fără să mă crezi rău , te întreb, în contextul lucrării FANTASTICUL :
    -Mătase neagră,
    -Broderie argintie,
    -Trandafir roşu.Acestea nu sunt culori?!Doar minunata lor culoare, e vorba despre ochi, de un” mistuitor roşu carmin”era…” singura bucată colorată de pictură”
    Pe de altă parte sunt nelămurit cu acel Baelus, pe care eu l-am citit Beluş, era o rudă mai mică a cimitirului Belu?
    Cât priveşte pe cei doi, care au plecat ”fiecare pe unde venise”, ei bine, treaba asta aduce a înjurătură mascată!
    Ar fi de adăugat că ”păr ca o flacără arzândă”, adică roşcat, avea şi mareşalul Antonescu ; de aici şi porecla sa: Câinele Roşu.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (3 votes cast)