Ridică privirea spre înalt

Încet, tacticos şi observă

Albastrul tăios se revarsă

Precum un ocean de gânduri.

Şi norii palizi de dimineaţă

sau cei timizi din amiază

te duc cu gândul la viaţă …

Şi seara se profilează în văzduhul

timizii nori de vară …

Vântul se joacă printre iarba cristalină.

Se ridică, se lasă şi sparge:

flori de păpădie.

Dar zboară privirea

pe un zbor de turturea

Şi se aşază pe o lalea.

Apoi coboară pe frunzele de un verde-crud

ale înalţilor arbori,

ce ţin corola

înfloriţilor pomi din livadă.

Aşa şerpuieşte privirea printre

arzăzoarele culori de primăvară.

Dar …

Căutând cu privirea

Natura, viaţa, aventura

Te trezeşti faţă-n faţă

Cu o altă faţă

a vieţii tale.

Lângă tine aşezat

pe trotuarul rece, jos

Stă un om ce

Nu Vede:

,, – A venit primăvara

şi eu nu o pot vedea.’’

Uită-te în jur,

ce vezi?

Flori, clădiri, faţa unei persoane

iubite sau nu …

Dar dacă ai vedea umbre,

întuneric, întuneric,

doar întuneric …

Cum ai vedea primăvara,

Cum ai vedea privirea mamei,

Cum … ?!

————————————————————————————————

  Primăvara e o stare

De culoare.

Primăvara este verde,

Precum entuziasmul

noii zile.

Verde ca freamătul

unui gând de copil.

Primăvara este roşie,

Ca şi căldura unei strângeri de mâini.

Roşu precum focul

molatec din vatră,

ce rupe şi roade

al pădurii nimb.

Primăvara este albastră,

Precum durerea unui răsărit.

Albastru ca ploaia

măruntă, hrănitoare,

Ce cade torenţială

Şi se sparge năprasnic

De razele lungi de soare,

ca zgomotul unei monede,

pe străzile goale.

Primăvara este galbenă,

Precum amintirea unei voci uitate,

Galben precum regretul

unui zâmbet nerostit.

Primăvara e o stare,

Nu o poţi vedea.

de Madalima E