Lunatic

Fantasticul fanatic face la fiecare farâmă de freamăt un fascicul de frică.

Sunt un fanatic. Nu am ce să fac, sunt atât de lasciv când vine vorba de obsesii, încât sunt fanatic. Căci până la urmă ce se asociază mai bine cu obscenul decât obsesia!

Am avut pănă acum trei mari obsesii, am fost fanaticul unei terțe. Le-am iubit pe fiecare la fel de mult și la fel de pasional, și pe nici una nu o privesc acum de sus sau cu răutate. O să le aștern in ordine cronologică, așa pot să mă dezvolt și pe mine odată cu povestirea.

Prima obsesie, și  o sa vă lovească tare acum, a fost femeia. Adevărat, eram adolescent și aveam o atracție inevitabilă către sexul opus, sau cum mai spun unii sexul frumos. Creșteam, simțeam mai mult decât aș fi vrut, și mai ales nu simțeam în inimă sau în picioare, ci undeva între.
Ele erau înmugurite, ca primăvara, cu sânii încă micuți și rotunzi, fragezi și rozalii. Le priveam și nu puteam decât să îmi imaginez la ceea ce am putea explora împreună. Vă dați seama, fanatic fiind, nu îmi înfruntam niciodată marea obsesie, decât dădeam târcoale pe lângă ea, o analizam și îmi imaginam. Am iubit, ca să zic așa, fiecare femeie pe care am cunoscut-o. Le-am iubit numai în capul meu, le duceam în cele mai ascunse locuri ale mele, le scăldam și apoi mai făceam un pas pe stradă. Așa făceam că până la colțul casei iubeam câte cinci șase femei. Stăteam noaptea la geam, fumam pe ascuns, și vedeam în fumul de țigară femeile senzuale și cu coapse mari, rotunde, cu carne caldă și cu miros de bodegă. Și cu ele îmi cunoșteam cele mai mari fantezii ale unui adolescent care vrea să cucerească lumea.
Am pândit femeia până am ajuns să cunosc cele mai docile gânduri, cât și cele mai meschine. Le cunosc atât de bine, și pot spune cu mâna pe inimă, că femeia este o dualitate de gentil și satanic, care prin simpla prezență sau prin simpla imaginare, poate crea perturbații la un nivel general traumatizant pentru individ. Ce mi-a plăcut la ea, și de asemenea ceea ce mi-a aprofundat obsesia până la o varsta destul de înaintată, sunt micile gesturi și marile diferente dintre tâmple.

A doua obsesie a fost, cum să îi zic, cum aș putea să evit a suna prea pompops, a fost acea scânteie a depresiei majore la vârsta a doua, acea funie care te strânge din ce în ce mai tare în jurul gâtului, acea flacără mistuitoare pentru care lumea încă există! Să îi zicem scopul meu pe pământ. Aici recunosc, până la treizeci și ceva de gângurit pe lângă femei, dintr-o data am realizat brusc că îmbătrânesc și că într-o zi am să mor și eu nu am lăsat nimic pe pământul ăsta. Așa că de fiecare dată când mă trezeam dimineața, îmi beam cafeaua și îmi fumam țigara în liniște, fără nimeni pe lângă mine, trist și gândind la ceea ce aș putea să fac azi. Limitările mele au devenit evidente, nu știam să fac nimic! Eram un om care a făcut umbră pământului și care a bălit după femei pe care nu le-a atins niciodată. Când mi-am dat seama de ce obsesie am îmbratișat brusc la o ceașcă de cafea, am crezut că mor! Am știut atunci că noua mea obsesie are să aducă lucruri noi și nemaiîncercate, că are să mă roadă și are să mă macine un sfert de veac, poate chiar mai mult. Așa că, începându-mi ziua cu astfel de gânduri timp îndelungat, am ajuns la insomnii, la depresii paralizante, am pășit încet într-o lume a nesiguranței și a idolarizărilor.
Dar să știți, singurătatea de douăzeci și cinci de ani pe care am trăit-o cu noua mea obsesie în a-mi găsi un scop, au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Am inceput să ies din lumea mea, am pășit afară și am îmbrățișat cam tot ce am văzut, în ideea ca o să îmi dezgrop marele scop al vieții mele. Însă a ieși așa în lume, într-un paradox continuu, cred că am eșuat în a-mi rezolva ecuația.

A treia obsesie, și ultima de altfel, este derivată din a doua, ca o resemnare a ideii că scopul meu a fost atins undeva, sau că nu am să îl găsesc niciodată. Am tins înspre a doua, calculând bine dozele de împliniri și fericiri ale existenței mele, și cifrele au arătat clar, că dacă eu aș fi avut un scop, ori sunt orb, ori sunt prost. Și neavând curajul să aleg din orb sau prost, am ales că scopul meu nu a fost atins, și nici nu am să îl mai ating vreodată. Bâjbâind ca un moșneag ce sunt, am găsit că mai am puțin de trăit, și că viața mea curând are să înceteze. Și iată și cea de-a treia, moartea. Este poate cea mai grea obsesie și atât de prost aleasă la bătrânețe, căci ea are să înceteze să mai devină obsesie în momentul în care am să o întâlnesc. Fanaticul din mine dă greș! Ratează și devine decât un moșneag care se gândește la moarte și la faptul că a greșit o mutare undeva, dar nu știe unde! Și acum gândesc la ea, și știu că are să mă prindă. Și îmi dau seama acum că omul este o ființă fantastică, și naște lumi și idei din izolările sale, din frica de a încerca, din motive înțelese numai individual și subiectiv. Am crezut de asemenea, în înțelepciunea mea de singuratic și muribund, că moartea are să îmi deschidă o nouă dimensiune, o nouă viață, asta ideal vorbind, până când incertitudinea ei de femeie în negru cu coasa și cu un scop bine definit încă de la facerea lumii m-a aruncat într-o teamă imensă, m-a descălțat și m-a lăsat să alerg pe cărbuni aprinși. În cel mai întunecat abis mi-am căutat greșelile și posibilitățile, și am rămas cu un mare dacă în brațe. Am lăsat obsesiile să îmi mănânce viața, și am trăit singur doar ca să alerg niște idei, când lumea se punea goală la picioarele mele. Și simt acum că timpul nu mai îmi este deloc prieten, și acum nu am decât să mă ridic de aici, să pășesc și să îmbrățișez lumea.

Fantasticul fanatic face la fiecare fărâmă de freamăt un fascicul de fericire.

 de anao

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 2 votes)
Lunatic, 5.0 out of 10 based on 3 ratings
  • alfonsina villonia

    Oana suna mai bine ca ANAO….In rest……..

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)