Genialul Nic

Ochii întregii lumi erau aţintiţi pe misiunea spaţială cu echipaj uman de pe Marte. Umanitatea aştepta indicii cu privire la eventualitatea existenţei vieţii în cosmosul apropiat. Astronauţii erau deja de o săptămână pe planeta roşie dar n-au găsit nici măcar o bacterie. Mai aveau doar o zi de căutare, după care porneau înapoi spre Terra.

Eveimentul era cu atât mai important cu cât cercetarea spaţială stagnase câteva secole, omenirea fiind preocupată de rezolvarea problemelor speciei: foamete, confort şi sănătate. După rezolvarea primelor lor, puternicii lumii anilor 2900 s-au trezit că nu mai au cu ce condiţiona masele iar nevoia lor de manifestare a puterii nu-şi mai găsea obiectul. Atunci, sub umbrela sănătăţii publice, au finanţat masiv cercetarea microbiologică, pentru inventarea unor ameninţări cu care ei, puternicii lumii, să controleze prin frică din nou popoarele.

Şi cercetătorii s-au aservit, având interes comun cu politicul, acela de a poza în salvatorii speciei, furnizând antidot la molime tot de ei iniţiate…

Aşa se face că Mott O’Tool Pharmaceutichal (MOP) a reuşit obţinerea unui bacterius, organism rezultat din simbioza unei bacterii cu un virus. Fiind un pericol mult prea mare pentru umanitate şi cum n-au reuşit să obţină rapid antidotul, au criogenat hibridul şi au procedat la inventarea altor ameninţări.

Doar că UNICUM, un holding concurent a obţinut un virus teribil, neletal, dar care făcea ca cei ce l-au contactat să uite de sine. Ca să-şi asigure supremaţia pe piaţa medicamentelor, ei au pus virusul în sistemul de climatizare a clădirii în care urma să aibă loc Congresul Anual al Producătorilor Mondiali de Medicamente. Aşa se face că primii infestaţi au fost tocmai participanţii, conducătorii producătorilor concurenţi.

În perioada ce a urmat, holdingul criminal a preluat agresiv toate firmele de profil şi în mai puţin de un an a devenit unicul furnizor mondial de medicamente de sinteză.

Crima celor de la UNICUM era ştiută dar nu a fost condamnată nici de CUPA, recte Chindiarabă Unită Plus Alţii, nici de Amerusia şi nici măcar de Tranziţia, stat ce a rămas neafiliat şi la sfârşit de mileniu trei, fiindcă politicieii n-au înţeles niciodată de ce ar plăti o cotizaţie la un organism suprastatal fără să primească cuvenitul parandărăt.

Singurele entităţi ce s-au găsit să comenteze contra celor de la UNICUM au fost nişte babe tranzite ce stăteau seara pe şanţ, mâncau seminţe şi puneau deopotrivă la cale satul şi lumea. Ele nu se temeau de furia producătorului unic de medicamente pentru că ştiau buruieni ce le imunizau şi descântece străvechi ce le păzeau de rele.

Vestea ştiinţei lor s-a răspâdit şi bogaţi din întreaga lume veneau în amărâtul sat tranzit să se pună la adăpost de cine-ştie-ce gripă nouă, viroză arhaică ori ciupercă tegumentară. Banii au început să le umple cocioabele, până ce un tânăr isteţ din sat le-a învăţat să-şi deschidă conturi bancare prin lume. Fiindcă le-a învăţat de bine, babele au hotărât să-l trimită la studii la cele mai renumite universităţi din lume. Aşa a învăţat tânărul Nic medicină în Chindiarabă, tehnologie în Amerusia şi filosofia derutei în propria ţară.

După ani de studiu temeinic, tânărul, de-acum om în toată firea, a revenit în Tranziţia. Revenirea lui s-a suprapus morţii concomitente a babelor, pe care nici buruienile şi nici descântecele nu le-au ferit de ultimul virus lansat de UNICUM.

Pelerinajul străinilor în satul natal a încetat, lucru ce a convenit tânărului. Devenit şi moştenitorul averii babelor, el a construit o hala imensă, a compartimentat-o şi, împreună cu câţiva foşti colegi de facultate, s-a apucat de studiat secretul laserelor tranzite.

În timpul acesta, având mare rezervă de capacitate, UNICUM a decis sigilarea laboratoarelor firmelor preluate şi darea lor în pază unor firme specializate. Din exces de zel, unii bodiguarzi au decuplat energia electrică pe anumite sectoare şi au fost felicitaţi pentru iniţiativa de a face economie.

Când a venit rândul decuplării depozitelor frigorifice MOP s-a dezlănţuit urgia!

Bacterius a revenit la viaţă şi s-a răspândit avându-i ca primi purtători pe nefericiţii pazici. Cum aceştia aveau zilnic instructaje şi antreamente fizice în comun cu colegi de la alte obiective bacterius s-a răspâdit iniţial pe segmentul breslei bodyguarzilor, oameni tineri şi sănătoşi.

Lumea medicală a intrat în alertă maximă!

Fără combatere imediată, bacterius s-a răspândit la familiile paznicilor, după care haotic în lume. UNICUM, rămas singurul producător şi cercetător în domeniu s-a dovedit neputincios. Atunci guvernele au luat atitudine faţă de poziţia acestuia de monopol şi au finanţat redeschiderea vechilor institute de cercetare, sub control militar. Personalul fiind insuficient, s-a apelat şi la studenţii în an terminal la farmacie, biologie şi medicină. Un student meticulos a intrat să studieze arhiva celor de la Mott O’Tool Pharmaceutichal şi aşa a găsit însemnările cu privire la bacterius. Descoperirea lui a focusat cercetarea mondială pe combaterea hibridului bacterie-virus. Din păcate studentul nu a apucat să se bucure de notorietate fiindcă a murit la scurt timp.

Trei ani a durat lupta cu bacterius şi cercetătorii se dovedeau neputincioşi. O treime din populaţia globului murise. Mai mult, microorganismului a suferit o mutaţie şi a trecut la exterminarea animalelor. Echilibrul planetei părea ameninţat cu extincţia întregului regn animal.

Fiecare familie înregistrase măcar un deces cauzat de bacterius şi oamenii începuseră să nu se mai teamă de moarte. Conştienţi de efemerul vieţii, mulţi au părăsit oraşele şi s-au campat cu rulote şi corturi pe lângă mănăstiri. Excesul, invidia şi ura s-au topit în rugăciune şi întrajutorare. Anticipările gânditorilor mileniului trecut, cum că ”mileniul trei va fi unul religios sau nu va fi deloc” păreau să capete dublă valabilitate.

Salvarea planetei a venit, nu aşa cum aşteptau cei ce încă-şi păstraseră optimismul, de la marile institute de cercetare  bio-medicală, ci din Tranziţia. Mai precis de la laserele lui Nic. Omul, împreună cu colegii lui au optat pentru o abordare fizică şi nu chimică de distrugere a bacteriusului. Au construit aşadar un dispozitiv cu o rază laser, care, propagată într-un câmp de forţe genera microunde ce destructurau nucleul celulelor luate în vizor. Singura problemă rămânea găsirea frecvenţei la care nucleul microorganismului intra în rezonanţă, provocând autodistrugerea. Cum bariera secretului dintre cercetători căzuse, Nic şi colegii lui au avut acces liber la toate măsurătorile fizico-chimice ale bacterius, au acordat dispozitivul şi în scurt timp, au distrus toţi germenii.

– Tot babele au salvat planeta! a spus Nic în începutul discursului său, când umanitatea i-a elogiat ca eroi ai planetei. Întrucât asistenţa nu pricepea ce babe au fost implicate şi mai ales cum în salvarea planetei, Nic le-a relatat cum studiase el pe banii babelor şi astfel a putut să se implice în anihilarea bacterius.

Vorbitorul ce i-a urmat lui Nic la microfon a propus ca pictura de pe peretele din spatele sălii să fie înlocuită cu un basorelief care să le reprezinte pe babele tranzite stând pe şanţ şi mâncând seminţe. Aşa vor rămâne mereu în conştiiţa publică, măcar ca singurele fiinţe de pe planetă ce au condamnat crimele UNICUM.

Nic s-a întors la ale lui şi acordând dispozitivul pe diverse frecvenţe a salvat lumea şi de alte ameninţări, chiar dacă nu mortale. Şi-a numit dispozitivul, simplu, LMW, adica Laser Micro Waves.

La propunerea unui coleg de-al lui Nic, autorităţile din lumea întreagă au dispus ca toate clădirile să fie dotate cu câte un LMW şi să fie interconectate într-o reţea mondială. Aşa, orice ameninţare virusologică ori bacteriană era identificată şi combătută instantaneu.

La scurt timp de la implementarea reţelei, umanitatea s-a confruntat cu o altă problemă. Lumea devenise aseptică! Ceea ce aparent era o realizare, făcea imposibilă acrirea laptelui şi fermentarea malţului din bere, a dus la dispariţia drojdiei necesară aluaturilor şi, deloc în ultimul rând, digestia oamenilor şi animalelor suferea ca urmare a afectării florei intestinale.

Atunci, creatori de modă au propus hainele cu foiţă de plumb învelit în aur, ce protejau microorganismele benefice omului. Arhitecţii au imaginat clădiri speciale destinate creşterii animalelor pentru consum iar pentru aimalele sălbatice, cercetătorii au inventat probiotice şi le-au răspândit în parcurile naţionale. Autorităţile locale, la îndemnul firmelor de pompele funebre au finanţat construirea de cimitire izolate cu plumb. Aşa cetăţenii puteau opta din timpul vieţii dacă vor să fie mumificaţi prin asepticizare sau daţi spre descompunere pământului şi microorganismelor.

Măsurile întreprinse au dat roade şi situaţia s-a normalizat. Lumea trăia o fericire perpetuă, locurile de campare de pe lângă mănăstiri au dispărut şi oamenii căutau alte şi alte preocupări cotidiene. Artele au cunoscut o înflorire demnă de o nouă şi modernă renaştere. Cercetarea şi-a găsit alte căutări, benefice ecosistemului natural. Dorinţa de evadare în spaţiu s-a acutizat şi a condus la reluarea cercetării în domeniul transportului interplanetar.

Nic era cel mai bogat om al planetei. Asta nu l-a făcut să abandoneze cercetarea, dimpotrivă. Mai mereu în halele lui, plănuia să folosească laserele în scopul dilatării sau contracţiei timpului. Mulţi au crezut că visează să construiască maşina timpului şi aşteptau cu maxim interes rezultatul cercetărilor lui.

Doar colegii cu care lucrase şi la LMW ştiau că el încearcă să cotroleze timpul, doar ca să poată interacţiona cu microorganismele ce mai viau departe de oameni şi de neiertătorul LMW. Spera să poată comunica cu fostele ameninţări, să găsească o formă reciproc avantajoasă de coexistenţă. Atât doar că durata de viaţă a unor microorganisme este de sub o secundă, timp în care ele  se nasc, se divid şi mor, timp insuficient pentru om să iniţieze unui dialog, chiar şi cu o perfectă translaţie. Apoi Nic gândea că întreg universul e viu, că soarele şi planetele sunt fie vii, fie parte a unui macroorganism viu. Atunci, noi am fi biete efemeride şi dialogul cu macrocosmosul ne-ar fi interzis de timpul limitat al vieţii noastre.

Doar soţia lui Nic, aflând de controlul timpului, s-a îmbufnat.

– Ce ai, draga mea? a întrbat-o el.

– Ştiu că eşti un soţ bun şi devotat. Mi-e teamă doar că, peste ani, când n-o să mai fiu tânără şi frumoasă ca acum, te vei întoarce în timp, la mine cea de acum.

– Nu te îngrijora, a liniştit-o Nic pe femeie; un eu din viitor te-ar fi vizitat deja, caz în care eu ar trebui să fiu cel îngrijorat.

Nic a râs. A râs şi ea. Dar şi-a propus ca zilnic să lase pe trupul soţului un semn, pentru a-l deosebi de un soţ venit din viitor.

În micuţul sat tranzit cercetările au continuat vreme de câţiva ani şi când primele indicii cu privire la posibilitatea domesticirii timpului au fost validate, Nic a vrut să facă publică iminenta punere în funcţiune a dispozitivului. I-a spus ”leash”, forma engleză a cuvântului frâu. Nu de alta, dar anticipa că va putea struni timpul.

Nic a trebuit să amâne anunţul fiindcă a fost invitat să însoţească echipajul ce va călători pe Marte. Cât au durat pregătirile pentru viitoarea misiune, Nic a abandonat cercetările. Nu-şi făcea griji, va avea tot timpul din lume când se va întoarce.

Spaţiul era noua provocare a lumii sfârşitului de mileniu. Era credinţa posibilei evadări în masă din cotidianul fără griji. De pe Marte astronauţii zâmbeau planetei. Nic a înfipt şi el steagul Tranziţiei în solul marţian. Ceilalţi membri ai echipajului, la fel.

Totuşi, până în această ultimă zi, cercetătorii spaţiali n-au descoperit nici măcar un organism unicelular. Misiunea părea să fie un eşec, dincolo de faptul că pentru prima dată omul a călcat pe o altă planetă.

În dimineaţa ultimei zile şi-a replicat o cafea tare, a băut-o şi a vrut să pornească în ultima prospectare. Un amerus isteţ i-a zis că-l secondează, după cum fuseseră instruiţi. Şi-au pus costumele ermetice, au râs de felul cum arată, au depresurizat cala şi au deschis trapa. Au luat cu ei o cuvă de sticlă cu petreţi dubli, între care fusese montat cu LMW, un mini aspirator, o trusă cu ustensile şi au părăsit naveta.

Astrul zilei strălucea straniu, parcă mai intens pe Marte datorită subţirimii atmosferei. Nic mergea înainte şi amerusul la câţiva metri în urma. Era legaţi cu un cordon prins în costume într-un sistem de cremalieră, astfel încât, dacă ar fi fost surprinşi de o furtună de nisip, să se poată apropia, să se ancoreze în sol şi să poată rezista vijeliei.

Acum era linişte, senin şi încremenit. Amerusul s-a apropiat la mai puţin de un metru de Nic să vadă şi el nişte scobituri ciudate în piatră. Norocul lor! În clipa următoare valuri de nisip s-au abătut peste ei, adus de un vânt iscat din nimic. Fiind împreună au reuşit să acţioneze ancorele pneumatice în stânca marţiană şi urgia nu le-a pricinuit nici un rău.

Cum a venit aşa s-a dus şi dacă martore n-ar fi fost proaspăt formatele dune de nisip pe stâncă, furtuna ar fi putut părea o închipuire. Tot închipuire i s-a părut lui Nic arătarea din faţă. Amerusul era cu ochii în pământ încercând să-şi deblocheze ancorele şi n-a văzut-o de la început. Nic l-a bătut pe umeri şi fără o vorba, a întins mâna înainte. Amerusul a întors capul într-acolo şi nevenindu-i să creadă, a dat înapoi. Încă prins în ancore a căzut. Omul a înjurat, s-a ridicat, şi-a şters viziera şi a privit îndelung.

După ce surpriza a trecut, cercetătorii s-au uitat unul la altul şi au început să râdă. În faţa lor, la mai puţin de cinci metri stătea o găină. De fapt nu stătea. Bătea cu ciocul în solul marţian şi cotcodăcea.

Nic i-a dat ocol şi amerusul îl urma la distanţă, să nu sperie orătania. Unul o fotografia, altul o filma, o scanau, îi studiau comportamentul. Nimic nefiresc! Era o găină absolut normală, terrestră, ar fi jurat cercetătorii. Poate doar ceva mai mică. Nic a deschis cuva aseptică şi găina a fost condusă înăuntru.

Când au revenit pe navetă, comandandul misiunii a hotărât să nu facă publică informaţia decât după o analiză temeinică a vieţuitoarei şi după acordul şefilor pământeni. Oricum, toţi priveau uimiţi la banala găină din cuvă. Orătania însă, nu le avea treaba şi bătea cu ciocul în pereţii de sticlă.

– Urmele ciocului ei să fi fost scobiturile din stânca la care ne uitam înainte de furtună? a întrebat amerusul şi Nic a dat afirmativ din cap. Nu era convins, dar credea cu tărie asta.

Ca şi cum ar fi vrut să le întărească ipoteza găina s-a înverşunat şi a ciocnit mai tare în sticlă, mai aproape de un colţ al cuvei. S-a auzit un sunet sec, a apărut o mică fisură şi găina a căzut moartă. LMW s-a activat instantaneu şi a considerat-o ca pe o sumă de ameninţări şi a sterilizat-o.

S-au întristat şi astronauţii şi autorităţile de pe Terra. Cel mai mult însă, s-a întristat Nic care numai ce obţinuse prin radio acordul guvernelor lumii să ia găina spre studiu în halele lui şi să încerce să comunice cu ea. Acum, cu leash-ul aproape construit, avea tot timpul la dispoziţie pentru a stabili prima comunicare om-extraterestru. Extraterestru, clar, chiar dacă o banală găină…

La aterizare nu îi aştepta multă lume. Populaţia, neştiind de găina găsită, era dezamăgită că nu fusese găsită viaţă în cosmos iar autorităţile, supărate, abia de-au trimis doi reprezentanţi care să se ocupe cu strânsul mâinilor celor ce au revenit de pe Marte.

Nic a ascuns cuva criminală în casca imensă de cosmonaut şi a luat-o sub braţ. N-a apucut să facă nici câţiva paşi pe sol terrestru că a venit o maşină, l-a luat şi s-a îmbarcat rapid în avion. Promisese să ajungă degrabă în Tranziţia, în satul său natal, pentru sărbătoarea babelor. Se împlineau şapte ani de la moartea lor şi satul le-a consacrat o zi de sărbătoare.

Nic luase găina cu el să o disece şi să comunice primele observaţii lumii. Apoi, părţi din găină urmau să ajungă în toate laboratoarele lumii. Lui, ca erou al planetei îi fusese acordată întâietatea. În plus competenţa lui nu putea fi întrecută de nimeni!

Ajuns acasă a pus cuva cu găina pe măsuţa de telefon. S-a aşezat pe scaun să se descalţe. Era uimit că nu-l întâmpină nimeni. Apoi a auzit zgomot la uşa de la intrare. Fetiţa lui, bijuteria sufletului lui, a intrat şi i s-a aruncat în braţe. Prietenele cu care venise s-au oprit respectuoase la distanţă. După îmbrăţişări, ca şi cum Nic ar fi venit de la piaţă, fetiţa l-a părăsit.

– Hai, fetelor, să vă arăt ultima revistă de modă…

Nic a dat fuga la baie, a făcut un duş cu apă rece să alunge somnul, apoi s-a îmbrăcat şi a plecat să cinstească memoria babelor. La festivitate a vorbit despre binefăcătoarele lui, despre LMW, a profitat de ocazie şi a vorbit şi despre leash, dar n-a prea vorbit despre Marte.

– Nu poţi spune prea multe despre nişte stânci goale peste care bate un vânt furios. Şi-apoi imagini aţi văzut şi voi la televizor…

A plecat obosit de la festivitate. După luni petrecute în spaţiu îi era dor patul lui. De soţia lui. De o mâncare naturală, aburindă…

A deschis uşa şi a simţit miros de mâncare. Soţia lui tocmai ieşea din bucătărie şi l-a văzut în prag.

– Unde ai fost? l-a întrebat ea simplu, fără să-l îmbrăţişeze. ”În spaţiu, până una alta!” i-ar fi răspuns dacă nu s-ar fi topit în ochii calzi ai femeii.

– La babe, a spus el încet.

– Iar? a întrbat sec femeia. Nic ştia că soţia lui nu prea agrea ca el să spună mereu că e rezultatul banilor babelor şi-şi dorea să nu mai fie atât de modest. La serbarea babelor de acum doi ani femeia a spus cu obidă că pe babe nu le-ar mai fi cinstit nimeni dacă soţul ei nu inventa LMW şi unii localnici au strâmbat din nas. De atunci nu şi-a mai însoţit omul la sărbătoarea babelor.

Obosit, Nic a a decis să nu redeschidă subiectul…

– Mi-e foame, a spus el, ce mâncăm?

– Cum ce?! Ce mi-ai spus!

– Ce ţi-am spus eu?! Când asta?

Femeia l-a privit lung, l-a luat de mână şi l-a sărutat matern pe frunte. ”O fi vreo reacţie de la călătoria pe Marte…” gândi ea. Ochii mult prea încercănaţi i-au dat fiori.

– Când ai venit prima dată de la babe! Văzându-l în continuare uimit, continuă: acum, şi uitându-se la ceasul de pe mână, aproape trei ore; tu intrai în casă şi fetiţa tocmai pleca cu colegele ei. Ziceai că te-ai plictisit…

Nic s-a aşezat pe scaunul de lângă măsuţa cu telefonul şi atunci a văzut că nu mai era găina.

– Unde-i găina? a întrebat el cu pulsul crescut.

– Chem salvarea! spuse femeia punând mâna pe telefon. Spaţiul ţi-a afectat memoria…

– Femeie, lasă telefonul jos! strigă Nic sărind în picioare. Şi spune-mi o dată, unde e găina?

– În oală! Nu-i simţi mirosul…

Nic s-a prăbuşit pe scaun şi a început să râdă.

– Nu fi mitocan acum şi nu râde de mine! Ce te-ai schimbat aşa. Acum două ore, înainte să adormi, m-ai luat în braţe şi ai fost romantic mai ceva ca în noaptea nunţii.

Nic s-a oprit din râs. S-a apropiat de femeie, a scos din buzunare prototipul de leash şi i l-a pus în mână. Apoi i-a zis:

– Acum priveşte-mă în ochi. Acum două ore aveam cearcănele astea?

Femeia n-a răspuns. Privea doar lung la leash…

De  Nicu Cîrstea

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.1/10 (7 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Genialul Nic, 6.1 out of 10 based on 7 ratings