Când m-am trezit primul lucru pe care l-am sesizat a fost cumplita durere de cap ce mă făcea să urlu în sinea mea ca din gură de şarpe. Era o durere prodigioasă, tăioasă, de parcă un mecanic nebun îmi fixase capul într-o menghină de banc şi continua s-o strângă până când ţeasta avea să-mi cedeze şi să explodeze sub presiunea ei în cele din urmă.

Îmi dusei instinctiv mâna dreapta la cap cu mişcări bruşte, aproape robotizate, şi-mi masai tâmplele preţ de câteva secunde până ce durerea deveni suportabilă. Deschisei apoi ochii şi mă ridicai in capul oaselor. Scrutai de câteva ori camera cu o privire contemplativă şi pentru câteva clipe o stare de nedumerire mă cuprinse. Îmi frecai ochii cu mâna aspra precum glaspapirul, apoi îi mijii plini de curiozitate in faţa mea.

“Unde mă aflu?”, îmi spusei în gând. “Asta nu e camera mea.”

Cuprins de un fior rece ca insăşi moartea, sării ca fript în picioare trăind acea senzaţie pe care o ai atunci când cobori treptele pe întuneric într-un bloc şi uiţi de ultima. De parcă sufletul ţi se desprinde de piept.

În faţa ochilor, până la orizont, se întindea un covor gri şi omogen de trupuri incâlcite, amestecate într-o inextricabila harababură de braţe, de capete şi de picioare frânte. Arăta ca un proaspat câmp de luptă. Un peisăj trist şi înfiorator.

O mantie grea mi se aşternu peste minte, subminându-mi raţiunea. Inima începu să-mi bubuie dureros în piept vrând parcă s-o ia la fuga speriată şi s-ajungă într-un loc mai bun. Ritmul bătailor crescu în doar câteva fracţiuni de secundă şi-mi şimtii pieptul bombardat de o baterie de tunuri cu ghiulele de ciment. Inima preluase acum rolul unui picamer, incepând să lovească violent in peretele cutiei toracice, aproape penetrându-l.

Faţa mi se schimonosi, transformându-se într-o grimasă a durerii. Reţeaua de vene a frunţii mi se reliefă, părând acum simple râme viermuind pe sub piele. Câteva firicele de transpiratie rece îmi apărură, brăzdându-mi faţa întreaga, şerpuindu-mi până-n gură. Picioarele îmi erau ca de plumb, de parcă legile gravitaţiei se schimbaseră.

Făcui câţiva paşi întortocheaţi, ca de beţiv, şi brusc mă simţii lovit de un vânt tăios. Era ca o furtună de lame de ras, ca o furtună de fragmente de metal ascuţite, produse de explozia unei grenade, care ma săgetara numaidecât, tranşându-mă, crestându-mi obrajii şi umerii, ajungând până la os.

Cu o masca groasă de chiciura lipita pe faţa am înaintat, împins de la spate de un impuls obscur. Nu ştiam precis către ce mă îndrept, dar mă simţeam atras de un anumit loc, de parcă cineva mă legase cu o sfoară invizibilă şi mă îndruma fix către el, pe calea cea bună.

Mersei aşa timp de câteva minute, călcand cu infinită precizie printre cadavre, pentru că şi cel mai mic contact cu pielea lor rece şi lipsită de viaţă îmi producea o stare de angoasă profundă, o senzaţie de dezgust.

Ţinutul era unul stâncos şi pustiu, iar livida lumină a lunii îşi proiecta umbrele terifiante pe sol, înfiorându-mă. Deodată fusei izbit de un val fierbinte de lumină. Mii de fotoni îmi luară cu asalt pupilele, lovindu-mă dureros in retină precum un adevărat tir de săgeţi veninoase.

Îmi plecai imediat capul, retragându-mă cu câţiva paşi. Am aşteptat câteva secunde ca să mi se obişnuiască ochii cu intensitatea luminii, dar în zadar. Lumina era mult prea puternică şi părea produsă de un glob stralucitor ce scuipa raze letale în toate direcţile. Complet orbit mă împleticii într-un mănunchi de membre retezate şi mă prabuşii peste ele pentru doar câteva secunde. Sperietura o simţii până în viscere şi cu intestinele contorsionate de repulsie o luai la fugă.

Acum mă aflam la doar câtiva metri de el, iar căldura lui mă copleşi, dându-mi senzaţia că mă aflu într-un cuptor crematorial. Aveam impresia că şi el are propria lui pulsaţie, sincronizată cu a mea. Am intrat în el şi m-am simţit de parcă tocmai mă îngrăşasem cu cinci kilograme. Brusc o stare de somnolenţă mă cuprinse şi căzui numaidecât din picioare.

M-am trezit din nou cu aceaşi durere de cap, de data asta într-un alt loc. Eram bucuros că mă trezisem în sfarşit din coţmar, dar nu mă mai aflam in patul meu. Ochii mă dureau, iar vederea îmi era drastic afectată. Punctul focal se afla la doar câteva zeci de centimetri depărtare, iar celelalte obiecte care depăşeau acest prag erau înceţoşate.

O mulţime de oameni se plimbau pa lînga mine, iar unul dintre ei avea o mască albă pe faţa. I-am întrebat unde mă aflu, dar din gură mi-au ieşit sunete asemănătoare cu plânsetul unui bebeluş. Am vrut să mă ridic şi să plec, dar nu aveam putere. Mâinile şi picioarele îmi erau atât de slabe şi fragile încat aveam senzaţia că se vor rupe.

Am încercat să-mi amintesc cum am ajuns aici, să construiesc un lanţ al amintirilor, dar a fost imposibil. Toate amintirile îmi dispăruseră ssu pur şi simplu nu le puteam accesa în acest moment. Ma simţeam ciudat, mă simţeam în alt corp, mă simţeam…renăscut.

de Mitu Marius