„Erau vremuri când (pe) aceste cuvinte înghiţite în sec acum,
le puteam digera fără probleme.”
Aşa se confesă receptorului, apoi închise brusc.
Fâcu câţiva paşi prin cameră şi se opri.
Privirea-i fixă tabloul mare cât tot peretele.
era pus acolo de proprietar,
lui nu-i plăcea,
nu domnule, nu îi plăcea deloc!
Îşi reluă mersul şi se gândi dacă ai putea reprezenta într-o pictură,
respiraţia.
Nu găsi răspuns.
Probabil că nu, îşi imagină.
Se opri din nou şi îşi aminti:
trebuia să plece, era ora prânzului.
Şi plecă.

De Daniel GS