În ploaie

Vii încet, ca o răsuflare de înger,
ca o șoaptă în noapte,
ca un gând stingher prin mintea mea…
Mă cuprinzi cu sufletul , cu inima,
cu vorba și privirea.
Mă strângi în lanțuri de dragoste și
stropi de ploaie.
Îmi șoptești iubirea în versuri și
îmi sufli vântul printre gene.
Mă asculți și imi furi zâmbetul
cu o sărutare.
Stăm îmbrațișați la infinit , printre frunze.
Cântăm poemele albe ale copacilor triști,
de toamnă.
Scriem fiecare lacrimă a cerului
într-un vers de vis…
Dăm culoare vieții și trăim doar pentru noi.
Timpul stă , privește dragostea nevinovată
a unor copii , zâmbește și aleargă mai departe.
Noi , rămânem noi , aceiași la infinit,
aceiași doi copii îmbrățișați in ploaie
Într-o zi de toamnă…

De Simionaș Cipriana Laura

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)