Căci era o oră grea şi mare,aripile negre ale nephilimului în ceruri se intindeau,iar lumea amuţea la intunecarea solară aşa cum moartea amuţeste la cea dintâi strigare a vieţii.

Si aşa,ploaia cădea nestingherită,cădea cu stropii reci ca de gheaţă inecând lumea clădită pe ruinele altarului profanat a Luminii Astrale.

Căci era intuneric, şi Doamne ai milă,deoarece neantul îşi coboara treptele iar Haosul ce ne-a zamislit coboara la noi.

Iar fecioara cea călătoare,suflet curat şi fără de păcat,cu tălpile rănite cutreiera pămantul negru,cenuşa vechilor temple ce au cazut in marea cea de foc.

Epuizată de puteri şi roasă de durere,tanara fecioară cu pielea albă şi cu ochii trişti cade pe genunchii insângeraţi,sub privirile reci ale statuietei de marmură ce infaţişa un inger.

Ochii cufundati în lacrimi îi ridica catre cerul inegrit,iar mainile şi le impreuna ca pentru o rugăciune solemnă.

-Tu,Sfânta Trinitate,ce făceai Soarele să lumineze,ce făceai steaua să cânte,coboară!

Coboară de creează o altă lume,pe astă lume mânjită în noroiul păcatului…

Căci credinta ne este praf si lumea-I decazuta,si Doamne cu ea noi ne asemănăm.

Cu ea,Sfinte,ne asemănăm….

Iar ochii ei,plângeau de regrete şi străluceau…

Păreau ca două stele aprinse,pe cerul nopţii cea veşnice a Văilor Neantului.

Insa,norii negrii incepeau să se estompeze,o Lumină Astrală incepea să coboare încet pe pămant precum o scara spirituală.

Iar pe ea coborau încet Spirite ale Sferelor inalte fluturând stindarul credinţei alb curat,iar lacrimile roşii sângerii ale Raiului înlocuiau roua suferinţei si reclădeau Altarul cel prăbusit al Luminii.

Cetele de ingerii s-au impărţit în două,făcând loc celui mai frumos dintrei ei…

Era inconjurat de o aură divină iar aripile de un alb imaculat îi se intindeau triumfător,pe chipul blând îi se citea fericirea cât si triumful vietii asupra mortii.

Cobora incet,incet inspre tânăra fecioară a cărei ochii erau umpluţi de mirare si de fericire.

Vocea ingerului era puternică precum tunetul si blândă precum marea ce se spărgea la mal.

-Copilă dragă,cu ochii strălucitori aţintiţi către tânără,priveşti în gol,căci calea ce am străbătut-o este foarte lungă.

Sterge-ţi lacrimile şi dă afară veninul durerii ce iţi macină sufletul,căci Trinitatea va cobori in unul.

Ceasul cel solemn a sosit,iar trupul tău va zamisli pe Cel ce va reclădi Ruinele,cel ce a păşit deodată cu Zeii pe Pămantul neprihanit.

Căci din Haosul ce ne inconjoară va răsării Impărătia,iar Stăpanul ei va cobora curând.

-Rămâi cu bine copilă dragă,sfinţeste ziua în care Salvatorul va veni,sfinţeste ziua în care din cenuşa va răsări Imperiul Ancestral al Pamantului.

Lumina Divina se estompă incet,spiritele se intorceau pe calea lor iar cerul negru se risipea precum fumul in vant.

Furtuna cea mare a trecut iar suferinţa cădea invinsă de speranta.

Căci ora cea solemnă s-a risipit, cea dintâi Venire a luat glas…

Asa că fraţii mei,sperati,nu lăsati greutăţile vieţii să vă doboare căci în voi ia nastere câte o bucată de lumină ce va clădi tronul Terţei Primondiale care va domni stăpană peste noi.. Sculaţi!Ingerii vor cânta iar,deoarece Inceputul este aproape…MESAJUL a fost în sfarsit transmis nouă…

De Christian Kruizer