1. Mirel

Mirel, un băiat de 8 ani bate străzile orăşelului în lung şi-n lat cât este ziulica de mare. Cum iese de la şcoală altă treabă nu are. Mai sparge un geam cu mingea, mai cotonogeşte câte un câine, rupe florile din parc… cert este că el găseşte mereu câte ceva de făcut. Bătaie mănâncă zilnic de la maicăsa – Maricica, dar degeaba.
Vara este jale pe strada lui. Tot oraşul îl cunoaşte pe micul ştrengar. Dacă vreţi să vă fac o descriere căt mai bună, vă pun pe dumneavoastră, cititorii, să vă gândiţi la celebrul Pistruiat. Fizionomia este foarte asemănătoare. Calu îi mai lipseşte şi ar fi aceaşi treabă de copil.
Şi şcoala îi place foarte mult. În ore adoră să arunce cu ghemotoace de hârtii în capul colegilor, în pauze să se cocoţe pe garduri, să facă în ciudă portarului şi alte astfel de grozăvii.
Taicăsu’ este plecat la munca cu săptămânile. Poate că din acest motiv a fost scăpat din mâna. Calculatorul nu îl atrage ca pe alţi tineri. El dacă nu iese afară simte că moare.
Într-o zi îl cheamă maicăsa de pe stradă, abia îl culege din toiul unui meci.
-Dar mai lasă-mă băi mamă! Că abia am ieşit şi eu! Era extrem de indignat pe maicăsa.
-Treci dracului acasă! Dacă mai ţip o dată la tine, draci mănânci! Să nu ne luăm de urechi!
Îmbufnat, băiatul a trebuit să se supună până la urmă. Că dacă nu maicăsa ar fi fost în stare să îl altoiască acolo în văzul tuturor.
-Spune mămică, ce doreşti?
-Am o treabă cu tine. I-a plasa asta cu rufe şi te duci la spălătoria din centru. Ai grijă cum le pui in cuvă, că eu am aranjat albele la albe şi negrele la negre. Dacă nu te descurci te ajută Dana, am vorbit eu cu ea. M-aş duce eu, dar trebuie să vină cineva la noi.
-Bine mămică!
-Stai mă aşa, că mai am şi alte treburi să îţi dau.
Mirel făcu o mutră de struţ şi îşi dădu ochii peste cap.
-Nea Grigore m-a rugat să îi iei nu ştiu ce revistă cu carte de la chioşc. Te duci la el şi vezi ce vrea. Aşa… şi să te uiţi, că tot treci pe lângă piaţă, cât s-a făcut kilu’ de roşii.
-Altceva mămică?
-Atât… atât.
Într-un suflet băiatul deschide uşa şi o tuleşte.

2. Tanti Nuţi

Când să dea colţul străzii, după ce le explicase băieţilor că nu mai este disponibil, îşi aude numele stigat de pe scara unui bloc.
-Mirele… mă… măi Mirele nu mai auzi?
Mirel se opreşte din sprint, îşi îndreaptă privirea spre clădire şi o recunoaşte pe tanti Nuţi.
-Ce-am mai făcut bre?
-Azi n-ai făcut nimic. Ce drajna faci cu bolovanul ăla de sacoşă?
-Treburi bre, ce te interesează pe mata?!
-Mă… am o misiune pentru tine. Ei… ce zici?
-Lasă-mă bre în pace, că n-am timp de prostiile matale! Nu vezi că am treabă?
-Bine… cum vrei tu. Dar este ceva strict secret. Şi foarte important. Dacă duci la îndeplinire misiunea asta, eşti cineva! Nu şti câte beneficii o să ai! Acum asta este… dacă nu vrei, nu vrei! Lasă că trimit pe altul!
Când a auzit toate grozăviile astea, Mirel a început să fie interesat. Acceptă misiunea cu care îl însărcinase tanti Nuţi. Era vorba despre un plic pe care scria cu majuscule “MESAJUL”, şi era sigilat. Tanti Nuţi îi spusese ca în ruptul capului să nu deschidă plicul, pentru că în el se afla ceva foarte important.

3. Zvonul

Mirel plecă de la tanti Nuţi în extaz. Credea că are să fie cea mai tare zi din viaţa lui. Desigur… tanti Nuţi ştia cum să atragă atenţia copiilor reuşind şi de data aceasta.
-I-a zi nea Grigore, ce zici că vrei să-ţi i-au de la chioşc?
Bătrânul îi explicase tot ce trebuia să ştie; îi dăduse banii… .
-Dar bre… şti ce am eu aici?
Nea Grigore încruntă sprâncenele în semn că nu ştie.
-Ehe bre… este o misiune strict secretă! Dumneata n-o să ai de-a face cu aşa ceva cât o-i mai trăi! Iţi spun sincer!
Bătrânul tare curios şi el, nu l-a putut descoase pe Mirel. Ce e drept nici acesta nu ştia nimic în plus faţă de bătrân, decât adresa la care trebuia livrat MESAJUL.
În sfârşit plecă şi îl lăsă pe bătrân în ceaţă. Şi mult mai curios decât el. Mirel fusese mituit cu bani, dulciuri, dacă dezvaluie conţinutul scrisorii, dar acesta nimic. Ceea ce făcu să crească şi mai mult curioazitatea moşului.
După ceva vreme de mers, Mirel ajunge la spălătoria de rufe a orăşelului.
-Dana, am venit cu nişte rufe. Mama a zis că a vorbit cu tine şi că şti tu ce să le faci aşa că le las în seama ta dacă nu te superi.
Femeia confirmă spusele băiatului şi acceptă.
-Încă ceva, Dana. Şti ce-i asta?
-Un plic… ce să fie?
-Aşa pare… un plic, dar de fapt este ceva strict secret. Nici mort nu aş avea voie să îţi spun ce se află în el.
Când auzii lucrurile acestea, Dana rămase şi ea curioasă. “Ce ar putea să fie?”
-Nu pot să mai rămân, datoria mă cheamă!
-Stai măi Mirele… !
Însă prea târziu, băiatul deja o zbughise.
La chioşc, era Elena. O fată de 18 ani frumoasă foc. De aceea acceptase Mirel să îi cumpere cartea lui nea Grigore, că altfel… . Băiatul era indrăgostit de fată şi ştia că nu avea şanse la sufletul ei. De atâtea ori încercase să îi câştige simpatia, dar fără succes. Strânsese o colecţie întreagă de reviste numai de dragul ei şi de a se băga în seamă cu ea.
-Bună să îţi fie inima, Elena! Ce mai faci?
-Bună… tu erai, Mirel?
-Da… eu, din fericire! Nu te bucuri să mă vezi?
-Am puţină treabă acum Mirel… şi şti, nu prea pot sta la taclale.
-A… nu, că şi eu tot cu treabă am venit la tine. I-a vezi dacă poţi să îmi dai revista aceasta cu carte.
Fata îl servi.
-Dar şti ce am eu aici? Uite… chiar aici?
-Nu mă interesează!
-Dacă îţi spun… o să te intereseze. Este ceva strict secret şi trebuie să o livrez în câteva minute. În afara de mine şi de… şi de… de încă cineva, nimeni nu are habar! Aş fi un om mort dacă se află conţinutul ei.
-Sigur nu faci glume proaste pe seama mea?
-Doamne fereşte, am făcut eu măcar o dată în viaţa mea, glume pe seama ta? Măcar o dată?!
-Ce-i drept nu. Mie nu mi-ai jucat nici o festă până acum.
Fata deveni curioasă şi se aplecă peste tejgheaua chioşcului. Când văzu asta, lui Mirel îi sări inima. Să pice din picioare nu alta… aşa emoţii avea.
-Şi ce zici… nu îmi arăţi totuşi ce ai acolo? Vocea ei era una de amazoană. Îl făcu pe băiat să se piardă de tot.
-Nu pot… chiar nu pot Elena! Este ceva de viaţă şi de moarte!
-Dar dacă ţi-aş da un mic pupic? Ei? Ce ai zice?
-Dacă mi-ai da un pupic mai mare şi pe gură cred că am să-ţi arăt ce este în plic, cu preţul vieţii.
Fata îl sărută pe buze. Băiatul mai să se suie călare pe ea. Lumea de pe stradă privea chiorâş: un ţânc urât sărutându-se cu o frumuseţe de fată de două ori mai mare decât el.
-Gata măi… că ţi-o cam iei în cap. Acum desfă plicul mai repede!
Nici nu a apucat să termine de vorbit şi Mirel era deja departe în pas alergător.
-Ticălosu-le! L-as că pun eu mâna pe tine!
-Hehe… şi ziceai că nu ţi-am făcut nici o festă? Tare se amuza pe seama fetei. Obţinuse tot ce îşi putea dori. “De ispravă este fata asta! Într-o zi o să mi-o fac nevastă! Şi ce buze dulci are!”

4. Prăjitura

Nea Grigore fiind bătrân şi neputând să mai iasă din casă a împrăştiat şi el vestea MESAJULUI cum a putut. A sunat în stânga şi în dreapta poate află ceva. A pus-o pe jar şi pe Mircica, acesteia nemaiarzându-i de musafiri. Se gândea ce fel de boacănă se pregăteşte să mai facă progenitura sa. “Cine ştie în ce mă bagă obraznicul ăsta! Auzi la el… treburi strict secrete! Lasă că vine el tacsu acasă… vede el!” – se gândea Mircica.
Dana întreba pe toată lumea care intra în spălătorie dacă îl văzuseră pe Mirel. Povestea cu o înflăcărare de parcă nu ştiu ce secret de stat s-ar fi aflat în acel plic:
-Da fată… aşa a spus! Că este ceva strict secret! Toţi depindem de MESAJUL acela!
Şi de la clientă la clientă mai înflorea ceva până când a făcut tot oraşul să fiarbă de emoţie. Erau speriaţi şi curioşi cu toţii. Ştiau de ce este în stare strengarul. Nu s-ar da în lături de la nimic. Plus că şi Elena, fata de la chioşc întărea spusele Danei. Se răspândise şi zvonul că a încercat să o violeze pe biata Elena. Aceasta s-a lăsat sedusă de vicleşugurile lui. Fel de fel de opinii, dovezi, vorbe ieşeau la iveală.
Acum se punea întrebarea unde este băiatul? Şi au început să îi i-a urma. Nu a fost prea greu. La piaţă taraba de roşii fusese vandalizată; atacatorul – Mirel; motivul – preţul prea mare.
Vânzătoarea – o ţigancă grasă care se jelea de Doamne ajută! Un nemernic pistruiat şi blond a rupt picioarele tarabei. Că pune ea mâna pe el, că poliţia nu face nimic etc.
Mirel era pe strada poliţiei şi se aştepta ca aceasta să fie adresa cu destinaţia plicului. “Am îndeplinit o misiune secretă a oamenilor legi! Cred că o să mă ridice în grad acum… nu o să mai fiu un simplu curier!”
Dar spre surpriza lui adresa era vizavi. O casă bătrânească, cu un gard care parea mai vechi decât casa. Sună la poarta şi îl întâmpină o bătrână.
-M-a sunat doamna Nuţi şi mi-a spus că trebuie să soseşti! Ai adus MESAJUL?
-Da să trăiţi. Este chiar aici.
Se răspâdise zvonul unde se îndreaptă Mirel şi o mare parte a oraşului mergea acolo, cu mama inculpatului în frunte.
-Ce se aude? Îl întreaba bătrâna pe băiat.
-Pare a fi mare hărmălaie pe strada alăturată. Nu ştiu.
O mulţime numeroasă se iveşte de după colţ. Mirel îşi recunoaşte mama şi îşi dă seama că nu este de bine. Poate că făcea parte din misiunea lui. Acum trebuia să afle ce conţine MESAJUL.
Dar lucrul acesta toată mulţimea furioasă dorea să îl ştie.
-Mirel, de data aceasta ai păţit-o rău! Vreau să văd chiar acum ce ai acolo!
-Bună mamă!
Mircica îi smulge plicul din mâna şi îl deschide. Bătrâna se îngălbenii la faţă. Ştia că şi dânsa va fi trasă la răspundere. Mulţimea începe să îi strige Mircicăi:
-Citeşte tare! Citeşte tare!
Aceasta începe să citească:
“1 cană lapte
4 ouă
2 căni de făină
1 cană de zahăr
200g unt
3 linguri cacao
1 linguriţă praf de copt

Pentru glazura:
100g ciocolată lapte/amăruie
100 ml frişcă lichidă”

***

Mirel este acum pedesit. O lună de zile nu are voie să iasă din casă fară acceptul mamei. MESAJUL fusese descifrat: era o reţetă de prăjitură. Cei drept… delicioasa. S-a mai aflat că tanti Nuţi trebuia să trimită reţeta urgent prietenei sale şi cum îl zărise pe Mirel, a înflorit totul pentru al convinge mai uşor.
Bineînţeles că fusese mustrată să nu mai facă aşa ceva niciodată. Femeie bătrână… pune pe jar întraga comunitate.
Cert este ca MESAJUL a ajuns la destinatie!
Iar reţeta este în siguranţă!

De Florin Coman