Eliberează-mi sufletul de măști. Desprinde, pe rând, fiecare chip iluzoric care-mi brăzdează fața, sufletul, personalitatea. Fă-mă să mă regăsesc: aceeași EU – pură, naivă, tandră, gingașă și veșnic îndrăgostită de tine -.

Dă-mi jos masca durității! Într-o lume ca o jungulă poți fii lup sau oaie. Vreau doar să ies din haită.

Dă-mi jos masca egoismului! Am obosit să-ti tot cer. Vreau să-mi oferi.

Scapă-mă de masca geloziei! Fii doar al meu.

Retușează-mi ridurile desenate urât de meschina mască a tristeții! E atât de ușor. Alătură-mi-te și-mi vei aduce fericirea.

Masca răutății?! Ea doar îngroapă adânc și greu toate îmbrățișările, vorbele dragăstoase și mulțimea de săruturi cu care te-aș putea sufoca când te privesc.

Furia?! E doar o refulare! Este lupta acerbă cu toate măștile, munca sisifică de care nu mai am răbdare.
Mai ești? La a cata mască ai ajuns? E greu? Tu le-ai ales! Mi le-ai impus.

Mai poți?

Sau poate nu ești pregătit să mă revezi. Sau poate îngrozit văzând cum am ajuns.

Redă-mă mie! Rând pe rând, așa cum m-ai luat, așa cum m-ai schimbat.

Dar, oare mă voi mai cunoaște?!

 

De  Irina-Alexandra Petrescu