Purtăm poveri ce nu-şi au rostul

Purtăm poveri ce nu-şi au rostul
În viaţa asta mult prea scurtă,
Şi ne mirăm că uneori,
Clacăm la singura redută.

Ne încovoaie ne rănesc,
Iar noi le ducem zi de zi….
Şi, ca şi când n-ar fi destul
Le moştenesc ai noştri copii.

Povara banului prea mult
Ce ni-l dorim fară oprire,
A luxului nemărginit
Şi a nevoii de mărire.

Poveri ce nu-şi au locul lor
N-au nici valoare, trebuinţă,
Ci doar ocupă locul gol
Lăsat de lipsa de credinţă.

Sunt Doamne suflete pustii
Şi-s zbuciumate, chinuite,
De truda fără de sfârşit
Şi-a lor poveri nemarginite.

Opreste Doamne suferinţa,
Si fă-i Tu Doamne să te vadă,
Să te iubească şi să creadă,
Şi …vor scăpa de impovarare.

De Angelina Nădejde

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)