Revelatia

  De-a lungul vremii, Fănel încercase tot felul de tertipuri pentru a o prinde pe Tanţa în plasa necruţătoare a iubirii. Numai că ea nu era nici peşte, nici fluturaş. Amorezul chiar îi compusese o jumătate de cântec, pe care noaptea i-l chiţăia în dreptul geamurilor sparte de la atâtea pietre. El le numea dovezi de dragoste, ea bolovani. Era conştient că între ei există anumite diferenţe, dar le clasa ca pe nimicuri şi, cu pieptul scos la înaintare, făcea ce ştia mai bine: îi declara amorul fără încetare. Un câine arţăgos se obişnuise să-l muşte când îl zărea în apropierea casei. Fănel nu îl băga în seamă. Patrupedul era bătrân şi mai mult zgâria. Se lăuda şi el cu dulăul fioros care fusese odată. Într-una din zile, câinele doar l-a mirosit, după care s-a prăbuşit scheunând. Lui Fănel i s-a făcut milă de el, aşa că l-a luat în braţe şi s-a repezit la veterinar. Acesta din urmă i-a făcut un vaccin, scuturându-l rapid de o sută de lei.

– Din cauza frigului, a explicat bărbatul în halat. Degeaba îi tai, degeaba îi scobeşti, că toţi sunt stricaţi pe dinăuntru.

Fănel a dat din cap aprobator, neînţelegând nimic.

Şi-a plimbat limba peste rădăcina care se transforma în măsea de minte, gândindu-se că atunci când o să-i crească o să se mai deştepte şi el un pic. Dar mai avea de aşteptat…

– Oricum, nu trebuie să îţi faci probleme, a continuat veterinarul, nu costă o avere. În sac şi la gunoi! Doar să fii atent când cobori în beci să te uiţi şi la fasole, să vezi dacă-i în regulă.

– Aha! a făcut Fănel, prostit de-a dreptul.

A mimat o încercare de a se întoarce la o sută optzeci de grade şi a părăsi cabinetul, dar veterinarul nu s-a lăsat.

– Dacă te simţi în stare, du-te până la aia, bate-i la uşă şi dă-i cu sacul în cap, mama ei de nemernică!

– Domnule, dar vorbeşte frumos! s-a răţoit Fănel. Că apuc câinele de labe şi te pleznesc cu el peste bot, ia vezi!

Bărbatul în halat l-a măsurat din cap până în picioare, mirat.

– Ce ai mă, eşti nebun? Tu cu cine vorbeşti, cu mine?!

Fănel, cu atitudinea lui de vultur pleşuv care tocmai a căzut în cap din înaltul cerului, s-a tras în spate.

– Da, a confirmat, cu tine vorbesc. Ce, tu nu vorbeşti cu mine?

Veterinarul a făcut un gest de lehamite spre urechea dreaptă, unde avea înfiptă o chestie mică şi neagră.

– Bluetooth. Cu fii-miu vorbesc! A luat un sac de cartofi şi sunt toţi stricaţi, i-a explicat el pe tonul cu care expui o formulă fizică complicată unei clase de retardaţi.

Fănel nu a mai zis nimic. A luat câinele şi a ieşit pe uşă. Pe drum s-a gândit că se enervase degeaba. Un om cu un plastic înfipt într-o ureche care crede că are o discuţie cu cineva, e sigur dus cu pluta.

Din acea zi, dulăul ieşit la pensie i-a devenit prieten. Hămăiau amândoi în faţa ferestrei cu gâturile alungite după un miracol. Şi, uite aşa, a mai trecut un an. Când primăvara îşi risipea surâsul, înarmat cu un buchet de ghiocei, Fănel şi-a reluat pânda. Atunci, iritat de la atâta aşteptare, Cel de Sus nu a mai rezistat şi a răcnit din răsputeri:

– Dar ieşi odată, fato! Ce aştepţi, potopul?!

Cum nu e bine să te joci cu divinitatea, Tanţa s-a grăbit să îşi facă apariţia. Bosumflată, cu cearcăne la ochi, s-a mirat prosteşte:

– Tot tu eşti, mă?!

S-a mirat prosteşte pentru că nimeni altcineva nu mai riscase vreodată să îi facă declaraţii.

Fănel, mai că a scăpat florile din mână. Până şi câinele s-a oprit cu o labă în aer precum o statuie.

– Tanţa, eşti chiar tu!? i-a răspuns Fănel pe măsură.

– Eu, da. Spune ce vrei că m-ai disperat de cap!

– Păi… Vreau să te iau de nevastă.

Femeia şi-a închis gura cu un clănţănit şi pentru câteva momente a rămas tăcută. A judecat că dacă acceptă scapă de serenadele behăite şi poate dormi şi ea liniştită.

– Bine, mă, fie! Dar să iei inele, auzi?

Zis şi făcut. Toate bune, până când, pentru prima oară, Fănel se întinde să o îmbrăţişeze.

În acea clipă de fericire nelumească, femeia îl împinge cu brutalitate, după care îi reproşează:

– Eşti la fel ca toţi bărbaţii. Numai nenorociţi! Habar nu aveţi cum să respectaţi o doamnă. Cine îţi calcă rufele, îţi spală şi îţi face de mâncare?

– Eu, bolboroseşte Fănel şocat.

– Cine are grijă ca dimineaţa să te trezească zâmbind? Cine îţi educă şi îţi creşte copiii?

– Ăăă…

– Aha! Ai rămas fără cuvinte, nu?

Fănel, făcut mic într-un colţ, abia mai respiră.

Tanţa îi întoarce spatele, intră în baie şi încuie uşa. Cotrobăie în grabă printre rândurile de prosoape frumos împachetate, de unde scoate o carte cărămizie. Pe coperta ei scrie: „Sfaturi practice. Totul despre cum să reduci bărbatul la stadiul de necuvântătoare.”

Tanţa memorează rapid un paragraf, după care iese val-vârtej şi îşi reia poziţia în faţa lui.

– Toţi o apă şi-un pământ! răcneşte. Ai idee, măcar aşa pe departe, ce se ascunde între picioarele unei femei? Nu îţi mai scormoni creierii ăia de macho jignit, că o faci degeaba. Îţi dezleg eu misterul, băieţică. Între picioarele femeii se ascunde sănătatea voastră mentală, auzi?

Noaptea dorm separat. Dimineaţa îl surprinde pe Fănel dereticând prin casă, seara la fel.  Pe când luna luminează cerul şi Tanţa sforăie de rupe patul, Fănel se îndreaptă pâş-pâş, spre o gură de aer.

Afară dă peste prietenul lui patruped care se chinuie din greu să încalece o căţea.

Fănel se repede la el şi îl trage înapoi speriat.

– Păi, ce faci? îl mustră. Ai îmbătrânit degeaba. Un singur mesaj îţi dă viaţa asta şi nici pe ăla nu eşti în stare să îl bagi la cap. Într-adevăr, căţeaua e tânără, frumoasă. Dar ai idee ce se ascunde între picioarele ei?

De Robert Marius Dinca

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)