10 Iulie 2012
Dragi valuri… vă mulțumesc și vă dedic ultima-mi scrisoare.
Am fost pierdut,nu-mi amintesc privirea celui ce m-a scris,dar știu că pe hârtia care mi-a fost destinată au căzut 3 lacrimi.Sărate și sălbatice ca voi,au imprăștiat cerneala formând arbore genealogice si rădacini albastre pe hârtie.Cu siguranță au fost umane,căci doar ele poartă atâta suferință în ele.Am stat in mijlocul oceanelor,pierdut si ignorat,până când voi,valurilor,m-ați găsit și m-ați purtat la țărm.M-ați făcut să îmi fie frică de mare,am inceput sa cred ca e singura pe care să o iubesc,dar de care să mă tem,să știu ce va face dar să mă aștept la neașteptat.Lumea albastră e nebună,a oamenilor e doar tristă.

11 Iulie 2012
Am ajuns la țărm noaptea,și se vedeau mii de stele.M-am simțit ca o sirenă ce are dreptul la o singură răsuflare deasupra imperiului de vise și alge de sub lume,iar acea răsuflare și-o dă pe mantia gaurită care aduce atâta frumusețe boltei.Am văzut ceva foarte crud in acea seară.Un grup de oameni se plimba pe plajă,si niciunul nu s-a uitat măcar odata în sus.Știi tu oare ce frumoasă ar fi lumea lor daca s-ar uita in fiecare seară la cer,un fragment de privire doar să-l daruiasca stelelor ?…Dar nu m-au văzut nici măcar pe mine…poate noaptea,oamenii sunt orbiți de întuneric,caută orbește lumina cînd o frumusețe ca a intunericului rar se găsește în soare….

12 Iulie 2012
S-a făcut dimineață,rece cu stropi sărati pe sticlă ce ma invelesc.Simt cum cerneala arde și cum cuvintele mele urlă din toate puterile să fie citite și să întâlnească privirile oamenilor.E frig.Azi,nu m-a văzut nimeni.

19 Iulie 2012
Timpul se scurge încet așa cum în timpul furtunii sirenele cântă liniștite marinarilor.Se intâmplă atâtea în jur și nimeni nu îndrăznește să mă ridice din nisip.Cateva fire de nisip au început să colonizeze fundul sticlei și îmi este frică că în curând mă voi pierde in peisajul țărmului.Nu înțeleg,știu că pe hârtie sunt așternute cuvinte foarte importante,vitale existenței oamenilor.De ce nu vine nimeni ?Nu există curiozitate,spirit de aventură,nu există vise in lumea lor ?Toți trec,toți refuză să mă vadă….ce s-a îtâmplat ?

20 Iulie 2012
Îți mulțumesc ție,ocean,căci un val mi-a luat azi nisipul din ochi și de pe mine.

22 Iulie 2012
Atâtea stele….

23 Iulie 2012
Azi s-a întâmplat ceva tare ciudat … un pui de om sălbatic,cu părul lung și blond,ochi ca valurile în furtună,s-a aplecat și s-a uitat la mine.Nu a apucat să mă atinga,căci un om mai mare, a tras-o de lânga mine.Ce ăpacat,ce trist….

30 Iulie 2012
Îți scriu ultima scrisoare,cu ultimul efort.În această seară,un grup de oameni m-a găsit.Ei m-au apucat agresiv,m-au desfăcut și au început să râdă…Prima dată am crezut că e de bine,că vor avea grijă de mine,că vor citi cuvintele obosite scrijelite,dar nu…m-au aruncat în foc.Un foc pe malul marii.Dragi valuri,nici măcar nu m-au citit,nu s-au uitat la mine.Sufletul le era gol,am putut să văd,e mai rău decât ne temeam.
M-au ars de viu pentru a-și alimenta focul,vanitatea.Viața lor depindea de mine iar ei au refuzat să mă vadă .Cum pot eu,un simplu mesaj destinat lor,tuturor,omenirii,să-i mai salvez ?
Ard acum.Mă doare,și bucăți din mine se rup,cuvintele se scurg în lacrimi negre,e cenușă peste tot.Mă uit in sus,atâtea stele….
Atâta dor,atâtea vise au ars în același foc fără să-și dea seama.Ce păcat….

Cu drag,
Ultimul mesaj pentru oameni

De Arina Ary