Mi-a picurat pe suflet,
Albastrul ochilor de smarald
Și m-am trezit într-un cuget
De viață, de chin și de alb.

Și te-am simțit aproape,
Suflându-mi încet la ureche
Și încercând să deslușesc câteva șoapte,
Te-am pierdut printre vise și lacrimi inerte

Apoi am pornit pe urma pașilor tăi
Ce se pierdeau ușor în depărtări
Spre un abis pe care doi ochi goi
Nu îl puteau privi printre văpăi.

Și am ales să cad într-o albastră mare,
Să-mi înnec sufletul și inima de dor,
Să nu mai simt a vieții supărare
În care am căzut și-am zis că mor…

De Moiesei Adriana