Jocul de-a îndrăgosteala

Conştientizând abia la nouăsprezece ani , că sunt femeie , deşi instinctele animalice de femelă ,erau treze încă de la naştere,am început să gândesc şi să mă comport ca o femeie, cu toate trăsăturile aferente: parşivenie, gesturi teatrale,gene fluturate, ochi daţi peste cap ,limbajul trupului adecvat femeilor,bine pus în evidenţă .Imi plăcea teribil în centrul atenţiei, îmi plăcea teribil să fac sexul opus , adică persoanele cu penis , să mă urmeze, cu voia sau fără voia lor , după cum le era tăria.Mă îndrăgosteam nebuneşte de bărbaţi înalti , bine întrupaţi , bruneţi , cu plete , enigmatici , bărbaţi frumoşi, cu atitudine , educaţie , cultură” full option”.Visam doar astfel de bărbaţi , îmi închipuiam că sunt cu ei , că ne sărutăm , îmbrăţişăm ,pipăim ,. mirosim ,că facem dragoste deşi nu prea ştiam , pe vremea aceea cam cum se face , imaginaţie aveam .Mă trezeam transpirată şi gâfâind , aveam un libidou crescut ,mă masturbam cu sălbăticie şi asta mă scăpa de tensiunile acumulate peste noapte. După apusul soarelui mi se dezvolta latura romantică , imaginaţia o lua razna, cream tot felul de scenarii de viaţă în doi, cu astfel de bărbaţi.La început m-am îndrăgostit în clasa a XII-a.Era aşa cum mi-l doream, eram colegă şi de liceu şi de şcoală populară de artă , chitarişti amândoi,eu şi solo-voce.M-a curtat cât m-a curtat până s-a lăsat lehamite.Din păcate, mai tarziu , aveam să aflu că a murit la douazeci şi patru de ani , de ciroză Aş fi rămas văduvă .Aveam încă de la naştere o problemă , aceea a unui complex uriaş de inferioritate , timiditate şi lipsa tupeului.Crescusem într-un mediu modest , sub supravegherea a doi părinţi spirituali , profesori, primisem o anume educaţie , apoi mândria , principiile morale ,îmi stăteau adevăraţi stâlpi la trecere de cale ferată cu crucea Sf.Andrei.Imi plăcea la nebunie,să mă ţină de mână , să mă privească adânc în ochi cu subânţeles , doar atât.Apoi destinul mi-a scos în cale , în vremea studenţiei, nenumăraţi bărbaţi după modelul întipărit într-un colţ al minţii.Ne întâlneam , râdeam sporovăiam , ne sărutam , ne ţineam de mână, ne strângeam în braţe, de fiecare dată roşeam până în vârful urechilor, nu mai ştiam de mine , mă pierdeam ,ei se lăsau lehamite, iar eu plină de năduf şi alte cele.Deşi aveam douazeci şi şapte de ani , eram încă neprihănită, îndrăgostită până peste poate ,de un coleg de la şcoala în care fusesem primită ca profesor .Ne întâlneam în cele mai diverse locuri, ne îmbrăţişam şi sărutam , până ne făceam răni, dormeam împreună pe unde apucam, veneam de cele mai multe ori frântă de oboseală , pierzând noapte după noapte şi doar atât, Făceam ce făceam şi iarăşi rămâneam doar îndrăgostită.Ce era bine , ca după un timp îmi trecea şi o luam de la capăt, era un soi de plictiseală. După toate acestea a început să-mi placă jocul de-a îndrăgosteala , astfel încât provocam , ca animalul în călduri, după care mă retrăgeam în lumea mea ,lăsând sărmanul suflet să se chinuiască.Imi spunea mama adesea , că , jucându-mă aşa , voi ajunge la o vârstă când nu mă voi mai putea îndrăgosti aşa uşor, că bărbaţii nu vor mai fi frumoşi şi tineri , că voi vedea cu alţi ochi lumea şi dragostea , sufletul va vrea altceva , voi vrea să mă aşez la casa mea , să am copii şi nu voi avea cu cine să-i concep.Prostii, îmi spuneam atunci , crezându-mă nemuritoare şi jocul a continuat.Mă plictisisem în satul acela uitat de lume , nici nu mai aveam cu cine să mă joc ,se cuplaseră între ei , îşi făcuseră un rost , aveau familii , aşa că mi-am luat tălpăşiţa , voind a evolua spiritual , a mă emancipa , noţiunea de căsătorie însemnând privare de libertate , lucru care mă cam îngrozea .Bucureştiul nu mi-a oferit chiar ce voiam eu , a fost o perioadă de început nenorocită, grea, a trebuit să treacă o vreme pentru înrădăcinare şi apoi a renăscut jocul de-a îndrăgosteala.Locuiam în cămin , studenţi de toate naţiile , caractere multiple , frumuseţi pe alese , eu iarăşi în centrul atenţiei, acelaşi animal în călduri , nimic materializat.Intr-o zi , însă ,m-am îndragostit iremediabil de un bărbat atipic celui creionat în mintea mea.Saten către blond, zâmbitor, aparent molatic, discret ,înalt ce-i drept, nu iesea în evidenţă prin nimic. De data aceasta , rolurile se inversaseră.Am primit ,pentru toate cele făcute ,o lecţie de nota douăzeci.El era cel care se juca ,iar eu jucăria, o jucărie pe care nici nu o lua , dar nici nu o lăsa din mână.Aveam treizeci si doi de ani , aşa că m-am hotărât să capitulez, pierzându-mi , în sfârşit virginitatea, păstrându-mi însă demnitatea.L-am acceptat asa cum era , pentru că de data aceasta chiar eram îndrăgostită , nu era joacă, îndrăgosteală care a dus la procreerea unei fiinţe minunate ,fiinţă ce mi -a dat puterea să supravieţuiesc într-o lume aflată în agonie.O vreme mi-a fost bine , apoi lucrurile nu au evoluat în sensul dorit .A urmat o despărţire , o lungă perioadă de singuratate,îmi pierise definitiv cheful de joacă, ştiu unde am greşit , prea multă mândrie strică .Nu mă mai joc , nu mai pot pentru că am rămas aşa, îndrăgostită de el , până în ziua de astăzi .A, nu sunt ipocrită , să nu recunosc , că din când în când mă mai bântuie dorul de joacă ,dar nu-mi satisfac decât niste nevoi, banalităţi.

De Elena Munteanu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Jocul de-a îndrăgosteala , 9.0 out of 10 based on 1 rating