Ploua de 15 zile aproape continuu și oamenii credeau că nu se va mai opri, mai ales că-n acel oraș nu prea ploua de obicei. Oamenilor le intrase umezeala adânc în oase și-i determina să facă lucruri pe care nu le-ar fi făcut în mod obișnuit. Exemplele erau nenumărate: bătrâna și zgârcita doamnă Ester dăduse niște bani în plus pentru ca băiatul să-i aducă zarzavatul acasă, domnul Martin de la etajul 4 își adusese o altă femeie acasă, a doua în ultimele două săptămâni, doamna Popov –farmacista – dăduse lovitura, vânduse mai multe pastile pentru guturai ca niciodată.
Umezeala strica tencuiala provocând certuri dese între soții care locuiau la ultimele etaje, copiii ajungeau la școală înghețați și cu temele pătate de apa care pătrundea nemiloasă în ghiozdanele închise prost. Profesorii se isterizau în van pentru că și-n gențile lor apa pătrundea cu aceeași lipsă de considerație pentru rapoartele întocmite cu greu ca și pentru extemporalele pe jumătate corectate.
O plictiseală umedă bântuia străzile făcându-i pe oameni să fie tot timpul iritați și nervoși. Bătrânii se plângeau fără încetare de reumatisme. Copiii răceau mereu și visau urât.
În acest cadru îi veni domnului Augustin ideea să scape de soție. Se mai gândise la treaba asta. Evita îl plictisea din ce în ce mai tare și n-avea de gând să-și trăiască și restul vieții alături de ea. E adevărat că în urmă cu 20 de ani, când o luase de nevastă , o iubise, dar atunci ea era tânără , frumoasă și subțire, vorbea puțin și cu glas melodios. Acum era grasă și vocea i se asprise. Părul lung și mătăsos atunci , acum era scurt, încrețit și vopsit în roșu violent. Bine și el se schimbase, nu mai era tânăr, avea puțină burtă și vocea mai profundă decât în tinerețe, dar oricum arăta bine. Oglinda îi trimitea imaginea unui bărbat de 45 de ani bine întreținut, nu vorbea în plus și avea o carieră satisfăcătoare. Ar fi putut să fie un om fericit, dacă ar fi avut soția corespunzătoare…Mica Clarita , secretara lui, ar fi putut juca rolul cu succes. Era sătul să se strecoare în fiecare seară s-o vadă, acum ploaia îl înnebunise. Evita îi simțea hainele ude și astfel scuza lui că a fost la vecinul Martin să joace table nu mai ținea. Se plictisise de toate astea și începuse să studieze posibilitățile de a scăpa de nedorita lui nevastă. ,,S-o arunce pe fereastra mansardei? Posibil…Ar putea părea o sinucidere? Nu …Cine ar crede că orgolioasa Evita s-ar arunca pe geam, mai ales că-și striga mulțumirea de a trăi în cele patru vânturi… Să însceneze un jaf? Cum ? Mai ales pe frigul ăsta vine dracu să fure….O crimă pasională? Cine s-ar îndrăgosti de Evita? Să plătească un criminal? Cu ce bani? Pe cine? În orășelul acesta fiecare știe ce a mâncat celălalt la prânz. Cum s-o omor pe scorpie?,, Se gândea domnul Augustin , se gândea neîncetat la asta , mai ales că și Clarita începuse să-l preseze să divorțeze și ….ploaia cădea neîncetat….
Brusc îi veni o idee…s-o arunce în rigolă. Să verifice mai întâi…șanțul era adânc și plin de apă , cu siguranță că o femeie scundă și grasă ca Evita n-ar mai fi ieșit de acolo. Zis și făcut …dar cum naiba s-o scoată din casă, pe ploaie nu ieșea nici moartă. S-o arunce pe geam ….ce aiureală … cum ar fi putut s-o ridice? Gândind astfel ajunse acasă, își băgă mâna în buzunar și-o scoase goală, își uitase cheile. Acum trebuia să-și trezească nevasta, care nu era deloc amabilă când era trezită din somn. Sună lung sperând că s-o trezi altcineva să-i dea drumu în bloc . Eva nu încuia ușa apartamentului . Apa îl pătrunsese până la piele și nu se simțea deloc bine. Mai sună odată și tot nu-i răspunse nimeni , apoi văzu că portăreasa iar lăsase deschis geamul subsolului…se strecură cu greu și urcă binișor până-n apartamentul lui. Răsuflă ușurat când găsi ușa descuiată , intră în dormitor unde Evita dormea dusă cu o pastă portocalie întinsă pe față.,, Altă mască de înfrumusețare, își zise enervat , de parcă ar mai putea s-o înfrumusețeze ceva…,,,
Se apropie mai mult de pat și-și privi lung soția, apoi luă un cordon gros împletit din lână gri pe care-l folosea ca să-și lege halatul de casă și i-l petrecu în jurul gâtului. Cordonul se afundă în carnea moale când domnul Augustin începu să strângă . Trecu un moment în care se aștepta să se trezească, dar când îi simți suflarea mirosind a coniac înțelese că nu se va trezi. Aia e…După ce se convinse că a murit, răvăși totul în jur , se întoarse la subsol și ieși în ploaie. Se uită la ceas , era 12 jumătate…..se hotărî să meargă la Clarita ca să-și asigure un alibi. Mergea repede prin ploaia care cădea deasă și enervantă. Își șterse ochelarii de multe ori și sfârși prin a-i scoate enervat, fără ei vedea destul de prost , iar ceața complica lucrurile. Brusc auzi un zgomot și privi speriat în jur dar nu-și dădu seama ce se-ntâmplă. Auzi o bufnitură, apoi nu mai simți nimic…totul deveni negru și îndepărtat.
………………………………………………………………………………………………………
În urma unui convoi de înmormântare ce se târa prin ploaia mohorâtă veneau două femei care comentau resemnat:
– Săracu domnu Augustin, atât de tânăr și cumsecade….
– Da …și să moară-n același timp cu nevasta…Și ce-o mai iubea…
– Auzi un accident de mașină ș-un jaf în aceeași noapte , în aceeași familie….
– Sfârșitu lumii….
Ploaia cădea în continuare , la fel, și peste adevăr și peste aparențe.

De Valentina Mușat