Jocul dragostei şi al morţii

Sub o lespede, lângă piciorul podului zis al lui Traian, de la Turnu Severin, am văzut cândva nişte scorpioni. Corpul, de culoare maronie, este în formă de helicopter având un torace ca o platoşă, prevăzut cu doi cleşti mari şi patru picioare cum au crabii, iar coada se termină printr-un ghimpe foarte ascuţit. Imediat ce-am dat la o parte piatra, s-au împrăştiat mişunând pe picioarele scurte ale lor. Ce viaţă o mai fi şi asta? m-am întrebat. Să trăieşti la umbră, în umezeală, aşteptând vreo râmă sau păianjen, ca mai apoi să stai fără a face nimic, conform principiului treci zi, treci noapte… Am gândit astfel deoarece nu cunoşteam scorpionii şi nu-i urmărisem în intimitatea lor, dar, când am putut s-o fac, nu mică mi-a fost mirarea descoperind că trăiesc în familii – mama cu câte doi-trei urâţi de-ăştia înarmaţi cu cleşti, pe care îi agită tot timpul, închizându-i şi deschizându-i, de-ai zice că este un tic, o mişcare făcută doar aşa, să fie. Nu, uite colo, şmecherul acela tocmai a prins o râmă – o ţine cu un cleşte iar cu celălalt o toacă mărunt şi înghite tacticos. Râma se zvârcoleşte, încearcă să scape, dar ţi-ai găsit! Cleştele, când prinde ceva, nu ştie să se mai deschidă până ce ultima bucată nu dispare în gura situată în partea din faţă a capului, ca un buzunar. Alt frate de-al mâncăciosului, mai puţin norocos, se apropie şi încearcă, întinzându-şi cleştele, să apuce măcar o bucăţică, dar figura nu ţine. Zgârcitul s-a întors pe loc – o întoarcere sistem tanc – la 90 de grade, s-a încordat pe picioare, şi a ridicat coada cu ghimpele, încât acum aceasta părea un braţ înarmat cu un pumnal, pregătit să lovească. Nepoftitul s-a oprit, uitându-se la coada care-l ameninţa de sus, dar nu se dă bătut. Judecând după graba cu care mâncăul caută să termine, se vede că totuşi are un gând. După ce a înfulecat ultima bucată, s-a apropiat de vizitator, care nu era un mascul ci o… fetiţă. Bosumflată de refuz şi de modul în care a fost primită, priveşte dispreţuitor la cavalerul care vine spre dânsa, curtenitor. La ce-i bună curtoazia când foamea ei n-a primit adineauri decât ameninţări?! Şi totuşi, cavalerul e cavaler; ceva-ceva a păstrat şi pentru ea. Dintre picioruşele din urmă aduce şi împinge înainte o bucăţică de râmă, îmbiind-o pe domnişoara. Hulpavă, aceasta uită supărarea, se repede şi o înşfacă-n cleşti, făcând-o să dispară cât ai clipi, apoi aşteaptă. Ce aşteaptă? Fireşte, altă bucăţică; dar alta nu mai este. Când se convinge de acest lucru, se întoarce şi, nepăsătoare, dă să plece, fără măcar să mulţumească. Nu merge aşa, don-şoară, pare a-i zice mâncăul. Ţi-am dat să îmbuci – şi ce mâncare! – ţi-am tăiat-o chiar eu, am curăţat-o de nisip, ţi-am oferit-o gata pregătită şi acum vrei să fugi? Nu, nu merge aşa! Dintr-o săritură, a apucat-o de-un picior şi o târăşte ca pe sanie spre adăpostul său. Domnişoara, care asta aştepta, nu s-a împotrivit, nici nu a încercat să se agaţe de o pietricică ori fir de iarbă… Deloc! Chiar îi face plăcere. Junele a tras-o într-un loc unde e sigur că nu vor mai veni şi alţii. Fără multe menajamente, o manevrează în faţa lui, căutând poziţia cea mai convenabilă, apoi, un salt şi e deasupra ei.
Aşa a început jocul dragostei între cei doi scorpioni, joc ce-i prinde în mrejele sale, joc plăcut în care se pune oarecare gingăşie – dovadă picioruşele lor ce se împletesc şi se mângâie; corpurile se petrec, pe rând, unul pe sub celălalt. Alunecarea corpurilor şi masajul ce şi-l fac reciproc, atingându-şi cleştii, pregăteşte, de bună seamă, ultimul act. Domnişoara este numai aşteptare. Încordată şi nervoasă, ea stă cu coada-n aer, dar nu pentru război. Cavalerul nu mai ezită. Agăţat de dumneaei cu toate picioarele, a cuprins-o pe sub abdomen cu cleştii, îndeplinindu-şi menirea. Acum, el trăieşte din plin actul, atât de concentrat încât are vreme doar să savureze plăcerea. Absorbit cu totul, nu vede cum ghimpele din vârful cozii partenerei sale îi caută încheietura dintre cap şi trunchi. Poate că nici nu simte ghimpele pătrunzându-l încet, încet, şi deşertând în corpul fericitului mire întreaga încărcătură de venin. În mai puţin de câteva secunde jocul dragostei s-a încheiat cu jocul morţii. Otrăvit, cuprins de oboseală, de somn, masculul alunecă şi cade, servind apoi drept masă copioasă domnişoarei, care-l roade până la ultima fărâmă. Cumplit joc al dragostei… cumplit final… Oare-l ştia dumnealui înainte de-a se angaja? Se prea poate, însă legea trupului, fiind mai puternică decât teama, învinge. Şi… distruge!

De Horia Criosteanu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.6/10 (5 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +7 (from 9 votes)
Jocul dragostei şi al morţii, 7.6 out of 10 based on 5 ratings
  • horia crios

    Uite că-mi căzu fisa greu; de fapt, tu vrei să consonezi cu mine sau să te consolezi cu mine. Să ştii că nu prea merge deoarece te-ai făcut a nu înţelege substratul lucrării mele, şi Doamne, era atât de simplu…Transpuneai totul la oameni şi înţelegeai! Ştii doar definiţia femeii: Animal domestic, trăieşte pe lângă casa bărbatului şi se hrăneşte cu zilele lui fripte!
    Pe de altă parte, după tine s-au luat şi alţi onanişti. Fraţilor, smulgeţi-vă cârpa de pe ochi şi scoteţi-vă punga de plastic cu care vi s-a axfisiat creierul! Ce se va alege de creaţia românească, cea literară, la ea mă refer, dacă sunt apreciate nulităţile? Se fac gafe de proporţii epice, acceptate de voi, turmă!…
    Gata, mă şutesc în Congo !!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • gabriela

      Cicălea….!
      P.S. 1 “A asfixia”, Chéri ! Ori interveniră gheişele ?

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • gabriela

    Felicitări pentru „te rog”… Faină gâdilitură !
    P.S. Progresăm … ?!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
    • Horia Crios

      Spre unde mergi, şi ce te-aşteaptă
      Când ce te-aşteaptă nu-i scris nicăieri? Despre care progrese vorbeşti? Şi, rogu-te, ce legătură vezi între ţipar şi gâdilătură? Din câte ştiu, ţiparul înţeapă, adică e… ţepar profesionist!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
      • gabriela

        La “gâdilitură” tu foloseşti forma de “gâdilătură”…
        P.S. Se cheamă poliţe,…neicuşorule ! 🙂

        VA:F [1.9.22_1171]
        Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
        • Horia Crios

          Bre lady, crezi că forma uzitată de mine este naşpa? Dar dacă, doar aşa, de-al Ăluia cu coarne, eu spun că e O.K., tu, tot din acelaşi considerent mă vei contrazice ! Înseamnă că foloseşti un regionalism, deci nu eşti bucureşteancă…
          P.S. Salutări din capitală pisicii tale. Vreau să întreb ce culoare are blăniţa, dacă se gâdilă pisicuţa ta şi cum? Presupun că într-un mod plăcut, dar poate depinde şi de poliţă,…daică!

          VA:F [1.9.22_1171]
          Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
          • gabriela

            Hai să facem o trecere în revistă, Horia! Asupra folosirii cuvântului “gâdili(ă)tură” nu am făcut nici-o remarcă. Aceasta e ta şi-i eronată. Dacă arunci o privire în DEX vei observa ambele forme valabile şi sigur nici una dintre ele nu este “marcă a Bucureştiului”. În ceea ce priveşte legătura între respectivul cuvânt şi “ţipar” ar fi nişte chestii ce ţin de intensitate, poate de doleanţă şi de prag al sensibilităţii în psihologie.(1) Referitor la “progres” aveai un text de om înţălept, ceva despre regres, involuţie, pe care nu-l mai ţin minte şi oricum mă bucur că nu l-“ai servit”. Asta înseamnă “progres”. (2) Şi că ţi-ai ieşit din tipare … Termenul folosit de mine este puţin impropriu, mai potrivit ar fi fost cel de … clişee verbale. Folosind cuvântul tipar, mă aşteptam la o replică legată de faptul că tiparele ne definesc cumva, ne şi traiectorizează, deci sunt importante, necesare. Din nu ştiu ce motiv (!) tu ai dat un răspuns de adolescent. “Cum vreau şi unde vreau” este de impact, desigur, dar îmi aminteşte de ceva ce cred că se numeşte “mimetism”. (3)
            P.S. 1 Mi s-ar fi părut interesant şi mă gândeam să-ţi propun un comentariu al propriului text. Ei, ce zici ?
            P.S. 2 E aproape super….daică!…Şoseţică e un pisoi negru cu toate lăbuţele albe, Pufi este de-un gri şoricesc, Dolfi este negru cu alb şi portocaliu…. Nu se gâdilă, vezi-o şi tu pe Ţopi !

            VA:F [1.9.22_1171]
            Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • Horia Crios

    Gabriela, ţiparul meu e o socoteală cu cap şi te rog nu face atâta tevatură pentru asta. Îl folosesc cum vreau şi unde vreau. Doreşti cumva să-ţi dau ţie socoteala? Crezi că-ţi va da soluţia imediat? Până te vei decide, eu merg să mă antrenez la bancomat.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
  • gabriela

    Ai nişte tipare…mamă-mamă… le mai şi foloseşti de câte ori ai ocazia! Fii mai creativ, Horia. UIMEŞTE-MĂ ! 😉

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • Horia Crios

    Pentru textul pe care l-ai postat :
    Aduce a jurnal sau, mai repede, a pagină de oracol; caietul acela în care notau elevele dintr-a opta ori a noua, tot soiul de aiureli! Cred că o lucrare, indiferent câte voturi are, se poate numi bună doar atunci când e posibil să fie transpusă pe scenă, adică spune ceva!
    Ce-ar fi să se facă film după ABECEDAR ? Întrebarea e valabilă şi pentru blonde.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
  • Horia Crios

    Zambete si spor la bani! Vazut-ai, vai mie, pe tata Gabriela cum isi puse mainile-n solduri si ma lua in dinti asa, fara veste? Cred ca e cam ranchiunoasa , biata de ea . Tie cum ti s-a parut aceasta pseudocritica a sus amintitei? Fii cinstit si pune-o pe sticla, dar nu precum madama din povestea noastra!
    Te rog pune tu diacriticele !
    Tii minte fabula Boul si vitelul? Spune-i si Gavriloaicei, sa afle si ea noutati.
    Salut si Doamne ajuta noua si la toti husenii!
    Horia Crios

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 5.7/10 (3 votes cast)
    • gabriela

      Chéri, chéri …. mon cher ami !!!
      P.S. 1 Pune-te pe treabă şi comentează-mi textul ăla de-l am rătăcit pe-acolo … lasă vrăjeala !
      P.S. 2 Dacă ai chef, bineînţeles ! Vezi, fii dur, dar lasă puţin tonul mai jos, rogu-te, că-mi ţiuie urechile !

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • Horia Crios

    Nu am chef sa spun altceva decat: Nu ai dreptate!
    Motivul? Simplu ! Totul e ok pentru un intelectual alambicat dar nu si pentru tine. Poate vrei sa-mi spui ca nici tablourile nu imbatranesc. ci raman neschimbate, dar extraordinarul Wilde a creat o lucrare atipica puterii tale de intelegere…
    P.S. Oameni buni, probabil Gabriela e o fata desteapta. Iertat fie-mi eufemismul ori, mai bine zis, pleonasmul!!!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 7.0/10 (3 votes cast)
    • gabriela

      Wilde ? Povestea lui…
      Nu e a mea… şi nici a ta !
      Portretul lui…
      nu-mi este mie de folos
      şi nu am de-nvăţat din el
      E treaba lui de e mişel !

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • Alex

    Sa traiasca maestrul Horia, v-am dus lipsa!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 1.7/10 (3 votes cast)
  • gabriela

    1. Consonanţa substantivului “mascul” este substantivul “femelă”.
    2. “Şi totuşi, cavalerul e cavaler; ceva-ceva a păstrat şi pentru ea” – dacă luăm în considerare scara evoluţiei speciilor, probabilitatea ca un scorpion să lase ceva suratei este infimă. Şi leii mai dau chix la generozitate când e vorba de prânzul lor… Concluzie? Lipsă de veridicitate a textului.
    3. June, d-şoară, cavaler, bosumflată….. era vorba despre scorpioni ? Se pare că da…Cu veleităţi umane…prea multe…Concluzie ? Lipsă de veridicitate a textului.
    4. “Cumplit joc al dragostei… cumplit final… Oare-l ştia dumnealui înainte de-a se angaja? Se prea poate, însă legea trupului, fiind mai puternică decât teama, învinge. Şi… distruge! ”….Melodramatic.
    Concluzie finală (personală, evident !): când citeşte un text despre viaţă cititorul se aşteaptă la o ţâră de realism din partea autorului.

    N.B. Bine te-am regăsit, Horia! 🙂

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (2 votes cast)