Pe zi ce trece, vom experimenta diferite stări: fericire, tristețe, moarte,  trecerea ireversibilă a timpului, dar, probabil, nu ne vom da seama.
In acest eseu, voi scrie despre viață, despre stările prin care vom trece în ea, despre cum, în momentele grele, ea ne va lăsa baltă și rareori ea ne va ajuta să ne ridicăm.
Poate o să vi se pară un pic ciudat, dar da, în această compunere o să îmi las gândurile și ideile să curgă, adeseori o să mă contrazic singură, dar vă promit că la sfârșit, cu ajutorul explicațiilor mele exagerate, veți privi altfel VIAȚA.
După părerea mea, cuvântul « viață » nu are definiție. Mulți m-au întrebat, iar eu mereu le-am răspuns : «  Acest cuvânt nu are definiție, există în propria semnificație, trebuie întâi să străbați căile ei, să o trăiești, s-o descoperi cu urcușuri și coborâșuri ; este precum o axiomă la matematică, o înțelegm fără a face referire la ceva. » Eu cred că defectul oamenilor este că așteaptă să trăiască, nu realizează că o faci deja de cum te naști, de când vezi lumina prima oară în viață. Cu toții învățăm să trăim după ce nu mai avem nimic de așteptat ; și aceasta se întâmplă cu 5 minute inainte de viitor ; fiindcă nu mai trăim în prezentul concret, ci într-un viitor fad și îndepărtat. Nu vi se pare că suntem ciudați cănd facem asta ?! Eu, cel puțin, nu realizaz ce greșeli fac în prezent, ci visez la viitor. Poate mă credeți idealistă, însă eu nu am așa ceva, idei. Idei are oricine, eu am obsesii.
În afară de momentele în care te simți pierdut, există unele când ești fericit. Dar cum ați aflat că sunteți fericiți? Ați simțit vreodată asta cu adevărat ?! Ați simțit în toată ființa voastră o căldură totală ? Puteți afirma că sunteți fericiți, acum , citind toate acestea ? Răspunsul depinde de voi, dar eu presupun că este NU. Fericirea nu este o stare ca oricare alta, e una care nu prea poate fi demonstrată; o simțim în noi, dar deseori, și alții o văd și asta nu poate aduce decât probleme.
Când zilele îți intră în sac, apare moartea. Dar știți voi ce este moartea? Nu, nu este un personaj de speriat copiii. Veți zice că știți: momentul în care nu mai exiști, când te duci în rai sau în iad. Dar există rai și iad, puteți demonstra asta?! Rămâne doar să credeți. Putem spune atât de multe lucruri despre moarte, încât enumerarea lor ar fi inutilă, deoarece sunt minciuni. Tot ce pot să vă asigur e că eu cred că moartea e un vis. Când mori, trăiești un vis etern. Nu se poate ca viața să îți pună capăt așa de repede, ar fi prea trist. Nu veți muri niciodată, ci veți trăi vise, probabil ca și acum, visați … Dar moartea implică singurătate, una a trupului, doar fizică, dar nu vă veți simți singuri atunci când muriți, însă veți lăsa în urma voastră amărăciune, adică singurătate.
Dar destul cu lucrurile sadice, să trecem la lucrurile normale. Nu-i așa că vi s-a-ntâmplat să îi priviți de sus pe ceilalți, și să realizați cât de “mici” sunt? Și mie, și vouă, sigur vi s-a-ntâmplat. Dar când toată lumea a căzut în ochii voștri, voi vă veți scufunda odată cu ei.
Precum mulți, oglinda nu îți este prieten, îți arată forma ta, dar te înșală la conținut. Chiar dacă e cu 2 fețe, una este inutilă. De fapt, oglinda are doar o față, niciodată nu vei putea să treci pe partea cealaltă, deoarece, atunci când vei călca pe suprafața sa lucioasă, imaginea ta se va reflecta doar spre tine, niciodată nu te vei uita la altcineva atunci când privești o oglindă, decât poate la îngerul din tine. Niciodată altul nu te va putea privi din spatele unei oglinzi, decât poate răul din tine.
Ei, eu mi-am făcut doar treaba, poate că nu v-am convins ce este viața, dar cineva o s-o facă, iar atunci veți realiza cât de importante sunt spusele mele. Dar eu o nu o să trec peste viață, o să trăiesc viața zi de zi, fără să pierd nicio clipă, vă sfătuiesc să faceți și voi la fel.
” La vie est belle.”

De NETCU Alexia