Scrisoare de pe alt tărâm

Dragă, Daniel

Înainte de toate, vreau să-ţi spun un lucru care te va face să înţelegi cine sunt şi care te va ajuta în luarea deciziei dacă această scrisoare lungă merită a fi citită : sunt o fantomă. Da. Deja ţi-ai făcut o impresie. Pot să jur că primul lucru care ţi-a trecut prin minte când ai citit cuvântul „fantomă”, a fost vreo posibilă cacealma facută de vreunul dintre colegii tăi de facultate. Dar , Daniel, să ştii că nu este aşa. De mult te urmăresc. Ca să-ţi demonstrez că scrisoarea nu este nicio glumă, îţi voi spune ceva ce numai tu ştii. Carla, fata nou venită la facultatea de jurnalism, îţi face inima să bată cu putere. Numai cât îi simţi mirosul parfumului în aer, părul ţi se ridică pe mâini, iar pe şira spinării simţi un curent ciudat. Eşti îndrăgostit de ea. Ei, ce zici? Acum sunt sigură că nu te mai îndoieşti de mine. Lăsând toate astea la o parte, am observat că ţie-ţi place să faci ceea ce şi eu,când trăiam, îmi plăcea să fac, şi anume să scrii. Daniel, tu ai putea fi un scriitor foarte bun. Talent ai, de asta să nu te îndoieşti niciodată, însă ceea ce-ţi lipseşte ţie sunt încrederea, voinţa şi, poate cea mai importantă decât toate, dorinţa arzătoare. Cam acestea ar fi ingredientele care te-ar putea transforma în ceea ce-ţi doreşti să fi : un scriitor. Acum, Daniel, să nu te superi pe mine, dar dacă tot sunt fantomă şi am nenumărate posibilităţi de deplasare, am intrat de vreo câteva ori în mintea ta. Ţi-am văzut cele mai ascunse secrete şi cele mai fierbinţi dorinţe; dar să nu te sperii, la urma urmei, ce rău ţi-aş putea face eu ţie? Simplu : nici unul.  Întorcându-mă la ce ziceam despre cariera de scriitor, am văzut cum te imaginezi stând într-o librărie, înconjurat de  cărţi, îmbătat de mirosul hârtiei ;te-am văzut cum îţi imaginezi că pe unul din rafturi odihnesc mai multe volume ce-ţi poartă numele. Am încercat să le desluşesc titlurile , dar nu puteam. Atunci mi-am dat seama că motivul pentru care nu le pot citi eşti tu, Daniel. Nici tu nu ştii cum se vor numi cărţile pe care le vei scrie. Tot ce ştii este că ele vor exista, vor fi scrise. Într-un alt vis de-al tău, te-am văzut îmbrăcat frumos, în costum, frumos tuns , cu puţină barbă. Nu am înţeles prea bine, dar părea să fi la o petrecere, un fel de eveniment. Stăteai singur la o masă, printre ultimele, şi-l priveai pe amfitrion, un tip gras, care folosea doar cuvinte pompoase la adresa cărţilor tale. La un moment dat îţi strigă numele; tu te ridici, îţi aşezi cravata şi le zâmbeşti tuturor celor care-şi întorc privirea spre tine. Încep aplauzele. În drum spre podium, închizi ochii şi asculţi acea muzică, „muzica victoriei”,îţi spui tu. Te urci pe podium, strângi mâna tipului gras, după care acesta se retrage şi te lasă să spui câteva cuvinte celor prezenţi. Te-am văzut de multe ori compunându-ţi acest discurs , dar niciodată nu era suficient de bun . Cel mai frumos, după părerea mea, a fost cel care ţi l-ai creat în minte când erai beat. Parcă fusese ziua unui prieten de-al tău şi v-aţi îmbătat cu toţii. Ceilalţi vorbeau despre filme, femei şi fotbal , dar tu, tu Daniel, compuneai în minte textul cel mai bun posibil, vrednic de a fi rostit în faţa miilor de cititori care te-ar putea iubi. Nu mi l-am notat nicăieri, deşi mi-aş fi dorit s-o fac. Totuşi, îmi amintesc destul de bine şi, în dorinţa de a ţi-l reaminti, îl voi reproduce cât mai fidel :

Bună seara ,dragi cititori. Aşa cum bine spunea şi crainicul nostru, numele meu este Daniel. Sunt, sau cel puţin asta cred că sunt, dar din moment ce v-am păcălit pe toţi înseamnă că întradevăr sunt scriitor (se aud râsete, eşti un tip amuzant Daniel) . De unde a început această călătorie în lumea ficţiunii ? Nu mă întrebaţi, nu ştiu. Pur şi simplu am avut parte de unele evenimente care mi-au marcat existenţa, care m-au făcut să înţeleg că lumea nu funcţionează după regulile mele, ea îşi urmează cursul liniştit, urmând calea hazardului. Nu sunt primul şi, probabil, nu voi fi nici ultimul care va spune asta. Dulcii colţi ai vanităţii, pe care această meserie îi presupune, şi-au înfipt deja colţii în carnea mea moale, simt veninul împrăştiindu-mi-se în tot trupul, dar încerc să-mi menţin sănătatea, folosind ca antidot mici doze de umilinţă. Parabola asta nu am plăsmuit-o eu acum , nu sunt chiar atat de bun, cu siguranţă că am auzit-o pe undeva.

   Cam atât îmi amintesc. Foarte frumos, Daniel. Ştii ce mi-aş fi dorit, sincer? Ca la masa aceea la care stai singur să fie o femeie, iubita ta. Mi-aş fi dorit ca acea femeie să fiu eu, Daniel. Mă trec fiorii doar imaginându-mă : aplaud, îmi dau lacrimile, tu te întorci la masă sub o ploaie de urale, mă strângi în braţe şi mă săruţi. Sunt mândră de tine, Daniel. Foarte mândră. Dar amândoi ştim că acest lucru nu este posibil. Facem parte din două lumi diferite, iar singurul lucru care ne leagă este această bucată de hârtie. Doar prin ea mă poţi descoperi, poţi afla cine şi ce sunt.

Numele meu este Beatris, sau mai bine zis a fost. M-am născut într-un loc foarte îndepărtat de cel în care te afli tu, acum. Familia în care am crescut mi-a oferit ceea ce toţi copiii îşi doresc : dragoste şi protecţie. Pe lângă acestea, tatăl meu, un moşier bogat şi puternic, îmi cumpăra orice-mi doream şi-mi îndeplinea orice capriciu. Nu am dus lipsă de nimic. Cu toate că au murit de mult, cu mult înaintea mea, tot nu am reuşit să-i întâlnesc şi să le mulţumesc pentru tot ceea ce mi-au oferit în scurta viaţă de pe pământ. Da , Daniel , este trist. Să ştii că, după moarte, lucrurile sunt foarte diferite de cum suntem noi învăţaţi că sunt , sau după felul în care ne imaginăm. Nu te întâlneşti cu cei dragi, nu vine nici un înger înaripat care să te ducă pe cine ştie ce tărâm minunat şi nici vreun demon care să te tortureze. Ceea ce se întâmplă este total diferit. Te trezeşti în aceeaşi lume în care ai trăit. Vezi oamenii care trec pe lângă tine , dar care nu te văd. Vezi natura, blocurile, maşinile . Vezi totul. Vezi totul, dar nu poţi atinge nimic. Eu am ajuns la concluzia că moartea nu este vreun fel de pedeapsă, ci este o modalitate de a medita asupra lucrurilor rele pe care le-ai făcut, asupra faptelor. Eu , Daniel, am fost o fată foarte frumoasă. Nu mă laud.  Îmi pare rău că toate pozele mele au fost arse după moartea mea, altfel te-aş fi îndrumat spre ele . Mereu aveam pretendenţi, soseau la uşa mea , iar dacă reuşeau să treacă de chestionările părinţilor, ajungeau la mine. Am vorbit cu foarte mulţi bărbaţi. Nu mă înţelege greşit, până la moarte am fost fecioară. Tot ce făceam era să discut cu ei. Mereu am fost fascinată de felul în care voi, bărbaţii, gândiţi şi vorbiţi. Pe unul dintre aceşti bărbaţi îl chema, ca şi pe tine , Daniel ; şi ca să înţelegi de ce am hotărât să-ţi scriu şi el, ca şi tine, era scriitor. Prin unele biblioteci încă i se mai pot găsi operele. Acest bărbat m-a iubit enorm. Îmi scria zilnic şi-mi compunea cele mai minunate poezii. Modul în care mi le trimitea era, de asemenea , aparte : le lega cu cea mai frumoasă fundă, le parfuma, le băga într-o sticlă pe care o sigila, apoi îi dădea drumul pe un râu, care trecea prin faţa casei mele. Tot ce făceam eu era să privesc de la fereastra camerei mele vreun punct roşu pe apa rece şi cenuşie. Când apărea, coboram repede, alergam dea-lungul apei şi, cu un băţ improvizat, trăgeam sticla la mal. Era minunat. Acum, în zilele tale, aşa ceva nu se mai practică; voi vorbiţi în faţa acelei maşinării cu ecran luminos. Dar crede-mă, Daniel, scrisorile erau cel mai minunat lucru. În pofida tuturor acestor lucruri, eu nu-l iubeam. La scrisori îi răspundeam vag, evitam cu dârzenie orice posibilă întâlnire cu el. Nu am înţeles niciodată de ce, nici acum nu înţeleg; şi probabil că până nu voi înţelege, nu-mi voi găsi liniştea. Nu vreau să mă întind , aşa că-ţi voi spune pe scurt ce s-a întâmplat apoi; a sosit războiul, sute de mii de oameni au murit printre care, evident , mă număram şi eu. De moartea lui Daniel am aflat târziu, pe când umblam năucă, în noua mea formă, pe străzile oraşului. Primarul tocmai tăia panglica unui monument ridicat în memoria soldaţilor ucişi. Acolo i-am citit numele. Şaptezeci şi trei de ani am stat pe treapta acelui monument, ce se ridica parcă spre cer. M-am gândit că poate sufletul lui va veni aici. Că-l voi întâlni şi că, nereuşind să-l bucur în lumea vie, limitată, voi reuşi în cea moartă şi infinită. Dar nu a fost aşa.

Apoi te-am întâlnit pe tine , Daniel. Ţi-am observat ochii negri şi speriaţi. Faţa tristă şi aerul melancolic. Am ştiut pe loc. În acea clipă , am fost convinsă că în hazardul universului trebuie, dar trebuie, să existe o ordine. Când am aflat că te cheamă tot Daniel şi că visul tău cel mai mare este acela de a fi scriitor, pentru mine nu au mai existat îndoieli. Am ştut că tu eşti. Tu eşti Daniel al meu. Ce mult îmi doresc să te ating , Daniel. În fiecare seară, în timp ce dormi, cobor deasupra ta şi respir aerul pe care tu-l expiri.

Întorcându-mă la fata de care ştiu că-ţi place, îţi voi da un sfat, Daniel.  Este simplu : iubeşte-o. Şi, dacă vreodată îţi vei aminti de scrioarea aceasta, ferecă în sufletul iubitei tale, un germene al sufletului meu. Daniel, nu mă lăsa să mor.

Ginghina Laurentiu Daniel


Elev
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Scrisoare de pe alt tărâm, 8.0 out of 10 based on 4 ratings