Doua Luni

Prin geamurile murdare ,aproape opace ,Victor privea la cortegiul trist de oameni şi ambulanţe din curtea spitalului.Maşinile cu sirene şi lumini stridente,soseau aproape fără oprire.Probabil vreun accident…Nefericiţii… Apoi brusc îşi aduse aminte,de motivul ce-l adusese în această dimineaţă de luni ,aici .Şi iarăşi se sprijini de zid,  într-un început de leşin.

Era adevărat că nu-şi mai făcuse vreo analiză de foarte mult timp, dar se ştia un om sănătos.La patruzeci de ani ce motiv ar fi avut să se îndoiască?

Verdictul medicului ,necruţător ,îl auzise ca un ţipăt într-o biserică pustie .I se părea un vis urât ,scăldat în bezna nopţii, ce avea să se sfârşească  odată cu albul dimineţii,trezindu-se speriat şi năduşit .

Cancer în fază terminală.Doar două luni de trăit.Mâna păroasă a doctorului, aşezată convenţional pe spatele crispat…

-Trebuie să acceptaţi realitatea şi să nu vă lăsaţi doborât.Bucuraţi-vă din plin de viaţă…Nimic nu e veşnic,iar sfârşitul face parte din lume. Puteţi rămâne în cabinet cât doriţi şi dacă vă pot ajuta cu ceva, sau aveţi întrebări,oricând vă… Mai departe nu mai auzise decât un ţiuit ,de parcă zeci de mii de greieri i se stabiliseră definitiv în craniu şi cântau îndrăcit ,agăţaţi de neuroni.Nu-şi mai amintea cum ajunsese aici.

-Domnule, sunteţi bine ?Vă pot ajuta ?Un glas fără corp.Acum începe să vadă ceva…O asistentă în halat alb.

-Nu,nu mă mai poate ajuta nimeni pe mine.

Acum a ajuns acasă… Dar urmează întrebări .Ce va spune? Nevasta, copilul,îl privesc cu feţele îngrijorate,el îl mângâie pe copil, îl linişteşte,apoi singur cu Ioana, unul lângă altul, pe canapeaua verde din sufragerie,se uită înlemniţi la bucata de hârtie,pe care se lungeşte un scris şi mai jos o parafă .Ioana nu se mai poate stăpâni şi izbucneşte  într-un plâns nesfârşit, îl îmbrăţişează ,lacrimile ei  îi cad pe gulerul tare al cămăşii. Poate că un plâns sănătos ,măcar atât să mai aibă sănătos,l-ar ajuta şi pe el să accepte,să se resemneze.Cum poate spune adio unei familii,unei vieţi fericite până acum câteva ore?

Lacrimile nu vor să vină. ”Bucuraţi-vă din plin de viaţă”,cuvintele doctorului îi răsar în amintire.Da,şi să trăiesc fiecare zi ca şi cum ar fi ultima.Până  acum, nu se gândise aproape niciodată, că viaţa poate fi un dar atât de preţios şi de neânlocuit.

Niciodată nu ştiuse să aprecieze şi să se bucure de lucrurile simple ,iar faptul că putea exista şi respira în lume, i se părea cel mai firesc lucru cu putinţă.Ar vrea acum, să atingă şi să cuprindă cu toată fiinţa întregul univers.Un apus de soare ,un răsărit, mirosul ploii într-o vară  fierbinte, un câmp înflorit…Ce lucruri minunate,pe lângă care trecea veşnic nepăsător.

Noaptea, gândurile ce-i înotau prin creier,nu-l lăsară să închidă un ochi.Câte lucruri ar fi putut să facă şi câte locuri de văzut.O lume atât de mare ,iar el nu ştiuse decât drumul către serviciul zilnic,o bere cu prietenii şi apartamentul de la etajul patru din “pitorescul” cartier muncitoresc.

Viaţa trecuse şi îl luase şi pe el odată cu ea ,pasager într-o nepăsare continuă,fericirea însemnând să pipăie o sticlă de bere ,să urle pe un stadion ,sau să se holbeze concentrat  în faţa televizorului, la jocul echipei favorite.

Pe hol ,ceasul de pe perete ,bate sacadat timpul ce i-a mai rămas de trăit.

Din întunericul noptii ,o umbră se desprinde şi simte cum suflarea rece îi atinge faţa, apoi i se strecoară ca un şarpe în întreg corpul.Carnea i se desprinde de trup precum frunzele îmbătrânite de toamnă,iar din oglindă,îl priveşte un schelet, ce-l cheamă mişcând din oasele lungi, cu falange ascuţite .Se apropie de el şi încearcă să-l apuce de braţ.L-a prins…Nu mai poate respira…Nu,nu pe el…

Sare din pat tremurând.Patru dimineaţa.Ce coşmar…Ioana doarme profund, n-a simţit nimic.O priveşte cu un amestec de tandreţe,amărăciune şi tristeţe.Peste două luni,n-o s-o mai vadă niciodată.Poate pe lumea cealaltă…Apoi tristeţea i se transformă în ură,o ură strigată în el. De ce tocmai lui?De ce viaţa îl lovise atât de rău şi îi smulgea existenţa cu atâta brutalitate?Se considera un om bun…Nu făcuse rău nimănui,avea o familie frumoasă, care încă avea nevoie de el,îşi iubea mult copilul..Se întinse la loc în pat şi cu ochii deschişi asteptă dimineaţa .

A doua zi,se plimba fără rost,pe străduţe necunoscute până atunci. În arşiţa după-amiezii de iulie,trântit pe asfalt ,un cerşetor cu voce dogită îi ceru niste bani.

-Norocosule!Nici nu ştii cât eşti de norocos,îi aruncă cuvintele,traversând pe celălalt trotuar.Omul îl privea halucinat,rămas cu o mână întinsă în aer.

La un colţ de stradă ,o firmă cu litere roşii a unei agenţii de turism…Se opri.Prin sticla geamului, dintr-un mare afiş, răsărea o insulă în mijlocul oceanului, palmieri şi doi îndrăgostiţi  admirând un apus de foc stins de valuri .Mai jos se putea citi:Bahamas,o destinaţie de vis,preţuri pornind de la 300 de euro de persoană.Se văzu pentru o clipă,întins pe nisipul fin, în umbra unui palmier, aşteptîndu-şi propriul apus.Apoi,înaintând gol prin valuri şi dispărând pentru totdeauna în cavoul de apă.

Ce ciudăţenie…Niciodată nu-şi simţise o înclinaţie specială către visare,către poezie.Iar acum se transformase în poet, simţind şi transformând lumea în metafore.

De ce nu ar putea măcar acum ,când sfârşitul e atât de aproape,să soarbă ultima picătură de viaţă.În altă ţară ,nu fusese niciodată, iar la o asfel de excursie ,nici nu îndrăznise să viseze măcar.De ce nu ? Ce mai avea de pierdut? Totul i se pare atât de uşor ,trebuie doar să-şi aleagă propiul paradis ,unde va trăi veşnic.Dar biletul de intrare ,costă mult prea mult. De unde să ia atâţia bani?La cine să se împrumute? Nimeni nu i-ar fi dat o asemenea sumă.Poate doar…Hotărât,se îndreptă către o bancă.Ar putea lua un credit.

Prin mulţimea de oameni ce se scurge topită de arşiţa verii ,pe trotuarele încinse,un bărbat ţinând în mână trei bilete lucioase de călătorie, se strecoară grăbit către casă.

Ioana îl priveşte mai mult îngrijorată decât fericită,când o anunţă că peste trei zile,vor pleca în Bahamas împreună cu copiii.De unde a luat atâţia bani?El o sărută şi o linişteşte cu o îmbrăţişare…

A fost o excursie  întocmai ca un vis, un vis frumos din care nu s-a mai trezit în cele zece zile .

Ce locuri superbe ,ce peisaje…Prin cerul transparent ,în care se reflectă oceanul ,îl poate vedea pe Dumnezeu,privind spre ei cu chipul blând de icoană ,mângâind cu mâini sfinte, norii pufoşi .Apusul  ce coboară în ape, apoi noaptea presărând praf de stele. Hamacul dintre palmieri ,unde şopteau până spre dimineaţă…

Dar vacanţa se terminase şi ajuns acasă, în oraşul sufocat şi prăfuit ,fu aruncat din paradis în iad.

O săptămână mai târziu, într-o dimineaţă, după o noapte nedormită  în care aceleaşi întrebări chinuitoare, îi biciuiseră fără încetare creierul obosit , telefonul din cameră, sună de câteva ori…Era de la spital…fusese o încurcătură absolut regretabilă cu analizele,îşi cer încă o dată scuze ,era perfect sănătos.

Atunci, cu ochii holbaţi şi roşii de strigoi ,izbucni brusc într-un râs dement,fără să-i pese de copilul şi nevasta ce-l priveau speriaţi.

De  Marius D.Concita

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (55 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +55 (from 57 votes)
Doua Luni, 9.5 out of 10 based on 55 ratings
  • Andrei

    Mi-a plăcut cum ai creionat tabloul omului disperat.Da are dreptate Alina P,(dacă ar mai învăţa să scrie corect gramatical)este o povestire trimisă pe un ecran.Aşa si trebuie,să vezi cu ochii minţii,în timp ce parcurgi rândurile scrise.Acesta este adevăratul talent!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Alina P.

    Ma impresionat povestea. Frumos modul de exprimare. Singurul meu reprosi este ca am avut senzatia ca ma uit la descrierea actiunii care se deruleaza in fata ta ca un film. Si tu doar incerci sa ne descrii ce se intampla. Poate pe viitor incerci sa abordezi o exprimare mai personala, mai directa care sa faca din noi cititorii participanti nu doar privitori alaturi de tine …. Sper sa intelegi ceea ce am vrut sa spun. O zi frumoasa si spor la scris pentru ca din punctul meu de vedere merita sa o faci. 🙂

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Iurie

    Trebuie să acceptaţi realitatea şi să nu vă lăsaţi doborât.Bucuraţi-vă din plin de viaţă…Nimic nu e veşnic,iar sfârşitul face parte din lume.
    —–
    Scris ai expresiv,expansiv… asemenea cuvintele unui adevărat doctor ce se stăruie să-i liniştească raţiunea pacientului său.

    Mai denotă scrieri de ale tale doresc să le mai văd… eşti bravo!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Marius D.Concita

      Mulţumesc pentru aprecieri! Cu stimă,Marius.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Emil

    O scriere foarte buna! Un talent adevarat! Mai publica domnule sa mai citim si noi ceva bun!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Marius D.Concita

      Mulţumesc tuturor! Luna viitoare voi avea o nouă postare. Cu stimă,Marius.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Dana

    Un subiect interesant,o schită curată şi reuşită.Mi-a placut foarte mult!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)