Tunelul dintre Lumi

“Timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample in acelasi timp”

-Albert Einstein

Era vineri seara. De astazi Alesia intrase in vacanta de vara si, ca de obicei, seara sarea in pat si isi numara sariturile. Cand a ajuns la cincizeci si unu, a auzit pasii mamei pe scari, s-a bagat repede in pat si s-a invelit. Il lua si pe Boris, ursuletul de plus, care era aruncat sub pat, il inveli si il intreba daca vrea sa-i citeasca o poveste.

………………………………………………………………………………………………………………….

Si uite asa, a intrat Uitarea in povestea ‘Padurea indepartata’.
Nu la ora 12 fix noaptea, cand a batut clopotul, pentru ca uitase de ce bate clopotul. Si-a adus aminte putin mai tarziu si a intrat, a inconjurat padurea de doua ori, si din parul ei roz se raspandeau stropi de roua uitarii, din rochia de aburi se ridicau aburii uitarii, doar din pantofii de vant nu se raspandea nimic, pentru ca si-i uitase sub fotoliul de bomboane. Cand sa inconjoare padurea a treia oara, a uitat de ce se afla acolo si s-a intors in povestea ei. Acesta a fost norocul Padurii indepartate: ca Uitarea si-a uitat pantofii de vant, din care se raspandea ceata groasa a uitarii, si ca a inconjurat padurea doar de doua ori, caci altfel toata padurea si tot ce se afla in ea, ar fi uitat absolut tot. Asa, au uitat doar pe jumatate.
…………………………………………………………………………………………………………………..

Spiridusul isi impodobea acum casuta cu anotimpuri adevarate: intr-un colt al camerei a facut o primavara vesela pentru ca era verde si calduta, si ca avea ghiocei dar si flori de Mai si iarba plina de roua ; intr-un alt colt, a facut o vara bucuroasa pentru ca era aurie si fierbinte si ca avea spice de grau, si o plaja cu nisip auriu si scoici sidefii aduse de valurile marii, pe care se legana si un vaporas; in alt treilea colt al camerei, a facut o toamna care era un pic bucuroasa, un pic trista si-un pic obosita fiindca avea culori blande si copaci cu frunze de toate culorile, mangaiate de picaturi de ploaie; iar in alt patrulea colt al camerei, a facut o iarna fericita, linistita si multumita pentru ca era geroasa si ca avea un omulet de zapada simpatic pe care ningea si o sanie plina de cadouri trasa de doi reni.
Bob a lucrat pana seara tarziu la crearea anotimpurilor, apoi s-a imbracat foarte frumos, cu “Costumul Rosu de Ziua Mea”, asa scria si pe costum, si s-a incaltat cu “Pantofii Rosii tot de ziua mea”, asa cum scria si pe pantofi.
Si-a prins si o frunza de artar la buzunarul hainei, ,,ca sa fiu asortat si elegant” si a pudrat-o cu praf auriu de stele. Apoi a inceput sa cante, ca sa umple casa de Veselie si casa s-a umplut pe loc cu Veselie. De-abia atunci au inceput sa-i vina oaspetii.
…………………………………………………………………………………………………………………..

…“A fost asa un cutremur mare”, continua Pit, “ca se auzea pamantul vuind, parca un vant urias fusese inlantuit in strafundurile pamantului si acum isi rupsese lanturile si vroia sa iasa la suprafata, crapand pamantul. Si ori pe unde calcai, pamantul se crapa, si ingropa oameni, animale si case. Eu eram atunci in pestera cu Sen,” zise Pit “si valurile erau asa de mari ca ajunsesera pana la noi. Atunci Sen a zis sa ne cataram pe varful stancilor fiindca pamantul e tare suparat si ne va zdruncina rau.”
“Si Jack”, zise speriata Alesia, “Jack a murit?”
Pit tusi putin si continua:
“Cand Jack a ajuns la poarta si pamantul a inceput sa se cutremure, a alergat inapoi spre casa familiei Richbe, dar cand a ajuns la usa, hornul s-a rasturnat si peretii au inceput sa se crape iar cand Jack a intrat in casa, candelabrul din salon s-a prabusit. Doamna Richbe a strigat: “Don, copilul meu.” Don vroia sa coboare pe scari spre parintii lui. Domnul. Richbe a strigat:
“Don, ramai pe loc, nu te misca,” dar Don a alergat pe scari si atunci scarile de lemn s-au prabusit, parca inghitindu-l pe baietel. Atunci pamantul s-a linistit si parintii lui Don si-au strigat copilul disperati, dar Don nu le-a mai putut raspunde. Au reusit cu greu sa-l scoata de sub daramaturi si l-au asezat pe pat. Copilul era plin de sange si de-abia mai respira. Doamna Richbe l-a luat de mana si a inceput sa planga, rugandu-se. Domnul Richbe ingenunchiase si se ruga cu voce tare:
“Doamne, nu-mi lua copilul, te rog Doamne, stiu ca sunt rau, dar nu ma pedepsi asa de tare”.
…………………………………………………………………………………………………………………..

“Repede, urcati-va repede, zise tata si pornira cu viteza”.
Chiar atunci erau Stirile de la ora 11.
“Cum sa fie 11? Noi am plecat de acasa la 9, ne-am intors si din drum, si de la Brytvil la Laitvil faceam de obicei 3 ore, deci acum ar trebui sa fie trecut de ora 1”, zise mama.
“In dimineata aceasta, 23 august 2007, a avut loc loc un fenomen inexplicabil”, se anunta la stiri. “La iesirea din Brytvil, in plina panta, unui camion i s-au defectat franele si in momentul cand era sa loveasca masina din fata, aceasta s-a facut nevazuta iar camionul s-a oprit inexplicabil dupa cativa metri. Soferul camionului a declarat ca a vazut o lumina violet si nu-si poate explica absolut nimic”: ,,Stiu doar ca nu mai puteam sa franez si deodata, masina s-a oprit, fara ca eu sa fac nimic. Lumina aceea violet m-a salvat”, a spus soferul care se numeste Ted Laky, are 50 de ani si locuieste in Laitvil. “Nu stiu ce a fost, dar orice ar fi fost, ii multumesc”, a mai adaugat el.”
…………………………………………………………………………………………………………………..

‘Curgatorile’ erau locul preferat al fetitelor. Natura construise aici o priveliste nemaipomenit de frumoasa, cu izvoare care curgeau de pe stancile ce strajuiau o parte a paraului. In locul acela, albia paraului era foarte larga, si se putea chiar si inota putin iar curgerea izvoarelor de pe stanci in parau era “armonie de sunet si culoare”, asa cum a zis odata Joe, un prieten al tatalui lui Lea, arhitect, care era si poet si vorbea foarte ciudat si scria poezii pe malul paraului cand venea in vizita la familia True.
La vreo trei kilometri mai jos, paraul se varsa in raul Lait, pe care, cu multi ani in urma se putea naviga, dar de vreo cincizeci de ani, de cand se formasera trei cascade, navgatia a fost interzisa.
O multime de oameni care s-au aventurat totusi pe rau in caiace, plute, barci sau catarafte s-au rasturnat la cea de-a treia cascada, cea mai periculoasa, numita Rasturnata. Unii chiar s-au si inecat, nesocotind interdictia de navigare si batranii din Laitvil spuneau ca trebuie sa fii un om tare bun si cu credinta sa treci de aceasta cascada.
………………………………………………………………………………………………

Erik nu se gandise ca daca ar urca dealul, ar scurta drumul cu jumatate, asa ca se opri din drum. Zabovi cateva minute, uitandu-se spre pomii frumosi si incepu sa urce dealul de pe care se vedea deja casa lui. Ajuns in dreptul pomilor, se opri din nou. Parca se simtea obosit si se aseza la umbra unui pom sa se odihneasca. Crengile pomului erau incarcate cu fructe rosii, stralucitoare si … foarte atragatoare. Parca i-ar fi spus omului:
„Hai, indrazneste, intinde mana si culege-ne. Nu vezi cat suntem de frumoase si rosii …”
Dar Eric incerca sa-si alunge acest gand din minte, desi ochii ii ramasesera atintiti la fructe. Si in momentul acela, un fruct cazu chiar langa mana lui, parca i s-ar fi oferit. Eric il ridica, il privi cu nesat, se uita in jur sa nu-l vada cineva si apoi … musca din el cu o pofta nemaivazuta. Fructul era foarte gustos, dulce-acrisor, doar ca, dupa ce a inghitit, a simtit in gura o usoara amareala si o lacrima i s-a prelins incetisor pe obrazul innegrit de soare, apoi inca una si inca una si sufletul lui deveni amar si ingreunat si parca i se desparti in doua. Cu o parte vedea binele si cu una raul. Acum avu prima parere de rau din viata lui si se simti nefericit. A aruncat fructul cu ura cat colo si a plecat mai departe spre casa, abia tarandu-si picioarele.
…………………………………………………………………………………………………………………..

“Unde-i mult curaj, trebuie sa fie si-un pic de nebunie”, zise un domn mai in varsta cu o sapca alba si-un baston foarte elegant. “Nu mai e ca pe vremea noastra …”
Bunica Mary s-a intors incruntata spre domnul cu sapca alba si i-a replicat taios: “Poate ca e riscant ce face copilul asta, dar cand aud ca nu mai e ca pe vremea noastra, imi vine sa … imi vine sa-ti zic ceva domnule, dar uite ca ma abtin”.
O lua pe Marusia de mana si o trase de langa domnul cu sapca alba.
“Sa mergem mai incolo, fetelor”, zise ea, “de-aici nu se vede foarte bine”.
Tanarul ajunse la prima cascada, care nu avea mai mult de sase metri inaltime si torentul de apa avea o albie relativ mare. Cand caiacul ajunse in varful cascadei, oamenii ii strigara tanarului cuvinte de incurajare, altii isi acoperisera ochii si urechile de emotie, iar cateva doamne mai in varsta se inchinau si se rugau.

De Ruxandra Zichil

Descarca intreaga creatie  ->->-> Tunelul dintre lumi <-<-<-

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
Tunelul dintre Lumi, 9.0 out of 10 based on 1 rating