Albastrul din albastru

Lui Mihai Mărgineanu

Dă, Doamne, să mă calce un submarin albastru,
să-mi taie carnea-n două şi rânjetul în şase,
în nouă nemurirea când s-o târî pe strasse
molatică şi curvă plătită cu-n piastru,
să-mi intre peştii-n vise şi visele în oase
şi oasele în trupul de împrumut, din paie,
purtat până la mine de un dricar, să-mi taie,
să-mi taie submarinul plutirile borţoase,
târâşul să-mi rămână întreg, să-mi prisosească,
cohortele de gânduri să latre răguşite
în limba lui Cervantes la stelele smintite,
printre meduze flasce bodegile să crească
cu spirt din ţâţe sterpe îngeri din alabastru,
iar marea-nvârtoşată, fierbinte ca o supă
să-mi măture neurma, să-mi sfârtece, să-mi rupă,
să-mi taie submarinul albastrul din albastru.

De Mihail Soare