Eu chiar sunt toţi oamenii

Eu sunt toţi oamenii din toate timpurile şi din toate ţările
din toate caleştile şi din toate gările
aşadar sunt un fel de personaj colectiv
botezat fără vrere cu-n prenume fictiv
când vorbesc, vorbesc îngereşte şi-n cor
despre naufragii, despre nimic, despre dor
şi tropotesc asemenea unei armate uriaşe
mărşăluind prin cetăţi, prin livezi, prin oraşe
de aceea îmi e şi aşa de greu să mă ascund
chiar dacă mă prefac deseori şi mă cufund
în lanul de gânduri, lăsându-mi afară ca un steag periscopul
mincinos ca o cutră, miopul
ea îmi spunea mereu cu vocea scăzută
catifelată, tremurătoare, pierdută
„am văzut ochii ăştia într-o minunată litografie
cu miros muced şi acru de prăvălie
era din secolul al şaişpelea
şi am înnebunit de-a binelea”
avea dreptate, erau ai lui Vespucci,
parcă-l aud târşâindu-şi pe covertă papucii
de altfel m-au părăsit toate iubitele văzând cât de mulţi sunt
speriate de moarte, neştiind cât pământ
ar fi trebuit nebuneşte şi câtă vreme să sape
tot pământul, pesemne, de pol la alt pol, să mă-ngroape…

De Mihail Soare

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Eu chiar sunt toţi oamenii, 10.0 out of 10 based on 4 ratings