Proces de conștiință

-Şi asta a fost, domnule judecător. Eu mai mult nu ştiu, pe cuvântul meu de om. N-am ce pierde. Atâta am văzut, atâta v-am spus. Eu dacă pot ajuta legea asta care ea pe mine nu vrea să mă ajute în nici un fel, o fac, ca să arăt că sunt un cetăţean cinstit şi că-mi merit fiecare bănuţ primit de la trecătorii milostivi pentru că, nu-i aşa, fiecare cetăţean reprezintă statul şi dacă unul mă ajută, atunci mă ajută o ţară întreagă. Prin urmare, eu v-am spus tot ce ştiu şi dacă mâine o să ştiu mai multe, fiţi sigur că şi dumneavoastră o să ştiţi, pe cuvântul meu de om.

Vorbeşte prea mult. N-o să-l creadă nici dacă spune adevărul dacă mai continuă cu risipa asta de vorbe, îşi spune Andrei în gând.

Pff, ce idiot! Taci! O să strice totul.

-Domnule judecător, intervine el, cred că este de-ajuns. Martorul nostru este hipertensiv şi, supus unui prea mare stres, ar putea face o criză. Dacă aţi auzit tot ce trebuia de la el, vă rog să îi daţi voie să părăsească sala.

-Dar nu am nicio problemă… se trezeşte cerşetorul.

-Acum. Dar nu ne dorim să aveti cumva una, nu-i aşa? îl întreabă Andrei pe bărbatul neras şi îmbrăcat în hainele lui de sărbătoare despre care el spune că sunt „ţoalele de sărbătoare”, săgetându-l cu o privire plină de înţeles.

Bărbatul amuţi şi îşi lasă privirea spre mâinile spălate însă impregnate de mizeria străzii care se sprijineau de bara de lemn lucios.

-Domnule Balcu, aţi terminat cu martorul acesta?  se adresează judecătorul avocatului care îl interoghează pe cerşetor.

-Consider că este de ajuns, domnule judecător.

Așa, acum trebuie să îmi fac și eu jocul.

-Domnule judecător, am toate analizele medicale pentru a dovedi dezechilibrul mintal al clientului meu.

-Imposibil! Acum aproximativ un an analizele lui demonstrau că este perfect sănătos, cel puțin mintal vorbind, obiectă Balcu.

-Asta pentru că au fost falsificate! Clientul meu are dușmani, bineînțeles. Aceștia au plătit sume mari pentru a-l târî în procese și a-l condamna la închisoare pe viață însă ei nu înțeleg. Omul acesta este bolnav psihic, nu este conștient de faptele pe care le face. Nu poate fi tras la răspundere pentru nimic, domnule judecător. Toate câte a făcut sunt doar o manifestare în mod macabru a bolii lui. Este ca un copil de nevinovat. Nu are control asupra creierului. Boala îl domină ca un drog. Domnule judecător, știți bine că…

-Și ce caută un asemenea om în libertate? se ridică Balcu. De ce nu a fost trimis până acum la un sanatoriu date fiind ”problemele” sale?

Prietene, nu te pui cu cine trebuie.

-Domnule Munteanu, ziceați că aveți dovezi medicale?

-Bineînțeles. Clientul meu nu este în deplinătatea facultăților mintale. Se pare că este ceva ereditar deoarece tatăl său a suferit de schizofrenie în ultimii săi cinci ani de viață. În cazul de față avem parte de o formă a nebuniei cu manifestări ca ale unui psihopat. Se poate spune că este un psihopat, așadar. Acesta trebuie, prin urmare, internat într-un azil și nu supus închisorii.

-După câte a făcut trebuie să plătească! strigă o femeie din spate. Ar trebui omorât în cele mai mari chinuri, nenorocitul!!!

Femeie nebună! Uite de-aia nu conduceți voi lumea, amatoarelor.

-Doamnă, dacă nu vă puteți stăpâni vă invităm afară.

Mereu aceeași replică, domnule judecător.

-Vă rog să lăsați dosarul cu analizele medicale aici, domnule Munteanu, spune judecătorul indicând pupitrul său. Ne vom uita în hârtiile inculpatului, vom lua în seamă toate dovezile aduse de ambele părți, mărturiile depuse și vom reveni cu o decizie peste o oră.

Toată lumea părăsește sala. Andrei și clientul său discută discret pe hol, amândoi manifestând un calm de netulburat, cel din urmă afișând adesea și un zâmbet ușor tâmp. După câteva clipe, Andrei își lasă omul singur și se îndreaptă spre o tânără ce îl întâmpină cu un chip fericit după care îl sărută preț de câteva secunde.

-Ți-am zis să stai acasă.

-Ți-am zis că vreau să fiu lângă tine la fiecare victorie, răspunde ea alintându-se.

-Ei bine, de data asta va fi puțin mai greu dar nu vreau să-mi distrug reputația așa că voi da tot ce am mai bun pentru a-l scoate pe nebunul ăsta din ghearele închisorii. Aș avea nevoie de o minune să câștig de data asta dar dacă nu primesc niciuna o să mă mulțumesc cu munca.

-Se uită destul de ciudat la noi, remarcă ea. Andrei, mă sperie privirea lui. Uită-te și tu! Andrei, chiar mă sperie…

-Stai liniștită, nu-ți poate face nimic. N-ar îndrăzni să se atingă de tine nici nu gândul. Îmi este dator vândut.

-Nu-mi place că aperi un om care a omorât atâtea persoane. E nebun, merită să îl mănânce șobolanii în pușcărie.

-Ei, ei, gata, fetițo.

-Andrei, ce planuri ai? Ce vrei să faci? întreabă ea vizibil iritată.

-Trebuie să mă duc să discut cu ceilalți. Balcu m-a enervat destul de tare azi, dar, mă rog, își face datoria. Vorbim după proces.

O îmbrățișează și o sărută scurt și absent, plecând zâmbindu-i a ”nu-ți face nicio grijă”.

***

Perfect. Încă o amânare. Trag aiurea de timp dar mie îmi convine. Am mai mult timp să-i dovedesc nevinovăția.

-Uite, trebuie să ne consolidăm planul. Dacă vrei să scapi și să fugi în Mexic trebuie neapărat să fii internat la nebuni. E mult mai ușor să fugi de-acolo. Trebuie să demonstrăm că ești nebun. De legat, ai înțeles? Îți recomand să îți pregătești un discurs de psihopat pentru următorul proces pe care să-l spui cu atâta sadism cât n-ai avut în viața ta.

-Domnule Munteanu, v-am pus la dispoziție aproape jumătate de milion de euro. Faceți ce credeți că trebuie cu el astfel încât eu să fiu cât mai departe în scurt timp.

-Da, omule, da. E greu, e foarte greu, dar mi-l fac eu pe Balcu!

-N-o să aveți remușcări că o să lăsați un criminal în libertate? întreabă el ispititor.

-Mă vor ajuta banii să trec peste resetimente, răspunde surâzând Andrei.

-Sunteți un avocat corupt. Din cauza celor ca dumneavoastră cei ca mine ajung idoli.

-Iar tu, spune Andrei cu același surâs vinovat pe față, ești un asasin. Omori oameni de parcă ai omorî niște muște care îți deranjează somnul de dimineață. Nu ai nici un drept să mă critici. Da, sunt avid de bani însă sunt cel mai bun avocat pe care ți-l puteai lua. Chiar pe care și-l poate lua oricine. Ai idee câți mă vor?

-Nu-mi pasă atâta timp cât vă am eu.

Andrei îl privește cu dispreț în timp ce el este privit cu nimic uman de descris.

Cu două zile înaintea înfățișării, intrând în casă, Andrei își strigă vesel iubita:

-Draga mea, hai să mergem în oraș în seara asta. Poimâine e procesul și vreau să mă relaxez puțin.

Văzând că nu răspunde nimeni, începe să caute în toate camerele. Ajungând în bucătărie, încremenește în dreptul ușii.

O baltă de sânge acoperă gresia roșiatică aleasă chiar de ea. Roșul sângelui pălește carminul rece al gresiei. Înaintează respirând sacadat și observă o pereche de picioare palide pe care se scurg firișoare de sânge. Știind deja ce va vedea în continuare, îngenunchiază în lichidul mirositor și, oprindu-și orice proces al rațiunii, nu gura, ci inima lui începe să plângă într-un fel atât de tragic încât ai crede că tot sângele provenea din strigătele lui.

Încercând să ia moarta în brațe parcă pentru a-i transfera ei viața, din gura acesteia cade un bilețel îmbibat de mirosul morții. „Faceți minunea de care ați vorbit sau veți ajunge un Romeo întârziat.”

Enache Lorena-Ella


Elevă
Vaslui
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.8/10 (13 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +8 (from 10 votes)
Proces de conștiință, 9.8 out of 10 based on 13 ratings