Flori albe si libertate

Ioana a fugit din biserică zâmbind, râzând aproape. Spatele ei drept era încadrat de două bucăți albe de voal care fluturau pe umerii ei în bătaia vântului, în curentul produs de mișcarea ei alertă. Micii năsturei ai corsetului, ca niște perluțe ivorii, străluceau în lumina intensă aproape portocalie a apusului soarelui de vară. Cerul era senin, limpede, liniștit. Nu se auzeau nici păsări, nici zumzete de albină. Era pace totală acolo, în locul special pe care îl aleseseră împreună pentru a se căsători, pentru a se uni în fața lui Dumnezeu, a bisericii, a regulilor sociale.

Ioana nu se putea opri. Ținea strâns în mâna stângă buchetul de hortensii iar cu mâna dreaptă strângea chinuit dantelele care ornau cumva crinolina din tafta. La fiecare pas coronița din gypsophila sălta și acele care o prindeau de părul șaten deschis al Ioanei produceau mici dureri, mici înțepături. Tocurile pantofiorilor intrau în nisip, intrau în pământ moale, crestau fire de iarbă și se înverzeau ușor. Invitații doriți au strigat după ea o bună bucată de vreme: Ioana, Ioana, întoarce-te, noi te putem ajuta! Rudele mai în vârstă în schimb șușoteau și spuneau că așa ceva nu s-a mai pomenit. Că Ioana nu a fost de la început o fată cuminte, că Radu, care e așa de bun, s-a pricopsit tocmai cu o pacoste ca ea, care nu știe ce vrea de la viață, care stă și citește cât e ziua de lungă, umple casa cu flori albe și în loc să pună mâna să gătească se zvonește prin neam că se uită la Tom și Jerry și cam râde singură prin casă. Cum a putut să o ia tocmai pe Ioana asta, care a apărut de te miri unde, cu părul ei afurisit și cu rochiile ei roz sau lila, care spune că iubește copiii, dar nu i-a făcut măcar un copil lui Radu, ba mai mult, uite că l-a făcut de râs, l-a părăsit în față la preoții ăia, la neamuri, la toată lumea. Nici nu a apucat popa să le pună pirostriile, nu a mai apucat să se învârtă la Isaia dănțuiește că idepravata a fugit de-acolo. Fără să fi dat vreun semn dinainte, fără să scoată vreun cuvânt. Tanti Aglaia se apropie și ea de grupul „ciripitoarelor” și adaugă noi picanterii situației. Nu ați auzit dragă, că a luat-o de pe străzi? Că nici nu avea unde să stea înainte să îl întâlnească pe el, avea doar un văr prin alianță care o bătea de o învinețea? Ce să aștepți de la așa ființă?

Glasurile „doamnelor” se auzeau din ce în ce mai încet și imaginea lor se micșora pentru că deodată Radu iese și el din biserica mică și goală și pleacă prin spate, pe câmp, spre Ioana. O vede de la distanță, e toată ca un trandafir alb și senzual înveșmântat în dantelă. Zâmbește și el, îl pufnește râsul chiar. A avut curaj nebuna până la urmă. Aleargă și el din ce în ce mai repede, pietricele scrâșnesc sub tălpile pantofilor lucioși, își desface papionul ilar, ăl aruncă lângă un copac și râde și mai larg, râde din suflet. Heiii, Ioana, am reușit iubita! Ea încetinește pașii dar nu se oprește de tot, vrea să fie cât mai departe, vrea să îi lase pe toți să creadă că s-au desparțit, vrea ca toată lumea meschină de azi înainte să îi creadă separați și supărați și astfel să nu mai intervină nimeni în nebunia lor.

Când o ajunge în sfârșit din urmă, îi cuprinde talia cu ambele brațe și îi miroase florile din păr. Îi desface coronița agrafă cu agrafă și se abține să se joace cu șuvițele arămii, știe că nu îi place. Pornesc fericiți, ținându-se de mână. Răsuflă ușurați, au scăpat de toate constrângerile sociale, viața nu se măsoară în momentele pe care ceilalți le așteaptă de la tine, viața ți-o construiești singur. Îți făurești clipă de clipă bucuriile și tristețile. Ioana a citit undeva chiar de curând că oamenii te pot urî dacă ești diferit, dacă nu respecți regulile, dacă ai pe noptieră un borcan cu fluturi albaștri care sunt liberi să plece oricând dar preferă să ființeze prin visele tale și se trezesc la viață de fiecare dată când se stinge veioza. Oamenii te detestă atunci când văd că nu ești la fel ca ei, dar undeva acolo în interior, te invidiază zi de zi, pentru că își dau seama cât ești de special, pentru că și-ar dori și ei să aibă curajul si voința de a trăi altfel.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

În urmă cu trei luni, Ioana ii zisese lui Radu că îl va iubi toată viața cu sau fără acte. El i-a răspuns că și-ar dori totuși o nuntă, dar ea nu i-a putut promite decât jumătate de nuntă deoarece îi era teamă de nunți, de eșec, de libertate furată. Pentru Radu a fost un miracol să o vadă mireasă. Și-au rostit jurăminte fierbinți și mătăsoase undeva lângă un lan de grâu, iar el i-a dăruit un inel cu o piatră neagră în care ea să prindă, să arunce și să ascundă orice rău ar putea apărea în viața lor.

Elena Alexandru


VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Flori albe si libertate, 5.0 out of 10 based on 1 rating