Oameni

Trenul oprise  în Roşiori,iar călătorii coborau acum ,pe capătul de peron înţesat de lume.Printre ei,cu geanta mică de voiaj ţinută strâns într-o mână de frica hoţilor,un bătrânel mic de statură,cu faţa senină, se îndrepta către sala de aşteptare.Tocmai se întorsese dintr-o staţiune de munte,unde petrecuse două săptămâni frumoase,de care acum îşi amintea cu plăcere.Aerul curat şi băile, îi mai alinaseră durerile reumatice ale trupului bătrân,ce îl chinuiseră aproape tot anul.

În sala de aşteptare, lume multă şi o căldură înăbuşitoare, amestecată cu mirosuri de transpiraţie şi parfumuri ieftine.

Se părea  că ziua de august, avea să fie de-a dreptul sufocantă.Ştergându-şi fruntea de transpiraţie,se gândi că e mult prea cald să aştepte aici, următorul tren spre casă şi scoţând din micul bagaj, o pălărie de paie,se îndreptă către parcul din apropierea gării,unde măcar putea respira aer curat.

Găsi o bancă undeva mai la umbră, se aşeză şi se uită la ceas .Mai avea încă două ore de aşteptat .Porni micul aparat de radio din buzunar ,iar acum, privea la băieţeii ce jucau fotbal pe una din alei.Trecu o haită de câini,o femeie ce-şi plimba copilul în cărucior,doi bărbaţi şi nici nu-şi dădu seama cum aţipi…

Îl trezi brusc, glasul unei fete de doisprezece,treisprezece  ani, îmbrăcată într-un tricou şi pantaloni rupţi şi murdari, ce-l ruga să-i dea ceva de mâncare ,sau dacă avea, nişte bani.El o privi cu milă prin lentilele ochelarilor, apoi scoase din bagaj, toată mâncarea lui pentru drum şi i-o dătu.Cu faţa luminată de un zâmbet larg, fetiţa luă punga cu cele două sandwich-uri şi aşezându-se pe bancă, începu să mănânce cu atâta poftă ,de parcă ar fi fost flămândă de luni bune.

Privind-o cu milă şi vorbindu-i cu blândeţe, află că o cheamă Ileana şi că fugise de o vreme de la un centru de plasament, unde colegii o băteau ,iar acum dormea nopţile prin săli de aşteptare şi prin parcuri, neavând pe nimeni.

Bătrânelul ,cu ochii umeziţi de lacrimi şi cuprins de o adâncă tristeţe, se gândi că vieţile lor se puteau asemăna într-un fel…nici el nu mai avea pe nimeni în lume….Se făceau doi ani, de când moartea i-o luase  într-o zi de septembrie ,pe femeia de care fusese nedespărţit, vreme de aproape şaizeci de ani.Iar acum ,fără singura fiinţă la care ţinuse mai mult decât la propria viaţă ,se simţea al nimănui.Copii nu avuseseră niciodată,deşi ce mult şi-ar fi dorit…dar n-a fost să fie…Se gândea,cum o să ajungă acum acasă,deschizând iarăşi uşile camerelor goale, privind apoi ,aceleaşi fotografii îngalbenite de vreme şi amintindu-şi de o altă viaţă, o viaţă în care fusese cu adevărat fericit,pierdută acum pentru totdeauna.

Şi ridicând privirea din pământ ,se uită la copilul de lângă el,care tocmai terminase de mâncat, iar acum se pregătea să plece.Atunci ,lumina unui gând bun, pornit din suflet,îl facu să întrebe cu blândeţe:

-N-ai vrea să ai o casă şi să nu mai dormi prin parcuri?

Fata îl privi la început mirată şi după ce se gândi puţin, îi răspunse fără să ezite :

-Păi da cum să nu vreau, domnu’?Asta e viaţă de câine, nu de om!

-Şi spui că nu ai pe nimeni…aş putea să te iau la mine acasă .Eşti doar  un copil şi nu meriţi să ai viaţa asta chinuită.Vrei să vii cu mine?

 În loc de răspuns, fata căzu în genunchi şi izbucnind în plâns,îi luă mâinile şi i le sărută cu recunoştinţă.

Mişcat de gestul ei, bătrânul se hotărî.O  ridică de jos, o luă de mână şi porniră împreună spre gară.Îi cumpără mâncare şi dulciuri…Pe drum, mai află că fata abandonase şcoala  de când fugise de la centru şi că şi-ar fi dorit mult ,să fi avut părinţi şi să nu fi ajuns niciodată pe străzi, dar că acolo nu mai putea rezista.

După o călătorie de câteva ore ,ajunşi la destinaţie,bătrânul îi prezentă fetei ,ce privea timid şi fericit în jur, noua ei casă.Văzuse camera unde avea să doarmă şi totul părea un vis ,un vis frumos.În primele luni, prin oraşul încă necunoscut, bătrânul o însoţea permanent.Vecinii de bloc,îl priveau cu suspiciune şi se întrebau cu răutate ,ce legătură ar putea fi între el şi fata asta culeasă de pe străzi şi adusă în casă.

Într-o zi, un vecin îi strigă batjocoritor:

-Tataie,ţi-ai tras o nouă gagică…Să mă inviţi la nuntă!

Tare l-au durut vorbele astea,dar nu a zis nimic ,a mers şi şi-a văzut de drum.Se obişnuise deja,cu bârfele şi răutăţile oamenilor.

 Timpul trece repede şi un an a trecut,de când bătrânul uitase de singurătate şi simţea că parcă întinerise şi viaţa nu i se mai părea atât de pustie şi fără sens.Nu sperase  să mai ţină vreodată la cineva ,dar o iubea pe Ileana ,ca pe copilul pe care nu îl avusese niciodată.Îi îndeplinea toate dorinţele,o înscrisese la şcoală ,îi cumpărase haine noi,iar seara o ajuta la teme.

Într-o dimineaţă ,se simţi rău,atât de rău, încât o zi întreagă ,nu se putuse ridica din pat.A doua zi ,fiind mai bine,se hotărî şi merse la notar. N-ar fi putut  lăsa copilul ăsta, din nou pe drumuri.Dacă mâine ar fi închis ochii?

De astăzi era liniştit…acum fata lui avea o casă,nimeni n-ar mai fi aruncat-o iarăşi în stradă.Fusese prin parc ,apoi către prânz,aşteptase fata să se întoarcă de la şcoală…Şi de o lună, o tot aşteaptă şi o caută disperat prin tot oraşul…A dat-o dispărută şi la poliţie.Nimeni nu ştie nimic,nimeni n-a văzut-o.Zilele trec greu,iar nopţile, nu poate închide un ochi.Unde poate fi ?

Într-un târziu a găsit-o ,da,a găsit-o,a venit într-o zi la uşă,cu doi oameni care ziceau că sunt părinţii ei şi că fugise de acasă…

De o săptămână, bătrânul e în închisoare.Fata recunoscuse, obligată de părinţi, că o abuzase cât locuiseră împreună…La scurt timp, se şi mutară în casa bătrânului.

Întins pe patul din celulă,priveşte acum printre gratii,pentru ultima dată.Şi cu mâinile împreunate într-o rugăciune ,sufletul său bun, s-a ridicat la cer ,departe de ticăloşia oamenilor.

De  Marius Concita

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.2/10 (41 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +33 (from 37 votes)
Oameni, 9.2 out of 10 based on 41 ratings
  • Oana

    Omul asta chiar are talent!Bravo!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Rares

    Este cea mai frumoasa povestire citita aici!Multumesc autorului!
    Ar trebui sa aveti un filtru al celor srise pe site,sa citim nu sa ne pierdem timpul!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Un filtru existsa – multumim pentru sugestie vom face in asa fel incat sa fie ceva mai intuitiv

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Sonia

    Exceptionala povestire!Asta-i lumea in care traim,din pacate!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Alexandra

    O super poveste…Aştep cu nerăbdare să treacă luna şi să mai citesc din postările tale.Doresc să ne mai încânţi cu sensibilitatea ta!Ai cumva un blog sau o adresă de facebook?

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Marius D.Concita

      Mulţumesc pentru aprecieri!Adresa mea de facebook este:Serghei Esenin.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Alina P.

    Sper să nu te superi pe mine (îmi place foarte mult cum scrii), dar nu mi-a plăcut finalul.
    Nu faptul că batrânul moare, ci, pentru sfârşitul puţin în coadă de peşte (nu ştiu sigur dacă bătrânul regretă sau nu anul petrecut lângă Ileana). L-ai descris aşa de frumos pe batrân, dar la final, nu i-ai dat dreptul la replică… ai “tăiat” finalul accentuând doar pe latura moralizatoare.
    Mi-ar fi plăcut să le găsesc pe amândouă… dar, asta este doar părerea mea.

    Spor la scris. (mi-a plăcut mai mult decât “două luni”)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Marius D.Concita

      Nu mă supăr pe cititorii mei,ocazie cu care,le mulţumesc că mă citesc!Poţi crede că e un vis…Te las pe tine să alegi!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Andrei

    Domnule,eşti tare…Până la urmă este un vis? Mulţumesc,că te citesc!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Marius D.Concita

      Mulţumesc pentru apreciere!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)