Interviu cu castigatorul lunii iulie

Stimati cititori am placerea sa va anunt ca am primit raspunsurile de la castigatorul lunii iulie, Marius Alexandru. Iata ce a avut de spus autorul operei “Doua luni

-Numele, locul nasterii si data nasterii?

 Concita  Marius Alexandru, Turnu-Măgurele, 15 august 1982

Marius Alexandru

Marius Alexandru

-Cu ce te ocupi?

 Profesor geografie

-Poti sa faci te rog o scurta prezentare a ta?

Sunt un visător ce încearcă să se bucure de lucrurile simple,printre vitrine strălucitoare, reclame luminoase şi oameni conectaţi la priză.

-Te-ai gandit ca o sa castigi?

Nu,în general ca să nu fii dezamăgit nu trebuie să te amăgeşti.Mai  mereu,când am sperat şi mi-am făcut iluzii,realitatea m-a contrazis.

-Cum ai aflat de noi, ce te-a indemnat sa scrii si sa ne trimiti articolul?

 Un prieten v-a găsit pe internet şi mi-a trimis un link.Am intrat pe site,am citit scrierile şi atunci m-am gândit să rămân şi eu o vreme într-un loc care mi-a plăcut,printre oameni speciali.

-Care crezi ca e cel mai tare autor literar din toate timpurile si care e ultima carte citita?

Din toate timpurile şi cu siguranţă şi dincolo de timp,Mircea Eliade.Ultima carte citită,Mărturisiri şi anateme-Emil Cioran.

-Evenimentul/intamplarea care te-a marcat cel mai mult de cand te stii tu?

Faptul că anul trecut,am fost diagnosticat cu o boală incurabilă şi spre deosebire de personajul din povestirea mea,în cazul meu,diagnosticul nu a fost o greşeală.

-Poti sa calatoresti oriunde sau oricand, care ar fi destinatia ideala ?

Mi-ar plăcea să vizitez Parisul şi să mă pierd pe străzi vechi.

-La noi, mai mult ca în alte tari, exista în aceste timpuri, o uimitoare neglijenta spirituala,o lipsa a societatii ca întreg sau a conducatorilor ei? Unde e problema?

Problema vine din trecut.În perioada comunismului,”măreţii conducători”cu patru clase,au excelat,au ridicat la rang de artă,distrugerea şi mutilarea profundă a acestui chinuit popor.Oamenii valoroşi ai trecutului,au fost exterminaţi cu ură în închisorile comuniste,iar odată cu ei,au dispărut strivite sub şenilele buldozerelor,multe dintre frumoasele clădiri ale acelor vremuri,unele dintre ele,adevărate bijuterii arhitecturale.

O lume a marilor eroi,cu oameni curajoşi,patrioţi şi devotaţi ţării,a apus pentru totdeauna,iar istoria este înecată în neputinţa prezentului.Iar România din,prezent e doar o colonie,incendiată de grătarele pe care se prăjesc cefe de porc şi mici,unde forme de viaţă bizare,dansează râzând prosteşte,sărbătorind înmormântarea propriei ţări.

-Avem o noua rubrica pe site se cheama “Casa de cultura”, e ceva pentru noi tinerii sa ne mai aducem aminte niste valori adevarate. Despre ce te-ar interesa sa citesti acolo?

E de apreciat iniţiativa voastră,cu atât mai mult într-o ţară sufocată de pseudo-valori,manele şi multă vulgaritate.

Aş vrea să găsesc în “Casa de cultură”,poveşti despre foştii deţinuţi politici,oameni valoroşi,politicieni,preoţi,scriitori,dar şi oameni simpli ce au fost torturaţi şi umiliţi de torţionarii comunişti,pentru ideile,sentimentele şi credinţa lor.Printre aceşti martiri,s-a numărat şi bunicul meu,ce a fost închis şi torturat timp de opt ani în temniţele comuniste.

-Esti deja celebru, ai vreo vorba de duh sau un indemn pentru fanii tai sau poate o imagine cheie, o metafora care sa iti defineasca stilul?

Cred că un scriitor este cu adevărat talentat,atunci când dincolo de cuvinte,reuşeşte să transmită senzaţii intense,stări şi să-şi emoţioneze cititorii.Dacă expui doar ochilor o poveste şi nu reuşeşti să atingi sufletul,e în zadar.

Iar pentru drăguţii mei fani imaginari,am un singur mesaj:să nu-şi trăiască niciodată viaţa în turmă şi să încerce din răsputeri să fie unici,ca şi existenţa fiecăruia dintre noi în această lume.

-Vrei sa mai adaugi ceva ?

 Vă mulţumesc şi întotdeauna e o bucurie să întâlneşti oameni deosebiţi.

Multumim si noi lui Marius si tuturor participantilor si va asteptam cu noi creatii.

Tu ce parere ai despre Marius si creatia sa “Doua luni” ? Lasa un comentariu si fa-ti parerea auzita.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (18 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +17 (from 17 votes)
Interviu cu castigatorul lunii iulie , 10.0 out of 10 based on 18 ratings
  • Alina P.

    Cuvinte frumoase, triste şi de ” mestecat”
    FELICITĂRI

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Florentina Dalian

    Felicitări, Marius! Textul tău a fost, întra-adevăr bun şi emoţionant. Multă sănătate şi succes în lupta cu boala! Nu există nimic incurabil sau iremediabil. În viaţă, ca şi în literatură, se întâmplă minuni. Doamne ajută!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Andrei

    Da,băiatul acesta merită premiul cu toată lauda.O alegere foarte bună,se vede că situl este condus de oameni valoroşi,anti-KITSCH !

    Citiţi si postarea nouă…Dacă ar găsi finanţare şi un regizor care să-l simtă, cred că ar ieşi de aici un film exceptional.Bravo!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Julieta Dragan

    Bravo.

    Dar, am o intrebare.
    De ce nu ati ales 2 castigatori la sectiunea poezie si proza , ca sa fie mai sincer, cate un castigator la fiecare sectiune. Asa era mai corect.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • In fiecare luna oferim un singur premiu, cantitate si calitatea lucrarilor primite se poate observa usor de orice care are putin timp la dispozitia pentru a parcurge toate lucrarile aferente unei luni.

      Am avut si castigatori participanti care au scris poezii, ce-i drept mai putini dar au fost.

      Poate pe vitor cand vom gasim sponsori vom oferii premii mai multe si mai substantiale. Momentan cartile si materialele promotinala trimise castigatorului in fiecare luna consideram ca sunt ok.

      Nu suntem iluştri critici literari ca să ne permitem a cataloga un text ca literatura bună sau mai puţin bună ci repet, în umila noastra opinie, desemnăm caştigător acel text care ne-a atins, ne-a miscat şi ne-a inspirat cel mai mult.

      Daca mai ai alte nelamuriri acceseaza cu increderea sectiune de intrebari frecvente ( http://citesteasta.ro/intrebari-frecvente/ )

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)