Acidul

Pe fiecare plantă din grădină au aparut  pete după ploaia de ieri. Frunzele sunt hâde, mutilate, grotesc de schingiuite, ca niste oameni bătrâni murdăriţi de trecera timpului.  A fost ploaie acidă şi a luat din frumuseţea idilică a grădini.

Pe drumul de pământ o ia la vale, Toader, prostul satului. Toţi râd în urma lui din cauza auzului slab de la o ureche.

Asta, nu este cea mai mare problemă a lui, faţa lui, asta problemă. Arată mai rău ca frunzele din grădină. O mască dintr-un film de groază e potrivită pentru  faţa lui… dar masca asta este reală, o poartă de la douazeci de ani, atârnată de obrazul stâng. Toţi copii mici de pe uliţă plâng, se ascund la sfârşitul zilei, pe-nserate, când vin vacile de la păscut cu Toader în spatele lor.

Da, el este văcarul satului. Asta e singura slujbă de după accident…

Când era întreg, nu ştia că are totul. Nu ştia că ăla e noroc… Norocul, pentru el, a fost slujba pe care a găsit-o.  A fost primul din sat care a lucrat la fabrica din oraş. El , fără tată, doar cu o mamă trebăluind în mijlocul unei case de văiugă, a reuşit să devină portar. Ce mândru era de chipiul albastru, ce frumos era când lumea îl opera ca să stea de vorbă cu el.

Bucuria lui a durat mai putin de o lună, nici nu a apucat să primească primul salar.

La primit mama lui, după doua luni de la accident, când el îşi revenea din comă. Au crezut că o să moară…  Avea arsuri pe jumătate din corp,  trei coaste rupte şi o lovitură zdravănă la ceafă. Nu prea îşi aduce aminte ce s-a întâmplat… Parcă erau doi bărbaţi, cu câte două canistre în mâini şi  erau îmbrăcaţi în haine negre… a încercat să îi oprească, a prins de o canistră şi lichidul a început să curgă pe jos… au început să îl lovească… şi a picat… de aici s-a rupt totul, nu mai ştie nimic…

A aflat la spital, cum l-au găsit pe spate, plin de sânge pe tot corpul…A picat pe o parte cu faţa în acid, acid clorhidric, folosit în fabrică pentru curăţarea metalelor. Nimeni nu ştie exact cât timp a stat cu acid pe faţă… Au spus că e norocos. Putea să moară sufocat dacă ar fi fost cu toată faţa în jos … aşa, a rămas cu jumătate de faţă.

Cinci ani i-au tot făcut operaţii.  Nasul a fost refacut să poată respira, ploapa stângă au reparat-o cât de cât ca să poata vedea, degetele de la mâna stângă le-au dezlipit una de alta să poată munci… dar faţa, fata lui, a pierdut-o…

De atâţia ani, a devenit  imun la toate privirile aruncate de oameni. Nici nu se mai uită în ochii lor. Priveşte la colbul drumului, la pantofii găuriţi şi la băţul din mână. Prientenii lui,  sunt vacile ăstea, le ştie la toate numele, toate metehnele.

Uite, la Joichiţa, trebuie să fie atent , are năravul de a se opri în drum, în intersecţie, la fântână. Nu are răbdare să ajungă acasă să bea apa.  Dar ce te miri? Stăpânul ei, om solid şi vesel, în fiecare zi  se opreşte la cârciuma înainte să ajungă acasă. Îl ştie tot satul. Cine să le mai caute pricină, dacă aşa s-au găsit ei. Asta îi face fericiţi…

Are şi o bivoliţă, Sura, asta nu suportă să vadă roşu. Se opreşte la poarta lui moş Şimon, îşi lasă capul jos ca o bezmetică, şi mâine poimâine o să atace poarta aia mare şi sângerie…  Cu mare scandal ar trebui să o smulgă, pe Sura, din poartă, spre mirarea lui moş Şimon…Vai ce ar vrea să râdă, acum, în hohote… dar nu are voie, un poate… faţa lui  zgâriată…

La început se tot uita în oglindă, la lacrimile care îi curgeau pe faţă… A văzut cum arăta trist, mânios, disperat  dar a văzut o dată şi cum arăta când râde.  A facut doi paşi înapoi şi şi-a jurat să nu-l mai vadă nimeni cu zâmbetul pe buze.

Oameni se aşteaptă  să-l vadă trist, posomorât, bătut de soartă… dar nu crede că ar vrea să îl vadă cu zâmbetul pe buze. Pentru el este rezervată doar tristeţea, doar aşa îi mai stă bine printre oameni. Bucuria, o poate avea doar noaptea, de unul singur, el şi cucuvelele.

Numai atunci poate să îşi cânte bucuria.  Şi are de ce să se bucure… are o slujbă, o familie, o nevastă care îl vede aşa cum e … şi mai are un fecior, copilu lui, pe Petru.

El e perfect, e sănătos şi-i seamăn. Are ochii lui, părul lui, buzele lui… nu mai are nevoie de oglindă, îl are pe el şi îi este de ajuns… i-a adus chipul şi zâmbetul înapoi, în miez de noapte…

De Alina P.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Acidul, 8.0 out of 10 based on 3 ratings
  • Bianca Roman

    De fapt, e corect cum ai scris “s-a întâmplat”. Tragedia vine din faptul că ai scris din întâmplare, nu din știință. Sunt multe alte greșeli în conținutul textului tău, precum “la primit” (corect e l-a primit) sau niște “i” lipsă și multe virgule puse anapoda. Mi se pare foarte bine că ești conștientă de greșelile tale și accepți critici, dar sfatul meu e să încerci mai întâi să pui la punct această problemă, iar mai apoi să te apuci de scris, ca să nu mai vorbesc de publicarea pe internet unde îți poate vedea toată lumea cusurul.
    După ce vei reuși să remediezi gramatica și dacă vei decide să continui cu scrisul, sper să-ți folosească și următorul meu sfat: încearcă să înlocuiești anumite cuvinte cu sinonime de-ale lor; asta pentru a evita repetiția. Am observat că ai folosit de nenumărate ori cuvântul “față”. Puteai alterna cu “chip”. Sună mult mai…literar.
    Sper să nu iei în nume de rău tot ce ți-am scris aici și…succes pe viitor!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Alina P.

      Multumesc că mă faci să văd.
      Poate greşesc în modul cum abordez lucrurile…dar eu stiu că nu voi putea să mă corectez în totalitate decât dacă scriu, corectând ce scriu cât pot de bine, învăţând din greşelile care încep să le văd (clasica metodă de a învăţa, şcolarească nu dă roade pentru mine… dar am început să citesc cărţi despre gramatică). Nu sunt singura care greşeşte “a scrie ” pe acest blog, i-am mai vazut şi pe alţii (este grav daca îi văd chiar şi eu, nu crezi?).
      Nu îmi este frică de critică constructivă, nu vreau să mai ascund. Dacă nu scriu acum nu înseamnă că atunci când o voi face nu va fi acelaşi lucru.
      Cusururile fiecăruia se văd, nimeni nu le poate ascunde în tăcere. Tăcerea celorlalţi susţin iluzia făptaşului. Oare cine greşeşte mai mult?
      Repet, eu vreau să învăţ să mă exprim şi voi mulţumi intotdeauna celor care mă ajută să mă autodepăşesc.
      Dacă deranjez aşa de mult îi rog pe deţinătorii blogului să nu mă mai publice… Dar nu pot să ratez şansa de a învăţa a lega mai bine cuvintele.
      De ce aici? Pentru că aici simt nevoia de a scrie, aici mă loveşte inspiraţia…

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Alina P.

    Din pacate iarăşi am dat cu stângul în dreptul… de una singură… E rău să îti verifici nesiguranţele pe net şi să alegi răspunsul cel mai prost posibil din neatenţie şi repede, repede să… asta este, acum… vorba aia: “dacă tăceam, filozof rămâneam”.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Alina P.

    Îmi cer scuze cititorului. Iarăşi am o greşală de gramatică (pe asta am sesizat-o).
    sa întâmplat sau sa-ntâmplat (era corect. Îmi pare rău că nu pot corecta)
    Andrei, treci peste asta când îmi critici textul, chiar mi-a scăpat.
    Poate ai alte recomandări constructive legate de text, sau oricine altcineva.
    Nu mă supăr.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)