– 10 lei 50, domnișoară.

– Din Centru până aici? Te-ai învârtit ca titirezu’ ca să mă furi în stil mare.

– Atunci de ce n-ați mers pe jos? Eu îmi fac doar datoria…

– Na suta! Hoților!

– Și încă 50 de bani.

Enervată, Elwira se scotoci de mărunțiș și-i întinse taximetristului un verzișor de-un leu.

– Și să-mi dai restul!

– Seară faină  s-aveți, domnișoară!

Se dădu jos fără a saluta și traversă repede, căci farurile unui autovehicul, urmate de un claxon prelung, îi luminară silueta. Fu bulversată de micul incident și nici nu știa când ajunsese pe partea cealaltă. Lăsă cei 50 de bani, primiți rest, în cana lui „Zagreb”, cerșetorul cartierului, care adormise iarăși de-a curmezișul, blocând intrarea in bloc. Bine că ușa se deschidea spre interior. Căută silențios cheia, de teamă să nu-l trezească pe nefericit, căruia îi purta o oarecare teamă, și împinse ușa. Când să treacă peste el, simți că-i stă inima, căci Zagreb o apucă zdravăn de picior, fixând-o înfiorător cu privirea. Elwira scoase un țipăt de groază, zvâcnind din picior,  zadarnic însă.

– Vrag! spuse dementul, apoi îi dădu drumul și-și continuă somnul ca și cum nici nu-l întrerupsese.

Fata fugi mâncând pământul până la etajul patru, tremura și abia reuși să descuie ușa. Pentru prima oară îi era teamă de întunericul din apartament și simțea că nu mai găsește odată blestematul de întrerupător. Când reuși să facă lumină, se trânti pe primul scaun ce-i ieși in cale, rezemându-și adânc fruntea între palme. Asta da sperietură! Mâine are să facă reclamație ori la administrator, ori dacă nu, chiar la poliție. Așa nu se mai poate!

Ca să se liniștească, dădu 3 shot-uri de ce nimeri și intră la duș.

 

În mod eronat, un om e caracterizat, în principal, după trei criterii. Elwira îndeplinea două dintre acestea, fiind moștenitoarea unei averi considerabile, precum și șefă de promoție la fiecare ciclu educațional absolvit. În schimb, fizicul său era șters, comun, definind completamente tipul tocilarei absolute. Evident, nu exteriorul contează, dar nici pe dinăuntru nu arăta mai bine. Deși botezată, era atee convinsă, dominată de vicii și de convingerea că destinul și-l scrie singură.

Feri draperia să vadă  dacă Zagreb mai era la intrare. Nu mai era. Îi crescu ritmul cardiac și, ca un copil temător, își roti privirea prin camera slab luminată. Aprinse toate becurile din apartament, căci teama ei nu dispăruse, ci inexplicabil, creștea. Se gândi să-l cheme pe Victor la ea, dar își aduse aminte că era plecat în provincie de unde avea să se întoarcă abia săptămâna viitoare… Simțea o presiune, ca și cum pereții camerei o comprimau, lăsând-o fără suflare. Se întoarse în baie, privindu-se lung în oglindă. Inexpresivă ca de obicei… Exact în acea clipă simți o forță străină, ochi ațintiți asupra ei. Reflecția ei zâmbea tandru; un fel de soră geamănă mult mai atrăgătoare, mai voluptoasă. Tot ea era, dar atât de diferită, atât de dulce…

Își atinse chipul palid. Niciun mușchi nu părea încordat, contrar imaginii din oglindă. Dădu vina pe shot-urile de mai devreme și se grăbi să se culce. Înainte de a părăsi încăperea băii, privi iarăși oglinda: o fotografie fără centru de interes a diferitelor obiecte reflectate.

Întreaga noapte se zvârcoli, chinuită de coșmaruri. Se îneca în așternuturi sau se trezea căzând în gol, peste tot fiind bântuită de aceeași privire din oglindă și glasul cerșetorului ce repeta obsesiv cuvântul, necunoscut pentru ea, „vrag”. Se declară învinsă și deschise laptopul. Din moment ce era poreclit Zagreb, poate avea legătură cu limba croată. Spre uimirea ei, cuvântul definea ceea ce noi cunoaștem sub denumirea de „diavol”. Căută o hartă a Europei și văzu gura de șarpe croată ce stătea să înghită Bosnia – Herțegovina. În acea noapte, toate lucrurile primeau formă necurată.

Dimineața o surprinse printr-o răpăială puternică de ploaie tomnatică, ce lăsă  curând locul câtorva raze răzlețe, încăpățânate să alinte orașul mohorât. Părea că totul nu fusese altceva decât un vis urât. Răsăritul distruge până și cel mai crunt coșmar. Simți că are nevoie neapărată de o ceașcă de cafea tare, să se trezească pe de-a-ntregul.

Traversând sufrageria, trecu pe lângă televizor, iar ecranul acestuia îi renăscu teroarea din seara precedentă. Era chiar acolo, privind-o la fel de zâmbitor. Un film de groază veritabil, ca acelea care te înspăimântă  și mai tare deoarece vezi scris la final: „Inspirat din fapte reale!”

Cu inima aproape ieșindu-i din piept, Elwira țipa, mușcându-și buza de jos până aproape de sângerare.

– Ce se întâmplă cu mine și cine dracu’ ești tu??? Lasă-mă în pace, te rog lasă-mă în pace, altfel am să înnebunesc de tot!!!

Elwira cea voluptoasă  de dincolo de ecranul televizorului părea nemișcată, când deodată, o cuprinse un râs dement, ce-i șuiera prin cap celei speriate, făcând-o să-și acopere urechile și să țipe în același timp pentru a încerca să acopere râsul înfiorător. Curând, liniștea o regăsi pe cea veritabilă ghemuită pe covor, cu ochii strânși, acoperindu-și urechile. Când realiză că totul luase sfârșit, își ridică încet privirea spre ecranul televizorului…Nu fusese vis! Vedenia stătea zâmbitoare în același loc. Un portret al Elwirei. Un portret frumos, atrăgător. Într-adevăr, de o rară frumusețe feminină. Îi era greu să creadă că e ea, dar era același păr negru, lăsat pe spate, nu prins în ceafă cum îl purta de obicei, aceiași ochi căprui, dar mult mai expresivi, cu o privire glaciară, doar buzele păreau mai cărnoase, arcuite într-un zâmbet răutăcios.

Tânăra deveni atât de înfricoșată, că fugi gâfâind din apartamentul ce risca să-i devină cavou și ajunse numaidecât în stradă, unde, spre disperarea ei, orice obiect ce reflecta lumina, îi dezvăluia același coșmar. Era înconjurată, fără scăpare. Oamenii o priveau uimiți cum plânge și-și smulge părul din cap, neîndrăznind să se apropie însă de tânăra dementă.

Închise ochii încercând să găsească un refugiu în care să se ascundă de vedenia diabolică. Începură să-i zburde prin cap amintiri din copilăria petrecută la bunicii de la țară, amintiri pe care de mult le crezuse pierdute. Fusese cea mai dulce perioadă din viața ei, până când părinții o aduseseră în jungla orașului ce a transformat-o pas cu pas în ființa ce era acum. Cea care încerca să își înece nimicnicia în fumul de țigară și în fundul sticlei. Dacă ar fi lăsat-o la bunici, poate i-ar fi salvat sufletul. Oricum nu îi păsa de bani sau de cariere strălucite. Ar fi vrut doar să fie fericită, nu lăsată singură cu lunile în compania doicilor care o plesneau la cea mai mică greșeală. Rămăseseră proaspete insultele adresate de acele doamne furioase din pricina vieții grele, care își descărcau furia pe biata copilă, profitând de absența părinților. „N-are să te-ajute nimeni, drac împielițat!” „Nu te mai smiorcăi atât, că vei rămâne mai strâmbă decât ești!”

Cum stătea cu fruntea pe genunchi, în același loc în care cu o seară înainte adormise Zagreb, cineva îi atinse umărul. Era chiar cerșetorul.

– Nu te speria. Cel puțin, nu de mine.

– De unde știai? Vrag înseamnă  diavol. O vedenie ciudată îmi tulbură somnul și tu știi asta. Și știi și de ce. Spune-mi, nemernicule! Spune-mi ce vrei de la mine!

– E un diavol.

– Nu există demoni! Precum nici Dumnezeu nu există! Iar dacă există, pe mine m-a părăsit de mult!

– Diavolul ți-a câștigat jumătate sufletul dacă  spui că nu există. Ți s-a arătat. E peste tot și te va câștiga pentru vecie dacă nu i te vei împotrivi. Întoarce-te și înfruntă-l!

-Nu, îmi e teamă de ființa aceea!

Zagreb îi întinse o bucată de hârtie învechită și îi spuse:

– Să porți mereu în suflet această rugăciune.

Elwira despături hârtia și începu să rostească, rar și răspicat, așa cum cu mult timp în urmă fusese învățată de bunica. Răutățile ce a avut de înfruntat de-alungul timpului îngropaseră în uitare tot ce iubise cândva.

-„Tatăl nostru, care ești în Ceruri, sfințească-se numele Tău precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților nostri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. Amin!”

Un val de putere îi  învălui întreaga ființă. Strângând bucățica de hârtie, urcă hotărâtă la etajul al patrulea. Decisă a pune capăt coșmarului, invocă puterea demonică:

-Arată-te, Satană!  Știu că ești aici! De-mi vrei sufletul, vino după el, blestematule!

În oglinda din baie, acolo unde începuse totul, demonul cu chipul Elwirei, mai frumoasă decât oricând, zâmbea la fel de perfid, însă ochii aruncau priviri de moarte.

-Bonjour, ma petite!* spuse pentru prima dată bâzdâgania, cu o voce ciudat de dulce. Wie Sie sich fühlen?** Tired or scared, maybe?*** Un nou râset învălui încăperea, dar de această dată, Elwira rămase pe poziții, învingându-și temerile. Ce-i drept, mare parte din forță îi venea din ideea că e un joc al unui nou coșmar, pe care îl poate juca fără teamă deoarece se va trezi din clipă-n clipă.

– Ce dorești?

– Nu fi dură, scumpo. Sunt politicos de fel; nu vin decât dacă sunt chemat. Știi doar cum ești tu: dracu’-n sus, dracu’-n jos. Și-am zis: dacă fata mă cheamă, hai să văd ce-are cu mine. Am greșit doar metamorfozarea puțintel. Trebuie să recunosc faptul că ești urâțică în comparație cu ce am eu aici. Cred că ți s-a mai spus, nu? și începu iarăși să râdă. Râsul îi arăta adevărata natură monstruoasă, deformând chipul angelic.

Elwira începu din nou să  rostească rugăciunea, dar spre surprinderea și groaza sa, diavolul o acompania, având o figură teatrală evlavioasă:

-„…precum în cer așa  și pe pământ…”și-o știu toată! Hai și Decalogul! Da, da, da? Mi-ai deschis apetitul pentr rugăciune.

Îngrozită fără margini, tânăra își strânse toate puterile, căzu în genunchi și urlă din toți rărunchii:

– AJUTĂ-MĂ, DOAMNE!!!

Și trăznete și fulgere loviră întregul oraș, aducând pe nepregătite furtuna. Schimonosit de furie, diavolul luă chipul unui ghepard ce răgea înfiorător, sărind parcă din oglindă asupra prăzii care, înnebunită de groază, se ghemui ferindu-și capul cu mâinile. Dar nu se întâmplă nimic. Era din nou liniște, așa cum fusese în sufragerie cu puțin timp în urmă.

-Te-am speriat, ma petite? Niciun heruvim n-a venit să te salveze? Ești singură, singurică? Parcă aveai un drăguț. Unde e drăguțul tău? Te-a părăsit? Ooo! Ntz, ntz, ntz! vorbi sarcastic demonul reflectat în robinetul lustruit al căzii.

-Să nu te-atingi de el, animalule! Lasă-ne în pace! Te implor să ne lași în pace!

-Calmează-te, ma petite! Nu m-ating eu de el, că se-atinge el de altele. Să fie cumva acesta drăguțul tău?

Privind din nou în oglinda blestemată, Elwira primi lovitura de grație, văzând neputincioasă cum Victor îmbrățișează pătimaș o femeie neînchipuit de frumoasă, ce se lasă sarutată și dezmierdată, călăuzită de pofta carnală. Frumoasa tânără aruncă ocheade, conștientă parcă de faptul că iubita celui ce o îmbrățișează stă acolo,urmărindu-i. Avea aceeași privire malefică și rece ca a demonului. Era chiar demonul.

Aruncată în brațele nebuniei, Elwira își rupea podoaba capilară, fiind obligată  de puterea demonului să privească în continuare scena ce îi tortura întreaga ființă. Implorând mila, făcea ca satisfacția demonului să crească, până când dinspre ușă, fu aruncat un obiect ce sparse în zeci de bucăți oglinda cu imaginile ei tulburătoare. Un vaiet prelung de durere, precum al tigrului vânat, străpunse ținutul pe-o rază de zeci de kilometri. Cel puțin, așa părea. În realitate, cruntul zgomot nu părăsise încăperea băii.

Și-apoi a rămas tăcerea. Dar nu apăsătoare, prevestitoare de moarte, ci una ce aducea sfârșitul coșmarului. Totul se terminase odată cu distrugerea portalului deschis în gura iadului.

-Zagreb! spuse ușurată  fata care, dintr-un impuls, se repezi în brațele bătrânului cerșetor.

-Gata, gata! E bine acum.

-Mi-ai salvat sufletul, Zagreb.

-Nu, eu nu am făcut nimic. Dumnezeu te-a salvat. Puterea Sa e nemărginită și astăzi te-a adus pe calea cea dreaptă. Primește-L în inima ta și lasă-L să sălășluiască veșnic în ea.

-Am simțit puterea lui Dumnezeu. Chiar am simțit-o. A fost aici, cu mine, și m-a scos din ghearele nebuniei. Dar trebuie să-mi explici cum de ai știut despre diavolul ce-mi bântuia casa. Cum ai știut despre el, Zagreb?

-Diavolul acela mi-a torturat fiica mult timp, pe vremea când eram în Croația, la Zagreb. I-a distrus treptat mintea, sufletul și trupul, așa cum a încercat să facă și cu tine. Nimic nu a reușit să o elibereze. Exorcizările sunt interzise, mai ales că oamenii nu mai cred nici în diavol, darămite în Dumnezeu. După mult chin, copila mea și-a găsit sfârșitul, iar diavolul acesta i-a târât sufletul curat până în mizeria adâncă a iadului. Nimeni nu a crezut adevărul, dând vina pe mine pentru moartea ei. Au spus că toate rănile ei se datorau nenumăratelor bătăi ce i le aplicam la beție. Beam să uit, dar n-aș fi îndrăznit să-mi ating nicicând copila. Am aflat că nimic nu mă ajuta, cu atât mai puțin licorile, lucrurile Satanei. L-am căutat pe Dumnezeu și l-am găsit. Tot o minune a lui m-a ajutat să scap de închisoare și să fugdin țară. Am rămas aici, trăiesc din mila oamenilor, rugându-mă neîncetat ca Milostivul să ridice din iad sufletul torturat al fiicei mele. Să nu te îngrijorezi de ce ai văzut, căci e plăsmuire a Satanei. Tânăra ce ai văzut-o cu iubitul tău e chiar fiica mea, iar ea e de mult moartă. E probabil ca diavolul să mă fi căutat pe mine, în schimb a descoperit în apropiere un alt suflet ce sta să cadă în prăpastia deznădejdii. Bucură-te de acum, căci salvată ești!

-Oare chiar am scăpat? N-are să mă mai bântuie, nu-i așa?

După o scurtă  tăcere, cerșetorul rosti:

-Doar dacă-l chemi tu, ma petite…

Auzind, Elwira își ridică  terifiată creștetul, văzând zâmbetul răutăcios de pe chipul cerșetorului.

– Am ajuns, domnișoară. Îmi cer scuze c-a durat atât, dar pe partea cealaltă era aglomerat.

Elwira se trezi, iar de data aceasta coșmarul chiar luase sfârșit. Probabil, obosită fiind, adormise pe bancheta din spate a taxi-ului ce o ducea acasă. Se asigură  că e trează, își trecu mâna prin părul negru, pe care începuse să-l poarte desprins pe spate, apoi se uită la ceas. Era aproape 9.

-Du-mă, te rog, la cea mai apropiată biserică. Vreau să mă mărturisesc.

 

*fr. – „Bună ziua, micuța mea!”

**gr. – „Cum te simți?”

***en. – „Obosită sau speriată, poate?”

 

De Bianca Roman