
Fiecare vis măreţ începe cu un visător
În stol de pribegiri pe culmea înnegrită,
De-angoasă, clopote, tăcerea o colindă.
Castă fericire, iubire muribundă,
Te lepezi de-a dorului cărare dosită.
Şi şezi molatic pe culmea prăpastiei,
Ş-atingi cu capul zenitul speranței.
Şi-aştepți docil sarcastice regrete,
Nadârul cuprinzi în gânduri inerte.
Aştepți când lumea nu aşteaptă,
Speri când lumea-ți spune-n şoaptă:
“-Visul tău e stea care apune,
Visul nostru e stea care răsare.”
„-Degeaba ea răsare-acum,
Cand lumina o-nconjoară,
A mea de-abia adoarme-acum,
Când somnul o-mpresoară.
Dar când al tău luceafar nu se va aprinde,
De-a focului scânteie ochii-i va inchide,
Nu va arde-atunci o molimă-urzitoare,
Va arde focul unei visari mistuitoare”.
De Ene Carla-Maria