Amarul vieții lui

Avea nişte ochi mari, goi, mâloşi, ca o mare după furtună. Ştefan arata întocmai precum un bărbat frumos ce a pierit în urma unui înec. Era dascăl la o şcoală într-un oraş departe de mare, dar în care, uneori, noaptea se auzea vuietul neliniştit al acesteia şi urletul câinilor uzi şi neliniştiţi luaţi de valuri.

Într-una din zile, Ştefan, însoţit de un plictis perpetuu, văzu la un copil doi ochi de înecat umflat de ape. Sub privirea copilului, Ştefan şi-o aminti pe mă-sa făcându-şi cruce înainte de a sări în lacul din spatele casei. A treia oară după ce plonja în apă, ieşi în braţe cu plodul ei care avea să poarte de atunci, precum un stigmat, acei ochi nebuni. Apoi, şi-o aminti pe Maria, prima lui femeie.

După ce implantă cuţitul pân’ la plăsele în pântecul bărbatului Mariei, însetat de furie, Ştefan fu întrebat motivul acestei odioase crime. El răspunse:

– Ca să spăl cu dulceaţa sângelui său amarul vieţii mele…

 De Smaranda Iuliana Consuela

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Amarul vieții lui, 8.0 out of 10 based on 2 ratings