Vis pentru o eternitate

,Nu se poate! își spuse închizând ochii. ,,Așa ceva nu se poate, domnul meu! Ce este acest spital? Ce mojicie, spuneți-mi ce joc jucați că să îl joc și eu!...Își aruncă geaca pe scaunele din sala de așteptare și își puse mâinile în cap. ,,Formidabil !’’ repetă că o mașină blocată, o mașină stricată de timp, de viață, de foamea de faimă și bani, de gânduri care mai de care…

      Fața lui exprimă ură pentru ceilalți și compasiune pentru ceea ce zace dincolo de acei pereti : de un trup fără viață acoperit cu niște cearceafuri. De iubirea vieții lui pierdută într-un neant, a cărui pecete este scrisă cu sange. Sânge smuls cu forță de vampirii ce conduc mașini cu o viteză…hmm… nebună și abstractă într-un abis idealistic pentru viată…

    Intră în salon și își aruncă ochii pe fereastră. Voia să se arunce cu totul..dar e prea paradoxal, nu-i așa ? Fereastra dădea în curtea spitalului. Vedea cum pe aleile prăfuite se plimbau câțiva bolnavi însoțiți de rude și prieteni. ,,Văi de ei !’’ își spuse în gând. ,,Într-o bun zi poate că vor plecă de aici… pe picioarele lor.€™

    Întoarse pentru o clipă capul și văzu cadavrul iubitei lui. Trase un scăunel și se așezș lângă. Avea cămașa șifonată, jumătate în pantaloni și jumătate pe langă…Cateva șuvițe de păr îi atârnau pe fruntea albă, lată, iar pleoapele incepură să devină grele. Încet încet, simțea că nu mai are nicio putere, și că zarva de pe coridor este o melodie de fundal pentru…

    Pentru ce ? Se trezi desculț, cu picioarele în nisip fin, iar marea își unduia valurile într-o dulce chemare a abisului. Fanatic, se uită în jurul lui : unde se află ? Făcu câțiva păși, se simțea foarte ușor, că și când plutea în acel peiasaj feeric…Striga dupa cineva, nimic…Din nou, nimic…Începu să se obișnuiască cu ideea că este singur, până când…

      Până când simți pe tâmple niște mâini reci, dar moi, delicate ce îl atingeau usor…Apoi, o respirație ce era tot mai aproape…O simtea pe ceafă, pe gât, iar obrazul îi fu răsfrânt de o dulce sarutare…Întoarse capul și dădu de acei ochi angelici, așa de minunați…Cu glasul apropare  tăiat, gâfâind de emoție, nu reuși să spună decât un cuvânt : ,,Iubito…’’ €™

      Ea îi zâmbea dulce și îl strângea în brațe cu ale ei delicate mâini…El îi simțea parfumul pe care îl iubise atât de mult….Se îmbrățișau  că doi adolescenți în vara lui Eliade. ,,Mai ști…’’Începu ea.  ,,Anume.’’  Iar el îi mângâia părul lung, negru, moale…,,Tu…îmi spuneai povești despre zâne, eroice, cu prinți ce salvau prințesele la ananghie… ,,Așa, și ?… Iar valurile începeau să se agite, vântul să adie ,  iubirea celor doi să plutească în aer…,,Ai putea, să-mi mai spui o poveste ? Dar eu prințesa și tu cavalerul meu, în armură, să mă salveze… €™

          Atunci el își aminti: accidentul, vestea primită de la doctor, faptul că ea nu mai era. Știa. Știa că nu o poate proteja. Știa că o va pierde… Și o strânse cu atâta putere, încât își simțeau respirația unul celuilalt…O săruta cu putere și îi spuse de abia șoptind :,,Să nu mă părasești…vreau să fim o familie, o să-ți spun câte povești vrei….despre prințul tău…”€™

Si atunci , imaginea iubitei începu să dispară într-o ceață groasă, până când îl auzi pe doctor întrebându-l : ,,Sunteți în regulă ? Ați lesinat…’’

             Se ridică cu greu și văzu în mână asiastentei  o hârtie…Se uită pe ea și spuse cu glas sfâșiat : ,,Știți, poate că nu trebuie să-i facet numai ei un cerfificat de deces…’’€™

  Apoi căzu brusc la pământ, răpus de sabia lui Damocles, iar viață oprindu-se în prag, întorcându-se și luându-și rămas bun de la amândoi…Iar îndrăgostiții noștri trăiesc visul pentru o eternitate…

 De Soare Iuliana

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.7/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Vis pentru o eternitate, 6.7 out of 10 based on 3 ratings