Visul copilăriei

Copilăria nu este doar o perioadă din viață fiecărui om,este o stare de spirit.Este un curcubeu deschis pentru toți oamenii.Mici sau mari,toți putem rămâne copii.
Se spune că amintirile sunt doar amintiri.Însă,ele pot fi vii.Atunci când sunt vii,sunt precum aripile păsărilor,se mișcă dar își păstrează eternitatea sub ele.Putem rămâne copii veșnic doar dacă ne păstrăm amintirile vii,dacă ne păstrăm timpul viu și nu îl lăsăm să ne macine trecutul.
Metroul vieții m-a mai dus într.o călătorie,o călătorie pe care nici nu o visam. N-am crezut vreodată că o să pot să mă întorc în timp,să retrăiesc momente și să simț cu aceeași intensitate clipele din trecut.
Nu știam încotro mă duc,știam doar că intram într-o lume pe care o cunoșteam,aveam senzația de ”déjà vu”,simțeam că am mai fost acolo .
Metroul s-a oprit, în gara ~Copilăriei ~ .Eram puțin speriată,dar și bucuroasă în același timp.Am coborât scările care păreau că nu se mai termină și am ajuns pe peron..Acolo mă aștepta,incredibil, bunicul meu . Purta o togă romană,am rămas puțin uimită,nu știam ce se petrece dar m-a luat de mână și mi-a spus” Nu e doar un vis,acum ești la granița dintre vis și realitate,nu-ți fie frică,voi fi aici,vom pluti prin ani” I-am zâmbit și am pornit cu pași încrezători spre necunoscutul,care de altfel îmi era destul de cunoscut.
Pentru o clipă m-am oprit,lacrimile mi-au invadat fața ,iar fluturii din stomacul meu valsau pe melodia inimii mele ce bătea din ce în ce mai tare.Aveam în față casa bătrâneasca a bunicilor,o vedeam pe bunica așa cum era mereu,harnică si blândă.Am strigat-o dar nu mi-a răspuns,m-am apropiat de ea,voiam să o îmbrățișez dar a dispărut.L-am întrebat pe el,de ce? Mi-a spus că voi vedea la final.Nerăbdătoare să aflu,am mers mai departe.Am trecut prin casa de păpuși,pe care tata mi-o construise cu atâta dragoste,am reîntâlnit-o pe Agata.Era prăfuită.Totul era prăfuit,de parcă tornada timpului ar fi trecut printre ele.Am revăzut,jocurile inocente ale copilăriei,mi-am revăzut prietenii vechi Aș fi vrut să nu mai plec din lumea COPILĂRIEI. Acolo,totul era simplu,atât de simplu!Cu Făt-Frumos,de pe peretele meu,totul era simplu.Îmi dădea puterea să fac orice,știam că pot să fac orice pentru ca eram doar un copil inocent și plin de vise.
Am revăzut-o pe mama,cum îmi spunea să citesc,să învăț.Știu că și-a dorit mereu să învăț,deși nu mereu o ascultăm.Voiam să tip,să mă audă,” Mamă,mi-e dor de noi două,mi-e dor de copilăria mea și de tine “Vreau să-mi mai spui cum să iau cartea în mână să învăț să trăiesc ,și să apuc să iubesc. “
Bunicul m-a dus și la mare,m-am revăzut alergând după valuri,în speranța că o să le prind cândva,dar ele mereu se spărgeau de picioarele mele acoperite de nisip.Castelele de nisip pe care le-am construit împreună cu tata,au fost dărâmate de timp,valul timpului le-a distrus.Dar eu tot le am în suflet pentru totdeauna.
Jocurile copilăriei sunt cele mai frumoase amintiri,sunt amintiri pe care nimeni nu le-ar arunca la gunoi .Amintiri pe care le iubim,și prin care vom trăi mereu,și vom fi mereu copii.Copii îmbătrâniți
Deodată aud un zgomot care mi-a cutremurat ființa.Alarma metroului sună.Trebuia să mă întorc în lumea reală,voiam să mai stau măcar cinci minute,dar nu puteam,cu pași mărunți și sufocați mă îndreptăm spre metrou,bunciul avea lacrimi în ochi,dar și le ștergea regulat că eu să nu observ.Acum metroul nu mai era așa colorat,era plumburiu plin de graffiti nereușite,m-am așezat pe scaun și mi-am scos din buzunar biletul..pe lângă el,mai aveam unul mult mai colorat Nu.mi aduceam aminte să-l fi pus acolo,așa că l-am citit. Era de la bunica “Așteaptă mereu lumina mea,îți voi veghea ființa și îți voi ține trează mereu iluzia că timpul nu trece,te voi întoarce oricând vrei aici.Nu-ți pierde sufletul inocent de copil în bătaia cu viață,o vei câștiga,ești o luptătoare,te cunosc și știu că mereu vei birui.Bunica te iubește”
Lacrimile ce alunecau pe fața mea,nu voiau să se oprească,dar mi-am spus că bunica are dreptate.
Mi-e dor de atâtea lucruri,mi-e dor să fiu copil să nu am griji. Aștept zorii în care…o să uit că sunt mare. și să culeg vise din pomul ireal al vieții mele.
Dar mereu,acest copac va rămâne verde,iar eu voi trăi clipele copilăriei prin el și prin mine.
O să ajung să desfac și ultimul ambalaj al cadoului meu,și anume VIAȚA!
Am adormit,visând la clipele minunate pe care le-am trăit.Când m-am trezit eram acasă,dar aveam biletul în mână. Am știut că nu a fost un vis .Așa că mi-am zis ” o să lupt până la final,și bunica va fi mândră de mine,așa va fi! “
În era tehnologiei și a informațiilor ce năvălesc în mintea noastră cu viteză luminii,uităm să visam,uităm să ne transformăm viață într-un lăcaș de speranțe de idei și de imaginație.Putem fi oricine și orice,putem face totul,însă totul depinde de noi.
Copilăria este trecut,prezent și viitor.Copilăria este răsărit de soare etern și curcubeu după ploaie.Le putem vedea însă,dacă am devenit prea maturi nu le vom putea atinge și atunci știm clar că afirmația lui Constantin Brâncuși, ” Când nu mai ești copil, ai murit de mult ” . Atunci când ești mort sufletește și ochii tăi nu mai privesc totul cu atâta bucurie,atunci perioadă copilăriei,starea copilăriei a apus de mult.

Apostu Andreea Mihaela


Elevă
Buzau
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)