Azi… mâine

De mult nu am mai simţit prospeţimea aerului, de mult sufletul meu nu a mai fost atins de o persoană care să vrea să mă înţeleagă, să mă cunoască, să îmi răsfoiască gândurile pagină cu pagină pentru a împrăştia praful care se adună constant peste suprafaţa unui înveliş ce anii i-au luat din luciu, din frumuseţea vremurilor… A mai rămas doar timpul care trece în tacerea  paşilor care mă ocolesc, a mâinilor care nu mă mai ating, nu mă mai caută. O să mă usuc aici de singurătate înghesuită între alte lucruri uitate. Nu sunt singura care aşteaptă pe cineva care să îi arate lumina soarelui sau a stelelor şi în răsuflarea emoţionată a ochilor curioşi să îi destăinuie ofurile ascunse între rânduri.

Dar azi… ai apărut tu… ai călcat pe liniste, ai aruncat o privire in jurul tău şi cu un zâmbet ai facut să  încolţească viaţa  într-o plantă ce aşteaptă să fie orbită de lumina posibilităţii de a creşte mare. Cu ochii însetaţi mi-ai oferit şansa de a exista… Am rămas nemişcată, şocată de renaşterea interesului cuiva faţă de mine… Dacă aş putea aş sări de bucurie să vezi cât contezi, aş rupe nemişcarea de statuie care nu poate clipi din cauza privitorului care o  îngheaţă de plăcere…

Ne-am luat de mână şi ne-am aşezat la masa de lângă geam  în locul încălzit de multe suflete care speră.  Nu te puteam opri să nu mă devorezi, îţi înţeleg nevoia neînfrânată  de a cuprinde totul… Să fiu în centrul atenţiei tale chiar şi pentru o clipa îmi trezeşte dorinţa de a conversa.

Cu răbdare şi infinită gingăşie mi-ai acordat timp să te învalui în lumea mea, să îţi pictez în minte imaginea  trăirilor mele, cuvinte  adunate  în cerneala unui creator care m-a vrut perfectă, care s-a chinuit să mă modeleze pentru tine sau pentru cineva la fel ca tine… Dacă am reuşit să-ţi zgudui fiecare nerv, să te oblig să nu poţi să trăieşti fără o părticică din mine amestecată cu  universul tău, atunci nimeni nu şi-a irosit pânza doar pe o ciornă insipidă.

În existenţa mea am adunat multe amintiri pe care le poti analiza. Mă las nudă,  înfierată de văzul critic al oamenilor care mi-au aruncat doar o privire, mi-au şifonat visele sau m-au însemnat să nu uit niciodată parţile care li se par importante la mine. Alţii m-au marcat în culoarea foamei  lor de a mă gusta sau bea, de a-mi îndoi colţurile personalităţii cu mâini avide şi murdare, în grabă să ajungă la final… dar, în sfârşit au ajuns si buricele degetelor tale să mă atingă cu un respect neînţeles, grijă pentru rănile mele. Încă mai simt transpiraţia rece a mâinilor tale, emoţia ta de a descoperi ceva ce te interesează la mine… mă cuprinde frica posibilităţii de a nu place, o să te dezamagesc cu imperfecţiunea mea şi poate o să pleci înainte să mă înţelegi, înaintea deznodământului ce aşteaptă să fie citit cu voce tare.

Încă nu pot să cred că ai rămas atâta timp nemişcat alături de mine, chiar pari deranjat de oricine a încercat să îţi rupă privirea de pe mine… Poate ăsta este gustul dragostei pentru care sunt născută, poate asta este iluzia iubirii eterne la care sper, bucuria clipei de a fi doar eu şi cu tine.

A venit inevitabil întunericul peste ziua de azi, clipa în care a trebuit să pleci. Cu mare greutate m-ai ridicat de pe masa visării, m-ai îmbraţişat la pieptul tău, m-ai încălzit un moment lângă inima ta şi ţi-ai făct curaj să mă conduci cu mers tremurat spre raftul meu. M-ai aşezat deliberat lângă alte idei călătoare prinse în scoarţă de piele, ce te aşteaptă să le eliberezi într-o altă lume.

Cu bucurie şi puţină tristeţe, aerisită de neuitarea multor saptămăni, aştept ziua de mâine în care poate o să revii in bibliotecă să ma vizitezi, sa mai citeşti un rând, să te regăseşti  printre secretele unei cărţi din ce în ce mai îngălbenită de vreme…

De Alina P.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.5/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
Azi... mâine, 9.5 out of 10 based on 2 ratings